Şedinţa Camerei Deputaţilor din 24 noiembrie 2005

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.187/2005
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 24 noiembrie 2005

15. Dezbaterea Proiectului de Lege privind Legea calului (rămas pentru votul final).  
 
consulta fisa PL nr. 406/2005

 

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Trecem la punctul următor al ordinii de zi. Proiectul de Lege - Legea calului.

Din partea iniţiatorilor.

Video in format Flash/IOS

Domnul Szekely Levente Csaba:

Vă mulţumesc, domnul preşedinte.

Szekely mă numesc, de la grupul parlamentar al UDMR. Unul din iniţiatori.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Stimaţi invitaţi,

Prezentul proiect de lege are drept scop asigurarea ameliorării şi selecţionării efectivelor de cabaline cu origini necunoscute din România, creând astfel o masă predominantă de cabaline valoroase identificabile ca origine şi sănătate.

Se creează astfel premisele unei industrii hipice în care pot fi evitate riscurile sanitar-veterinare cărora în prezent le suntem expuşi şi se asigură alinierea la exigenţele sanitar-veterinare impuse de Uniunea Europeană.

Industria hipică, ca atare, poate deveni un exemplu de oportunitate economică, întrucât poate crea mii de locuri de muncă în condiţii optime şi beneficii anuale.

Este momentul să depăşim concepţia referitoare la utilitatea istorică a calului, aceea de producător de lucru mecanic, folosit doar în activităţile agricole şi de transport în mediul rural.

Astăzi, în ţările dezvoltate, utilitatea calului este direcţionată spre activităţi sportive şi turism, astfel încât investiţiile care se fac sunt pe deplin justificate din punct de vedere economic.

Se impun a fi avute în vedere noi concepţii şi strategii care nu se pot realiza decât printr-o nouă formă instituţională care să realizeze un raport corect între investiţiile şi beneficiile din industria hipică. Această nouă concepţie se regăseşte în propunerea de lege pe care astăzi o susţin în faţa dumneavoastră, lege care propune reorganizarea autorităţii hipice naţionale, organ neutru de coordonare şi control al activităţii de creştere a cailor la nivel naţional.

Autoritatea hipică naţională, ca organism neutru, trebuie să fie în coordonarea directă a Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării rurale şi să aibă un aparat tehnic şi un buget propriu.

În considerarea celor prezentate, vă rog să adoptaţi Legea calului astfel cum a fost propusă.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Din partea comisiei.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Tabără:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Vă prezint raportul asupra proiectului de lege - Legea calului.

Comisia pentru agricultură, silvicultură, industria alimentară şi servicii specifice a fost sesizată spre dezbaterea pe fond, în procedură de urgenţă, a proiectului de lege a calului. La întocmirea raportului, comisia a avut în vederea avizul Consiliului legislativ, punctul de vedere al Guvernului şi avizul Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare activitatea de creştere şi valorificare a cabalinelor, precum şi înfiinţarea Autorităţii hipice naţionale, instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică în coordonarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, potrivit prevederilor art. 73 din Constituţia României, republicată. Raportul comisiei a fost adoptat în unanimitate în şedinţa din 3 octombrie 2005. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în şedinţa din 23 septembrie 2005 în procedură de urgenţă. Proiectul de lege este de competenţa decizională a Camerei Deputaţilor.

În urma dezbaterilor comisia propune admiterea, cu modificări şi completări, a proiectului de lege.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc.

La dezbateri generale. Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Liviu Timar:

Domnule preşedinte,

Domnilor colegi,

Membrii PSD din Comisia de agricultură au votat această lege, bineînţeles şi eu. Aş vrea să subliniez de ce am făcut acest lucru.

În primul rând aş vrea să vă spun că unul din iniţiatorii acestei legi este, într-adevăr, un om foarte pasionat de această profesie, deci de creşterea calului. Este vorba de domnul preşedinte al Comisiei de agricultură, domnul Kelemen, pe care eu îl cunosc foarte bine şi face acest lucru, într-adevăr, cu foarte mult profesionalism.

În al doilea rând aş vrea să spun că judeţul Mureş a reuşit, după 49 de ani, să califice România la Jocurile Olimpice la proba completă a sportului hipic şi, într-adevăr, judeţul Mureş este un loc unde calul îşi are locul.

