|
Domnul Varujan Pambuccian: Vă mulţumesc. Este foarte bine că după 20 şi de ani de când aceste tehnologii noi au produs o schimbare majoră în foarte multe ţări, în ceea ce priveşte modul în care sunt cultivate în special legumele, lucrul acesta se va întâmpla şi la noi, va fi stimulat şi la noi. În momentul de faţă, numai în materie de ferme verticale, sunt peste un milion de ferme verticale în lume, foarte multe dintre ele având ca vectori importanţi de vânzări companii foarte mari. Eu îmi doresc ca în România lucrurile acestea să se întâmple ca o parte a unei industrii agricole naţionale şi de aceea am propus acest proiect de lege, pentru că mi se pare foarte important ca măcar în ceea ce priveşte producerea hranei să putem să avem câteva seturi industriale ale noastre. Vă mulţumesc foarte mult pentru votul covârşitor pe care cele două Camere l-au exprimat în ceea ce priveşte acest proiect. Vă mulţumesc.
|