Şedinţa Camerei Deputaţilor din 25 septembrie 2001

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 25 septembrie 2001

15. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 92/2000 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor de reintegrare socială a infractorilor şi de supraveghere a executării sancţiunilor neprivative de libertate (amânarea votului final).
 
consulta fisa PL nr. 398/2000

Domnul Valer Dorneanu:

................................................

Următorul proiect, cel cu privire la aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 92/2000 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor de reintegrare socială a infractorilor şi de supraveghere a executării sancţiunilor neprivative de libertate.

Îl rog pe domnul ministru Ivanov să-l prezinte, pentru că este vorba de o ordonanţă simplă.

Domnul Alexe Costache Ivanov:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Am deosebita plăcere să susţin în faţa dumneavoastră legea pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 92/2000 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor de reintegrare socială a infractorilor.

Printre modificările aduse Codului Penal după 1990 se numără şi introducerea instituţiei suspendării pedepsei sub supraveghere şi a instituţiei executării pedepsei la locul de muncă, precum şi completarea dispoziţiilor privind regimul sancţiunilor aplicabile minorilor, modificări menite să asigure o mai bună reintegrare socială a persoanelor care au săvârşit infracţiuni şi cărora li s-a aplicat o măsură educativă sau, după caz, o pedeapsă privativă de libertate, printr-o hotărâre definitivă de condamnare. Aceste noi dispoziţii nu au putut fi aplicate în mod corespunzător, deoarece nu au fost create structurile care să asigure efectiv supravegherea persoanelor supuse măsurilor menţionate mai sus.

Scopul creării serviciilor de reintegrare socială a infractorilor şi supraveghere a executării sancţiunilor neprivative de libertate, denumite "servicii de reintegrare socială şi supraveghere", este acela de a realiza supravegherea infractorilor în cazurile prevăzute de lege, precum şi de a le acorda, la cerere, asistenţă şi consiliere specifică, în schimbul unei mai bune reintegrări a acestora în societate, precum şi- în scopul reducerii riscului săvârşirii din nou a unor infracţiuni. Serviciile de reintegrare socială şi supraveghere, prin activitatea desfăşurată, constituie un instrument util în încercarea de a controla un segment specific al fenomenului infracţional, prin reducerea numărului de infracţiuni săvârşite de persoanele care au fost condamnate iniţial la o pedeapsă sau la o măsură educativă privativă de libertate.

O atenţie deosebită va fi acordată infractorilor minori, având în vedere şi faptul că regimul sancţionator prevăzut de lege pentru aceste persoane cuprinde o serie largă de sancţiuni privative de libertate, urmând ca aceştia să beneficieze de programe de îndreptare şi reintegrare socială, precum şi de programe educative, adaptate nevoilor specifice vârstei.

Mai mult, aceste servicii vor colabora cu compartimentele de specialitate din penitenciare, pentru a pregăti reintegrarea în comunitate a persoanelor condamnate după eliberarea acestora din penitenciar. Eficienţa activităţii de reintegrare socială a infractorilor şi de supraveghere a executării sancţiunilor neprivative de libertate a fost dovedită prin rezultatele bune obţinute de centrele experimentale de probaţiune.

Serviciile de reintegrare socială şi supraveghere vor funcţiona în cadrul tribunalelor, urmând ca, în funcţie de volumul de muncă, rezultatele obţinute, necesităţile şi resursele pe plan local, să fie înfiinţate şi în cadrul unor judecătorii.

Serviciile de reintegrare şi supraveghere vor colabora, în desfăşurarea activităţii prevăzute în prezenta ordonanţă, cu reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale şi cu reprezentanţii societăţii civile, în general. Aceste persoane vor urmări atragerea comunităţii în procesul de reintegrare socială a persoanelor aflate sub supraveghere, asistenţa şi consilierea serviciilor, lucru de natură să crească şansele de reintegrare socială ale persoanelor supravegheate şi, în acelaşi timp, să aducă beneficii comunităţii, prin creşterea gradului de siguranţă a cetăţenilor.