Acest lucru a reuşit să-l facă, trebuie să-l spun aici şi merită acest lucru, un primar PSD, domnul Bubău Viorel, care a reuşit această performanţă deosebită.

Şi în al treilea rând, de ce să nu recunosc şi trebuie să-l spun, numărul mare de cai care există la această dată în România. şi trebuie să vă spun că 70% din laptele care se adună în această ţară este adunat de căruţa trasă de cai la această dată, iar pentru zona de munte calul are încă un rol foarte important.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Vă rog să luaţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae Popa:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Încep alocuţiunea mea prin a spune că regret nespus de mult atitudinea colegilor noştri de la Senat care au luat în derâdere, dacă vreţi, acest proiect de lege şi au desconsiderat demersurile noastre în ceea ce priveşte statuarea clară a activităţii calului.

Sigur că ei şi-au pus două întrebări la care voi răspunde eu astăzi, dacă momentul ales este cel mai potrivit şi dacă acest proiect de lege face parte din pachetul de legi privind integrarea agriculturii României în Uniunea Europeană.

Şi una şi alta, într-adevăr, aşa este, momentul este potrivit, pentru că nu mai puteam merge în continuare. Este o condiţie impusă şi o recomandare a Uniunii Europene, de aceea am şi înfiinţat autoritatea naţională privind organizarea, urmărirea şi funcţionarea acestui sector de activitate şi, în al doilea rând, vreau să vă spun că a statua clar activitatea acesta privind creşterea şi urmărirea calului, eu cred că este un lucru extraordinar de benefic şi răspunde la ceea ce cere Uniunea Europeană în momentul de faţă.

Sigur că totdeauna calul a fost prietenul omului, este cel mai inteligent, cel mai curat şi să nu uităm că strămoşii noştri au avut în cal cel mai bun tovarăş.

La nivelul României, lucrurile sunt foarte grave, de aceea am şi venit cu acest proiect de lege. Peste 95% din efectivul de cai este fără origine, deci din aproximativ un milion de cai cât avem efectiv în momentul de faţă în România, 95%, deci 950 de mii de cai sunt fără origine, doar 5% sunt cu origine.

De asemenea, trebuie să ne gândim ca să nu se mai repete acel moment tragic aşa cum a fost în 1958, pe timpul ministrului Bucur Şchiopul, când a fost decimat întregul efectiv de cai şi aruncat ca mâncare la porci. Deci nu vrem să mai facem acest lucru.

De asemenea, trebuie să plecăm de la ideea că în principiu, calul nu trebuie să mai constituie o unealtă de muncă, un mijloc de muncă, calul trebuie să constituie un mijloc de agrement. El trebuie să fie angrenat în activităţile sportive, aşa cum se întâmplă în toată lumea, să ştiţi că în celelalte ţări civilizate această activitate de agrement şi de sport aduce bani mulţi. Şi în România se pot crea multe locuri de muncă, peste 1000-2000 locuri de muncă. Se pot realiza anual peste 20 de milioane de euro din această activitate.

Iată că noi trebuie să avem altă mentalitate, altă gândire despre modul cum trebuie folosit calul şi ceea ce trebuie să realizăm noi în urma folosirii eficiente a activităţii calului.

Vă mulţumesc tare mult şi sper ca să votaţi acest proiect de lege.

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc.

Vă rog să poftiţi, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Grigore Crăciunescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Mă întrebau colegii din dreapta dacă sunt specialist în acest domeniu. Nu sunt specialist, dar am trăit în copilărie acea tragedie de care spunea colegul meu. O ticăloşie a regimului comunist. Dacă aţi fi avut ochii unui copil să fi văzut cum erau adunaţi caii din curţile oamenilor, cum erau duşi spre sacrificare şi cine a fost lângă un asemenea animal şi s-a uitat în ochii lui, aşa ceva nu se poate uita niciodată.

Şi am vrut să iau cuvântul pe acest proiect de lege pentru a vă spune că lucruri de genul acesta nu pot fi uitate cât trăieşti, oricâţi ani ai avea şi câtă experienţă.

De aceea, noi vom susţine acest proiect de lege şi credem că a creşte acest animal, a-i îmbunătăţi rasa, a-i crea condiţii să se dezvolte şi să participe, într-adevăr, la competiţii sportive, să fie într-adevăr un prieten al omului, şi nu să-l exploatăm, să ne batem joc de el, este un lucru extraordinar şi eu cred că am făcut cam târziu această reparaţie morală pentru mulţi oameni care au suferit, pentru că alături de animal oamenii plângeau, femeile îşi puneau fustele în cap şi se luau cu mâinile de păr de durere. Aşa a fost la vremea aceea şi ar fi bine să nu uităm.

