Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 5 octombrie 2004
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.132/2004
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 5 octombrie 2004 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 5 octombrie 2004
![]() |
15. | Dezbaterea Propunerii legislative privind cercetarea sociologică, demo-economică şi politică a opiniei publice (amânarea votului final). | ![]() |
||
consulta fisa PL nr. 312/2004 |
|||||
| ................................................ | |
|
|
Stimaţi colegi, Se pare că suntem în condiţiile de a putea lua punctul 7: Propunerea legislativă privind cercetarea sociologică, demo-economică şi politică a opiniei publice. Iniţiatorul acestei propuneri este Grupul PRM. Cine o prezintă? Cine reprezintă grupul? Domnul ministru Palade. Poftiţi. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Faţă de cele spuse şi ieri, în şedinţa Camerei Deputaţilor, încerc să prezint, extrem de sintetic, intenţia acestui proiect legislativ de a crea în România un sistem naţional de cercetare sociologică a opiniei publice, sistem în care să intre toate entităţile, persoane fizice sau instituţii care doresc să facă, să practice această activitate, acreditarea lor pentru a intra în acest sistem naţional va fi aprobată de un consiliu organizat în cadrul Academiei Române, format din profesori universitari din domeniul ştiinţelor economice, sociale şi politice, cercetători ştiinţifici, reprezentanţi ai mass-mediei, componenţă care se aprobă prin decizie a preşedintelui Academiei Române. Acest consiliu îşi elaborează un Regulament propriu prin care se stabilesc condiţiile de înaintare a documentaţiei de fiecare entitate care doreşte să intre în acest sistem, documentaţie sub forma unor dosare. În momentul în care se primeşte acreditarea, această instituţie îşi marchează, dacă vreţi, şi pe antet, sau, în orice caz, în statutul propriu, că face parte din acest sistem şi în orice sondaj de opinie privind cercetarea sociologică din România va fi anunţat de către autor că este membru al Sistemului Naţional de Cercetare a Opiniei Publice. Dacă vreţi, este după modelul Legii cercetării ştiinţifice din ţara noastră, în care nu poţi intra în sistemul naţional, dacă nu eşti acreditat de un organism special stabilit de lege. Deci atâta doreşte această lege, în mod profesionist, echidistantă şi clar de orice fenomen politic, de a pune ordine într-un domeniu, în care, practic, ni s-a atras atenţia, şi de la Comunitatea Europeană, că ne cam facem de râs. Vă mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc. Raportul Comisiei pentru învăţământ. Domnul profesor Stanciu. |
|
|
Comisia pentru învăţământ a avizat favorabil acest proiect de lege, având în vedere necesitatea ca această activitate de investigare, sondare a opiniei publice constituie, evident, prin produsul pe care îl furnizează, o activitate care necesită o certificare a calităţii ei. Ca urmare, comisia a avut în vedere că nu este obligatoriu ca aceste societăţi de investigare a opiniei publice să se acrediteze, este o chestiune benevolă, dar cele care sunt evaluate, pe baza raportului de autoevaluare, primesc o marcă care le oferă credibilitate şi, în felul acesta, şi atractivitate pe piaţa muncii. Vorbind puţin mai direct, o firmă care are certificat de calitate ISO, aceea are căutare pe piaţă, decât una care nu are certificat de calitate şi care vinde castraveţi la colţul străzii. Deci credem că este un lucru bun şi vom separa firmele credibile, cele care merită să fie atrase şi plătite pentru aceste sondaje, de firmele care nu fac altceva decât să manipuleze, sub o formă sau alta, opinia publică. De aceea o susţinem, în forma în care a realizat-o comisia, comisia retrăgând orice fel de restricţie asupra posibilităţii ca oricine să facă sondaj, este treaba lui, dar numai cei care au credibilitate, evident, vor fi atraşi pe piaţa acestei activităţi. Sperăm că veţi vota, sub forma în care a aprobat-o comisia. Vă mulţumesc. |
|
|
La dezbateri generale, dacă doreşte cineva să intervină? Trecem la dezbaterea legii, pe textele acesteia. La titlu, vă rog să urmăriţi amendamentul comisiei. Admis amendamentul, modificat titlul. În ceea ce priveşte preambulul proiectului de lege, comisia propune eliminarea, prin amendamentul 2. Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul 2? Admis amendamentul, se elimină preambulul. Titlul Capitolului I. Nu sunt observaţii. Votat textul iniţial. La art.1, urmăriţi, vă rog, amendamentul 3. Comisia reformulează alin.1 şi introduce un text nou, alin.2. Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul 3 cu privire la art.1? Nu sunt obiecţiuni. Votat amendamentul, modificat art.1. Art.2. Urmăriţi amendamentul 4. Comisia... Nu aveţi nişte telefoane, colegii de la PRM, ca să vorbiţi prin telefon, să nu ţipaţi unul la altul, din două colţuri ale sălii? (Se adresează domnului deputat Anghel Stanciu, care l-a strigat pe domnul Brudaşcu, din banca comisiei.) Vă mulţumesc foarte mult. Domnul Dan Brudaşcu. |
|
|
La nr. crt. 4, art. 2 alin. 1 - noi am propune, pentru îmbunătăţirea redactării, să eliminăm cuvintele "căile şi formele", întrucât ele fac parte din metode, şi să rămână textul: "Toate mijloacele şi metodele de cercetare ştiinţifică". |
|
|
