Şedinţa Camerei Deputaţilor din 24 iunie 2015

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.128/2015
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 24 iunie 2015

14. Supunerea la votul final:  
  14.8 Proiectul de Lege privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente (PL-x 445/2015) (adoptat)  
 
consulta fisa PL nr. 445/2015

 

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

8. Proiectul de Lege privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente.

Legea este organică, procedura, de urgenţă.

Comisia comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerilor legislative privind legile electorale propune adoptarea proiectului de lege. Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS

273 de voturi pentru, 8 abţineri, 10 voturi împotrivă.

Domnul deputat, aveţi explicarea votului.

Să-mi daţi şi mie voie să spun şi eu două cuvinte despre acest proiect de lege.

Video in format Flash/IOS

Domnul Remus-Florinel Cernea:

Vă rog, dacă doriţi.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Da? Atunci, daţi-mi mie voie. (Coboară la tribună.)

Doar pentru stenogramă, acum doi ani de zile, când am început cele două comisii speciale, în ianuarie, foarte multe voci de la opoziţie spuneau că şi această comisie o să moară.

Am demonstrat că, în şase luni de zile Partidul Social Democrat este capabil să scoată legislaţie, chiar dacă, câteodată, am făcut sacrificii şi paşi care ne vor face pe noi să ne reconsiderăm poziţiile în anumite zone. Este o modalitate de a te ţine de cuvânt pe care ceilalţi, care au avut cealaltă comisie, nu au fost în stare s-o facă. Şi la 3 ani de când suntem în noul mandat nu reuşim să revizuim Constituţia. Este, dacă vreţi, un mesaj despre capacitatea Partidului Social Democrat de a înţelege şi colabora cu celelalte partide în ceea ce înseamnă reforma statului român. (Aplauze.)(Îşi reia locul la prezidiu.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Remus-Florinel Cernea:

Domnule preşedinte,

Voi lua cuvântul, am înţeles că mi l-aţi acordat, vă mulţumesc foarte mult.

După marţea neagră din anul 2013, care a şocat o ţară întreagă, din punctul meu de vedere, astăzi este o miercuri neagră pentru democraţia din România, întrucât această lege nu face decât să prezerve monopolul partidelor mari - PNL şi PSD - monopol care...

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Normal.

Video in format Flash/IOS

Domnul Remus-Florinel Cernea:

... deturnează de fapt voinţa cetăţenilor, monopol care prelungeşte şi eternizează puterea şi influenţa partidelor mari din România, nelăsându-se aproape nicio şansă unor alternative noi să poată concura în condiţii de, cât de cât, egalitate cu partidele mari.

Această pseudoreformă este de fapt o contrareformă, nu face decât să arate că partidele mari nu doresc o reală competiţie, se tem de o competiţie reală, încearcă să blocheze apariţia unor alternative faţă de PNL şi PSD. Este un vot, aşa cum am mai spus, anti-Iohannis, pentru că speranţa foarte multor cetăţeni români, anul trecut, la alegerile prezidenţiale, în turul II, a fost pentru a da o şansă unei noi clase politice, această reformă politică este însă blocată de legea actuală care, prin creşterea pragului electoral la 10%...

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Vă rog frumos să finalizaţi.

Video in format Flash/IOS

Domnul Remus-Florinel Cernea:

... şi prin neacordarea şanselor alternativelor mai mici să poată concura, evident că stopează acest proces de reformare.

Şi nu în ultimul rând, pentru că vreau să explic şi votul contra, la celelalte legi. Celelalte... aproape toate legile de astăzi s-au votat cu încălcarea regulamentului, întrucât nu s-a respectat condiţia de a...

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule deputat, eu v-am dat cuvântul pe procedură la acest proiect. Vă dau, după ce îi dau domnului Márton Árpád, explicarea votului.

Păi... aveţi două minute pentru votul acesta, l-aţi explicat...

Domnul Márton Árpád, după care vă dau cuvântul.

Aveţi cuvântul.

Biroul permanent, imediat după aceasta.

Domnul Árpád.

Video in format Flash/IOS

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Grupul UDMR a votat pentru această lege, pentru că este mult mai bună decât cea pe care am avut-o.

Cu toate că au mai rămas nişte carenţe, avem speranţa că cele spuse de noi nu se vor adeveri, cum s-au adeverit cele spuse acum opt ani. Avem nişte probleme, nişte dubii, unele dintre ele se pot rezolva într-adevăr. Una este existenţa unor partide mici care pot fi înregistrate cu trei persoane, dar cu un prag înalt ne pot duce la o reprezentare mai puţin adecvată a populaţiei. Cu cât pragul este mai mare, cu atât o mai mare parte a populaţiei va fi nereprezentată.

Cealaltă problemă, care poate fi rezolvată prin aplicare corectă şi din punct de vedere tehnic, este modalitatea de control a votantului în sistemul electronic, computerizat, naţional.

Deocamdată avem mari suspiciuni văzând cum se aplică acest sistem în cazul cardurilor de sănătate. Dacă vom avea astfel de colapsuri şi în ziua votării, va fi tragic pentru România.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnul Cernea, mai aveţi două minute pentru explicarea votului.

Video in format Flash/IOS

Domnul Remus-Florinel Cernea:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Daţi-mi voie să citesc articolul 69 punctul 2 din Regulament:

"Raportul va fi imprimat şi difuzat deputaţilor cu cel puţin 3 zile înainte de data stabilită pentru dezbaterea proiectului de lege sau a propunerii legislative în plenul Camerei Deputaţilor, în cazul proiectelor de lege şi al propunerilor legislative pentru care Camera Deputaţilor este prima Cameră sesizată, şi cu cel puţin 5 zile, în cazul celor pentru care Camera Deputaţilor este Cameră decizională".

Astăzi Camera Deputaţilor a fost decizională pentru şapte din cele opt proiecte. Aşadar, rapoartele au venit cu doar o zi înainte, cu încălcarea regulamentului. Chiar dacă s-ar fi redus perioada de două ori, adică la două zile şi jumătate sau trei, oricum s-ar fi încălcat regulamentul.

Îmi fac datoria, domnule preşedinte, să vă spun că trebuie să citim cu toţii Regulamentul, şi dumneavoastră, şi eu, şi toţi ceilalţi colegi, şi mai ales avem datoria de a-l respecta. Pentru că astăzi vă spun că, împreună, aici, prin votul acordat, nu am respectat regulamentul, ci l-am încălcat în mod flagrant.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc.

Declar şedinţa de astăzi închisă.

Ne vedem la Biroul permanent, în câteva minute.

 

Şedinţa s-a încheiat la ora 15,42.