Vă mulţumesc. (Aplauze).

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Tabără:

Domnule preşedinte...

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Domnilor deputaţi, iertaţi-mă domnule deputat, în primul rând vă rog să ascultăm cu atenţie. Dacă consideraţi că e necesar, putem face o pauză de 10 minute.

Voce din sală:

Nu!

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Deci, vă solicit atenţie pentru cuvântul domnului deputat, mai ales că fiind vorba de o lege importantă, facem o excepţie cu privire la regula ca de la un grup parlamentar să existe un singur vorbitor. De altfel, am vrut să-l vedem pe domnul deputat Tabără în tripla sa ipostază astăzi, pe de o parte, de iniţiator, pe de altă parte, de raportor al comisiei iar acum ca reprezentant al grupului PD în susţinerea unei singure legi.

Vă rog, domnul Tabără.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Tabără:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă, şi nu cred că era nevoie să faceţi aceste remarci şi-mi asum absolut toată responsabilitatea pentru a vorbi de această lege, aducându-mi aminte despre o altă lege elaborată în 1993, un proiect de lege, cel privind bunăstarea animalelor, şi atunci s-a râs, s-a râs şi în Parlament, s-a râs şi în mass-media, s-a râs peste tot şi s-a considerat un proiect de lege marginal. Vă rog să reţineţi că astăzi, în problemele legate de zootehnie, de integrarea europeană a acestui sector, de ceea ce înseamnă prelucrarea, creşterea animalelor, una dintre bazele şi legile de bază din Comunitatea europeană este asigurarea bunăstării animalelor.

N-am înţeles de ce a fost un zâmbet când a venit în discuţie un astfel de proiect de lege. Eu nu mă gândesc nici la Bucur Şchiopul, nu mă gândesc nici la ceea ce înseamnă calul în zona săracă a societăţii româneşti, ci mă gândesc la ceea ce înseamnă calul pentru civilizaţia românească şi pentru cultura oamenilor care trăiesc în această ţară şi vă rog, stimaţi colegi, atunci când mergeţi la Bruxelles sau în oricare oraş semnificativ din vest, să ieşiţi puţin şi în jurul lui şi o să vedeţi că cei care sunt parlamentari europeni sau parlamentari germani îşi au undeva, într-o mică gospodărie, şi unu sau doi cai de rasă.

În al doilea rând, sau al treilea rând, vă asigur că România dispune la această dată de una dintre cele mai bogate zestre în ceea ce priveşte rasele de cabaline, dar nu numai atât. Este o activitate economică, este o activitate în care calul se regăseşte nu în munca de a trage plugul, grapa şi semănătoarea, ci acolo unde este lumea civilizată.

Mai devreme sau mai târziu, această lege, dar nu este departe momentul în care ea va fi la fel de importantă ca şi acquisul şi ca şi calculatoarele şi ca şi altceva. Acesta este motivul pentru care m-am asociat celor care au pus suflet la elaborarea acestui proiect de lege. Şi vreau să vă spun că el nu este inutil societăţii româneşti şi a ceea ce înseamnă integrarea noastră în structuri europene.

Repet de ce : în primul rând o bază genetică pe care nu o mai întâlnim în alte ţări, un potenţial deosebit pentru ceea ce înseamnă economia acestei zone care este zootehnia, inclusiv a calului.

Vom vota acest proiect de lege şi vă asigur, stimaţi colegi, că nu veţi greşi.

Dacă în 1993 am fi votat acea lege, multe dintre problemele noastre legate de zootehnie nu le-am fi avut azi.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Să ştiţi că remarca mea nu a fost maliţioasă, ci a apreciat activitatea dumneavoastră pentru promovarea acestei legi.

Vă rog, domnul deputat Tudor.

Video in format Flash/IOS

Domnul Marcu Tudor:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Nimeni dintre noi nu râde de un subiect ca acesta, pentru că nu există om să nu iubească acest fenomen în jurul omului.