Colaborarea cu organizaţiile neguvernamentale care desfăşoară activităţi în domeniu constituie un aspect important al activităţii de reintegrare socială şi supraveghere, în atingerea scopurilor propuse şi pentru desfăşurarea activităţii în condiţii optime.

Prezentul proiect este în concordanţă cu reglementările comunităţile, precum şi cu rezoluţiile şi recomandările Consiliului Europei în domeniu, iar crearea acestor servicii constituie un pas important în vederea alinierii activităţii de reintegrare socială a persoanelor condamnate la standardele europene.

Pentru aceste motive, vă rugăm, stimaţi deputaţi, să aprobaţi legea pentru adoptarea acestei ordonanţe. Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnule deputat Moiş, din partea Comisiei juridice, aveţi cuvântul, să vă prezentaţi raportul.

Domnul Vasile Moiş:

Domnule preşedinte,

Domnilor colegi,

Comisia juridică propune adoptarea acestui proiect de lege cu majoritate de voturi. Avem şi câteva amendamente propuse de către comisie, potrivit raportului.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

La dezbateri generale, dacă doreşte cineva să intervină? Nu.

Trecem, atunci, la dezbaterea proiectului de lege şi a ordonanţei. Vă rog să urmăriţi, în paralel, textul ambelor şi raportul.

Comisia, la titlul proiectului de lege, nu a avut obiecţiuni. Dacă aveţi dumneavostră? Nu aveţi. Votat în unanimitate.

La articolul unic, vă rog să urmăriţi amendamentul nr. 1 din raport, pag. 1. Comisia ne propune transformarea articolului unic în art.I şi modificarea acestuia, prin adăugirea sintagmei: "cu următoarele modificări şi completări". Deci, urmează ca ordonanţa să fie aprobată cu modificări şi completări.

Dacă aveţi obiecţiuni la art. I din amendamentul nr. 1? Nu aveţi. Votat în unanimitate.

Trecem, în continuare, la titlul ordonanţei de lege. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu. Votat în unanimitate.

La art. 1, dacă aveţi obiecţiuni? Comisia nu a avut. Votat în unanimitate.

După art. 1, comisia vă propune, prin amendamentul nr. 2, introducerea unui nou art. 11. Vă rog să-l urmăriţi la amendamentul nr. 2 pag. 3.

Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul nr. 2? Nu aveţi. Votat în unanimitate.

În consecinţă, se adoptată şi art. 11.

La art. 2, comisia nu a avut amendamente. Dacă aveţi dumneavostră obiecţiuni? Nu. Votat în unanimitate.

La art. 3 alin. 1, comisia nu a avut amendamente. Dacă aveţi dumneavostră aveţi? Nu. Votat în unanimitate.

La art. 3 alin. 2, de asemenea, comisia nu a avut amendamente. Dacă aveţi dumneavostră? Nu. Votat în unanimitate.

După alin. 2, comisia vă propune, prin amendamentul 21, un nou alineat – 3. Mai multe alineate, de fapt.

Domnul Vasile Moiş:

3 alineate – art. 3, 4 şi 5.

Domnul Valer Dorneanu:

Urmăriţi, vă rog, amendamentul nr. 21 de la pag. 3-4, după art. 3 alin. 2, comisia ne propune încă 3 alineate.

La alin. 3, dacă aveţi obiecţiuni? Nu. Votat în unanimitate.

La alin. 4, dacă aveţi? Nu aveţi. Votat în unanimitate.

La alin. 5? Nu aveţi. Votat în unanimitate.

Deci, prin acesta, s-a votat în unanimitate noua alcătuire a art. 3, care are acum 5 alineate.

La art. 4, dacă aveţi obiecţiuni? Comisia nu a avut. Poftiţi, domnule deputat Cazimir.

