Şedinţa Camerei Deputaţilor din 4 septembrie 2001

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 4 septembrie 2001

15. Proiectul de Lege privind Statutul poliţistului (retrimis comisiei).
 
consulta fisa PL nr. 264/2001

Domnul Valer Dorneanu:

................................................

Trecem la proiectul înscris pe ordinea de zi la punctul 14: Proiectul de Lege privind Statului poliţistului.

Am înţeles că din partea Comisiei juridice există o cerere. Sau din partea Comisiei de apărare.

Poftiţi, domnule deputat.

Comisia juridică, prin domnul vicepreşedinte Timiş, solicită o intervenţie.

Poftiţi.

Domnul Ioan Timiş:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Din partea Comisiei juridice, propunem amânarea acestui proiect de lege, într-o şedinţă ulterioară.

Domnul Valer Dorneanu:

Doriţi să aveţi discuţii şi în comisie?

Domnul Ioan Timiş:

Da.

Domnul Valer Dorneanu:

Atunci, propunerea corectă nu este restituirea sau trimiterea la Comisia juridică, pentru... Şi urmează să întocmiţi un proiect suplimentar.

Domnul Ioan Timiş:

Domnule preşedinte, urmează să întocmim un proiect suplimentar şi pentru a revedea propunerile care au fost făcute.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Domnule general Abraham, sunteţi de acord?

Domnul Pavel Abraham:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

La propunerea făcută, noi suntem de acord numai cu amânarea, nu cu un raport suplimentar, deoarece la data de 7 mai s-a dat avizul de către comisie. Dar, aşa cum am înţeles, au apărut nişte probleme, ca urmare a amendamentelor discutate în Comisia de apărare şi care se doreşte să fie revăzute. Deci sunt de acord, în aceste condiţii, cu amânarea, săptămâna viitoare sau când va stabili Camera.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

Deci, în acelaşi sens, au intervenit şi comisiile. De fapt, acesta a fost înţelesul exact al intervenţiei domnului deputat Timiş: amânarea proiectului pentru ca să existe posibilitatea, pentru Comisia juridică, să depună un raport suplimentar.

Cine este pentru amânarea, în aceste condiţii, a proiectului? Mulţumesc.

Dacă sunt voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.