Ideea însă pe care vreau să o îmbrăţişaţi şi dumneavoastră este că poate îi schimbăm titlul pentru că din cauza asta a fost puţină rumoare când spui Legea calului. Poţi să zici Legea găinilor, legea..., găsim o altă titulatură şi atunci îi dăm într-adevăr toată importanţa unei asemenea legi. Poate Legea creşterii şi folosirii animalelor cabaline sau cailor, sau ceva de genul acesta.

O spun cu toată bucuria, pentru că am observat, chiar şi aserţiunile cu iz de haz, pe care le-au făcut oamenii, au fost tot cu dragoste pentru cal. Toţi iubim acest animal. N-a avut nimic maliţios în ea, decât poate, aşa, puţina seriozitate a unei titulaturi directe şi brutale, aşa, cum este aceasta - "Legea calului".

Poate găsim o astfel de soluţie.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumim, domnule deputat.

La dezbateri generale, mai doreşte cineva?

Din partea unui grup parlamentar, vă rog să ne rezumăm la unul singur. Dar, dacă aveţi ceva deosebit, vă rog să poftiţi.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ionel Palăr:

Vă mulţumesc frumos, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Vorbesc în calitate de iniţiator la această lege. Probabil că este singura lege în care cosemnatari sunt din toate partidele politice.

Se pare că acest animal deosebit a produs împăcarea la noi în Parlament, astăzi.

Vă mulţumesc frumos şi vă rog să-l votaţi.

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc şi v-aş ruga să aveţi în vedere că iniţiatorii pot lua cuvântul oricând, pe parcursul dezbaterilor.

Dacă nu mai sunt alte intervenţii la dezbateri generale, îl rog pe domnul preşedinte ...

Vă rog.

Este iniţiator? Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Szekely Levente Csaba:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Referitor la titlul legii, pentru domnul coleg, în opinia noastră, în ultimii ani, unele legi au avut un titlu atât de lung şi sofisticat, încât adesea au trecut neobservate de către cei cărora li se adresează.

Noi am considerat că acest titlu direct va avea o rezonanţă imediată, pentru că, să nu uităm, ea se adresează şi unei categorii a populaţiei pentru care limbajul simplu şi direct inspiră mai multă încredere.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumim.

Vom avea dezbateri cu privire la acest aspect.

Vă rog, domnule deputat. Timpul general.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Tabără:

Domnule preşedinte,

Vă propun maximum 20 de minute.

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Dacă sunt obiecţii cu privire la acest timp? Nu.

Vă mulţumesc.

Trecem atunci la dezbaterea pe articole.

Titlul legii.

Dacă sunt obiecţiuni?

Video in format Flash/IOS

Domnul Marcu Tudor:

Revin. Eu socotesc că este bine să fie şi titlul ăsta, "Legea calului", dar, între noi fie vorba, impactul ăsta direct poate fi făcut şi printr-o diluare a unui impact mai puţin plăcut, care sună mai curând hazos decât serios.

Şi, de aceea, propun o modificare, cumva de genul: "Legea creşterii şi folosirii cailor", sau "creşterii şi folosirii cabalinelor", sau "calului". Pentru că, dacă zic pur şi simplu, încă o dată, ăsta a fost zâmbetul nostru ... al meu, nu, dar al unora - "Legea calului". Nu poţi să zici "Legea găinii" (râde), "Legea porcului", legea ... Şi ele sunt animale pe care le folosim, tot aşa, prinse în Uniunea Europeană cu mare acurateţe în capitole. "Legea pâinii" este altceva.

De aceea, vă propun, domnule preşedinte, poate izbutim să puneţi la vot propunerea asta a mea: "Legea creşterii şi folosirii cailor".

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc, domnule deputat. Şi o să-mi permit să-mi dau şi mie cuvântul, în calitate de deputat. Am tăcut prea mult astăzi.

(Domnul deputat Lucian Augustin Bolcaş, la tribună.)

Eu aş vrea să sintetizez ceea ce s-a remarcat până acum cu privire la titlul legii. Şi anume, împrejurarea că formularea aceasta nu este cea mai fericită.

Într-adevăr, s-a vorbit despre zâmbetele pe care le naşte titulatura legii.

Pe de altă parte, s-a vorbit despre faptul că ea nu reflectă cuprinderea efectivă a obiectului legii. Şi aici este un adevăr.

În faţa domniilor voastre, conform art.110, dacă-mi reamintesc numerotarea exactă din nou regulament, se pot face amendamente de corelare tehnică legislativă.