Cred că este propunerea pe care v-a făcut-o prin simpatie colegul meu, domnul profesor Leonăchescu. Comisia este de acord cu ea. Supun votului dumneavoastră art. 2 alin. 1, astfel cum a fost reformulat, cum propune să fie reformulat, domnul Dan Brudaşcu. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. La alin.2 de la acest articol dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul comisiei? Votat alin.2 potrivit propunerii comisiei. Art.3. Urmăriţi amendamentul 5. Nu sunt obiecţiuni. Modificat art.3 potrivit amendamentului comisiei. Titlul cap.II. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu. Votat în formularea iniţiatorului. Art.4. Vă rog să urmăriţi amendamentul 6, îl găsiţi la pag.6. Comisia modifică cele două alineate propuse şi introduce încă un alineat nou, propune mai exact introducerea unui alineat nou. Dacă aveţi obiecţiuni la acest amendament? Admis amendamentul, modificat art.4. Titlul cap.III. Comisia propune eliminarea titlului cap.III. Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul 7? Votat, eliminat titlul cap.III. Tot la amendamentul 7 comisia propune eliminarea art.5. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Admis şi această parte a amendamentului 7, eliminat art.5. La art.6 care va deveni prin renumerotare 5, urmăriţi amendamentul 8. Domnul Dan Brudaşcu. |
|
|
Trebuie să eliminăm o eroare de natură tehnică. Aş dori să fiţi de acord să introducem articolul a. Deci, Consiliul Naţional de Acreditare a instituţiilor pentru cercetarea sociologică a opiniei publice. "Aceasta era omisiunea din textul ce ne-a fost prezentat în raport. Comisia nu poate avea nimic împotriva acestei observaţii. |
|
|
Admis, aşadar, amendamentul 8, modificat şi renumerotat, inclusiv potrivit corecturii făcute de domnul Dan Brudaşcu, art.5. Mai există vreo obiecţie la cele 5 alineate ale acestui articol? Nu. Votat în unanimitate, potrivit amendamentului comisiei. La art.7 care urmează să devină 6, domnul deputat Palade. |
|
|
Domnule preşedinte, aici, faţă de textul iniţial, comisia a înlocuit cuvântul "entităţi" cu "unităţi". Eu întreb dacă noi acredităm şi persoane fizice şi instituţii, nu este mai bine să rămână "entităţi acreditate"? întreb pe domnul profesor Andea. |
|
|
Domnul profesor Stanciu. Domnul profesor Stanciu este de acord cu observaţia făcută. Mai sunt alte obiecţiuni la amendamentul 9? Domnul Dan Brudaşcu. |
|
|
Tot bănuiesc eu că este vorba de o omisiune de ordin tehnic, aş vrea să fiţi de acord ca la alin.2 al acestui articol să avem următoarea formulare: "se stabileşte prin Regulamentul de organizare şi funcţionare..." şi apoi textul continuă corespunzător. Dacă se va accepta această observaţie şi completare v-aş ruga să aveţi în vedere ca şi la numărul curent 11, în cuprinsul art.8 alin.2 să se facă o modificare corespunzătoare. |
|
|
Comisia este de acord? Completarea apare evident necesară. Supun amendamentul 9 cu privire la art.7 renumerotat 6 votului dumneavoastră, astfel cum a fost propus să fie completat de domnul Dan Brudaşcu. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Există un vot împotrivă, toate celelalte voturi pentru. Cap.IV, titlul care va fi renumerotat III ca urmare a eliminării titlului III, mai exact doar a titlului, nu şi a capitolului în întregime, care devine parte componentă a art.2. Dacă aveţi obiecţiuni? Rămâne titlul cu dispoziţii finale renumerotate în III. Art.8. La art.8 înţeleg că domnul deputat Bolcaş propune o reformulare a amendamentului 10 cu privire la alin.1. |
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Pe baza amendamentului comisiei care a ajuns la concluzia că trebuie să se dea posibilitatea tuturor celor care încearcă să desfăşoare activitate sociologică, să o desfăşoare cu sau fără această acreditare, pentru că este o lege care intervine în condiţiile în care mai există la ora actuală o serie întreagă de entităţi care desfăşoară activitatea sociologică şi pentru a nu le periclita normala desfăşurare a activităţilor, vă propun ca art.8 să aibă un singur alineat, aşa cum a hotărât şi comisia, în sensul că: "unităţile care desfăşoară activităţi de cercetare a opiniei publice la data intrării în vigoare a prezentei legi îşi vor continua activitatea, urmând să depună documentarea necesară acreditării la SNCOP în cel mult 6 luni de la data publicării Regulamentului de funcţionare al Consiliului Naţional de Acreditare a instituţiilor pentru cercetarea sociologică a opiniei publice." justificarea într-o singură frază, de altfel am mai făcut-o, dar subliniez: tocmai pentru a nu perturba normala desfăşurare a activităţii acestor unităţi, o să le spunem "entităţi" care desfăşoară la această oră asemenea activităţi. Vă rog să primiţi amendamentul aşa cum a fost formulat. |
|
|
Comisia? Iniţiatorii şi ei sunt de acord. Supun textul art.8 alin.1 astfel cum a fost reformulat de comun acord de către domnul deputat Bolcaş şi în comisie. Cine este pentru? Mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Deci, textul a fost votat cu acele precizări "Regulamentul de organizare şi funcţionare şi "entităţi" în loc de "unităţi". Art.9 care va deveni prin renumerotare 8, urmăriţi amendamentul 11. Nu sunt obiecţiuni la amendamentul 11, modificat şi renumerotat art.9. Art.10 care va deveni 9, comisia propune cu privire la acesta reformularea lui prin amendamentul 12. Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul 12? Nu sunt. Votat în unanimitate. Am parcurs acest proiect de lege, urmează să-l supunem votului final la sfârşitul acestei zile. |