Domnul Ştefan Cazimir:

E un foarte mărunt amendament redacţional. Vă propun ca, la rd. 2, în loc de: "fără vreo discriminare", să spunem: "fără nici o discriminare".

Domnul Vasile Moiş:

Comisia este de acord.

Domnul Valer Dorneanu:

Supun votului dumneavoastră reformularea acestui text, potrivit propunerii domnului deputat Ştefan Cazimir: "fără nici o discriminare".

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

La art. 5, dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votat în unanimitate.

Titlul Cap. II. Nu aveţi obiecţiuni, votat în unanimitate.

Art. 6 şi 7. Dacă aveţi obiecţiuni? Comisia nu a avut. Votate în unanimitate.

La art. 8 alin. 1 lit. a), b) şi c), comisia nu a avut obiecţiuni. Dacă aveţi dumneavostră? Nu aveţi. Votate în unanimitate.

La art. 8 alin. 1 lit. d), vă rog să urmăriţi...

Domnul Vasile Moiş:

Mai este un amendament la art. 8 alin, 1, după lit. c), se introduce o lit. c1).

Domnul Valer Dorneanu:

Urmăriţi, vă rog, amendamentul nr. 3 de la pag. 5. Dacă aveţi obiecţiuni la acest amendament, care se referă la art. 8 alin. 1 lit. c1)? Nu aveţi. Votat în unanimitate.

După lit. c1), la lit. d), comisia are o uşoară intervenţie de redactare.

Domnul Vasile Moiş:

Feminin, în loc de masculin.

Domnul Valer Dorneanu:

De fapt, este un acord gramatical corect. Urmăriţi, vă rog, lit. d) de la amendamentul nr. 3.

Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votat în unanimitate.

La lit. e), vă rog să urmăriţi, la pag. 6, noua formulare propusă de comisie. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu. Votată în unanimitate.

Lit. f). De asemenea, vă rog să urmăriţi noua formulare de la pag. 6. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votată în unanimitate.

Lit. g). Comisia nu a avut obiecţiuni. Dacă aveţi dumneavostră? Nu aveţi. Votată în unanimitate.

Art. 8 alin. 2 şi 3. Comisia nu a avut obiecţiuni. Dacă aveţi dumneavostră? Nici dumneavoastră. Votate în unanimitate.

Art. 9. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votat în unanimitate.

Art. 10. Nu aveţi obiecţiuni. Votat în unanimitate.

Titlul Cap. III. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu. Votat în unanimitate.

La art. 11 alin. 1 lit. a), b) şi c), comisia nu a avut obiecţiuni. Dacă aveţi dumneavostră? Nu aveţi. Votat în unanimitate.

La lit. d), vă rog să urmăriţi amendamentul nr. 4 de la pag. 6 al comisiei. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votat în unanimitate. Şi, în consecinţă, noua structură a lit. d).

După lit. e), comisia vă propune, la pag. 7 din raport, introducerea unei lit. e1). Dacă aveţi obiecţiuni la această literă? Nu aveţi. Votată în unanimitate.

Vă întreb din nou, dacă, la lit. f), g), h), i) şi j), care urmează după lit. e1), aveţi obiecţiuni? Nu. Votate în unanimitate.

La alin. 2 de la art. 11, dacă aveţi obiecţiuni? Nu. Votat în unanimitate.

Alin. 3? Nu. Votat în unanimitate.

Art. 12, 13 şi 14, dacă aveţi obiecţiuni? Nu. Votate în unanimitate.

Titlul Cap. IV. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu. Votat în unanimitate.

Art. 15 şi 16, dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votate în unanimitate.

Art. 16 a fost ultimul. Vă rog, în consecinţă, să constataţi că am parcurs dezbaterea proiectului de lege şi a ordonanţei. Urmează să spunem acest proiect votului final la şedinţa de vot care va fi stabilită.