Din Legea privind tehnica legislativă, reţin art.39 alin.1: "Titlul actului normativ cuprinde denumirea generică a actului ..., precum şi obiectul reglementării, exprimat pe scurt". A spune "Legea calului" nu înseamnă a ne referi exact la ceea ce vrem să reglementăm. Pentru că printr-o lege nu se reglementează lucruri, oameni, plante sau animale, ci se reglementează raporturi juridice. Dacă nu s-ar reglementa raporturi juridice, nu ar trebui să dăm o lege. Mai pe româneşte, dacă vreţi, lăsaţi calul în legea lui şi daţi un titlu adecvat legii.

Aşa că fac acest amendament pe baza corelării tehnico-legislative, în sensul ca titlul legii să fie exact obiectul reglementării, şi anume "activitatea din domeniul creşterii cabalinelor" - "Lege pentru reglementarea activităţii din domeniul creşterii cabalinelor". Sigur că nu va suna atât de popular şi de vesel, cum este "Legea calului", dar ne va scuti de ironii care nu-şi găsesc locul, faţă de seriozitatea conţinutului - pe care o apreciez - şi va cantona, exact conform dispoziţiilor din Legea de tehnică legislativă, obiectul reglementării.

Îl rog pe domnul preşedinte al comisiei, rog pe iniţiatori să aprecieze asupra acestei propuneri.

Vă mulţumesc. (Domnul deputat se întoarce la prezidiu.)

Înainte de a da cuvântul domnului preşedinte al comisiei şi iniţiatorilor, eu o să rog să se epuizeze dezbaterile.

Vă rog, domnule deputat. Sunteţi iniţiator?

După dezbateri, pe urmă, pe rând. (Se adresează domnilor deputaţi care vor să ia cuvântul.)

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Munteanu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Sigur că am ascultat intervenţia domnului vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, Bolcaş.

În calitate de iniţiator, vreau să vă spun că noi ne păstrăm acest titlu al legii. Şi avem argumente suficiente.

Aş vrea să vă spun, domnule preşedinte de şedinţă, stimaţi colegi, că, aşa cum fiecare dintre dumneavoastră faceţi din profesiune ceva cu drag atunci când produceţi, aşa am făcut şi noi cu Legea calului, chiar dacă stârneşte zâmbete în continuare. Şi chiar am muncit la această lege. Şi, dacă din curiozitate nu v-aţi uitat, s-o parcurgeţi, aş vrea să constataţi că nu are doar un articol, ci închidem legea. A fost un efort din partea noastră şi, de aceea, noi ne menţinem opinia.

Şi vă voi spune, domnule preşedinte de şedinţă, că acest capitol "cabaline", aşa cum spuneţi dumneavoastră, ne-ar duce după aceea şi la celelalte animăluţe mai mici, care se cheamă asin, catâr, măgar etc., etc. Legea aceasta se cheamă "Legea calului". Şi asta vrem să aprobăm în Parlament.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Da. Cu o singură precizare: am făcut această propunere şi acest amendament, în calitate de simplu deputat, coleg cu dumneavoastră.

Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Tamás Sándor:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Cu tot respectul faţă de simplul deputat Lucian Bolcaş, pe care-l stimez ca om, ca avocat, eu cred, totuşi, că nici din punct de vedere tehnic nu putem să mai umblăm la titlul legii, pentru că - şi cer permisiunea domnului preşedinte de şedinţă - nu este o corelare de tehnică legislativă, pentru că este vorba despre o propunere de denumire de lege, este titlul legii; nu este o corelare gramaticală sau de tehnică legislativă.

Astfel încât, şi din partea U.D.M.R., propun ca să menţinem această titulatură, după ce, desigur, să mai ia cuvântul şi alţi colegi.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Iertaţi-mă, daţi-mi voie să dau cuvântul domnului deputat Vainer, care s-a înscris înainte, şi pe urmă ...

Video in format Flash/IOS

Domnul Aurel Vainer:

Mă veţi întreba de ce mă bag în acest subiect? Să ştiţi că în copilărie am avut de-a face cu caii şi am foarte multe amintiri plăcute.

Subscriu întru totul la nevoia unei legi dedicate creşterii cailor. Şi, apropo de aceasta, cred că, gramatical, nu prea corespunde. "Legea calului" este ca şi cum calul a produs legea; cum am spune "Legea lui Ionescu", "Legea lui Popescu", "Legea Lupu", cum a fost în domeniul agriculturii.

De aceea, mi se pare că este bine să îndreptăm şi să spunem - mă alătur şi eu unei propuneri, dar modificată, - "Legea creşterii cailor", şi nu "cabalinelor".

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Mi se pare mai corect şi mai româneşte.

Vă rog, domnule deputat.

"Legea creşterii cabalinelor".

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe Adrian Miuţescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

O vorbă românească spune "Pe mine m-ai omorât,/Dar cu calul, ce-ai avut?"

Eu cred că o lege trebuie să fie simplă şi să fie sugestivă atunci când citeşti un titlu.

De aceea, eu cred că orice român care ar citi "Legea calului" înţelege despre ce este vorba şi susţinem această denumire.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae Popa:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Domnul Kelemen, - care este iniţiatorul, şi eu sunt coiniţiator la acest proiect de lege -, când a plecat, ne-a lăsat în mod ferm să nu schimbăm titlul. Şi, din respect pentru domnul preşedinte Kelemen, care a muncit foarte mult la acest proiect de lege şi datorită căruia noi dezbatem astăzi proiectul de lege, şi în semn de respect pentru munca sa, noi, cei de la Partidul Conservator, susţinem titlul pe care-l are acum, în momentul de faţă, "Legea calului".

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă rog, domnule deputat Tudor.

Video in format Flash/IOS

Domnul Marcu Tudor:

Domnule preşedinte,

Vă mulţumesc. Mă bucur că există atâta entuziasm şi atâta participare la această lege, chiar din titlu.

Noi nu trebuie să cădem pradă emoţiilor. Nu putem face greşeli - şi juridice, şi lingvistice.

În primul rând, că legea nu este a calului. Cum o să aibă calul o lege? (Rumoare, râsete)

Legea este a noastră, legea este pentru o utilizare, ceva. Şi acum şi vine şi ... Deci, lingvistic, este absolut o aberaţie. Eu nu particip la asemenea aberaţie, în urma căreia să râdă lumea de mine că nu ştiu limba română şi, în al doilea rând, că nu ne încadrăm în perceptele unei tehnici legislative care trebuie să ne impună chiar din titlu o anume rigurozitate, rigoare.

Emoţia, sau ultima vorbă pe care ne-a lăsat-o cineva când a plecat, nu mă poate face să trec peste cunoştinţele mele de limbă, peste faptul că, totuşi, aici sunt aproape jurist - pentru că fac lege - şi trebuie să mă încadrez în conceptele unei legi.

De aceea, haideţi să fim serioşi! "Legea"; deci, un animal, o insectă nu are o lege, domnilor! Nu poţi să zic niciodată "Legea porcului", niciodată "Legea găinii", sau "Legea ţânţarului". Este o aberaţie, chiar dacă am un mai mare respect pentru cal, decât pentru porc. Dar asta mă face să spun că am un şi mai mare respect pentru limba română.

De aceea, vă rog, domnilor, eu am făcut propunerea: "Legea creşterii cailor". Am zis "Legea creşterii şi folosirii"; dacă vreţi, numai "Legea creşterii cailor". Nu aveţi decât un cuvânt în plus, dar dă sens acestei legi. Ea nu este o lege "a calului", ci o lege "a unei acţiuni", în care intră şi calul. Intrăm în rigurozitatea unor oameni inteligenţi, cu pregătire intelectuală, şi nu ne batem joc de experienţa şi de calitatea noastră de intelectuali, chiar dacă avem emoţii, cum aveţi dumneavoastră, ca iniţiatori.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Vă rog, domnule deputat iniţiator.

Da, domnule profesor.

Video in format Flash/IOS

Domnul Szekely Levente Csaba:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnilor colegi,

Mie-mi este teamă ca, la o eventuală modificare a titlului legii, nu cumva să ajungem ca această modificare a titlului să golească legea de conţinut. Fiindcă tehnologii de creştere a cabalinelor sunt şi se învaţă de Facultatea de medicină veterinară şi zootehnică de la fiecare centru universitar, în anul V. Deci, nu asta reglementăm noi - creşterea cabalinelor.

 

Domnul Marcu Tudor (din sală):

Reglementăm calul!

Video in format Flash/IOS

Domnul Szekely Levente Csaba:

Nu, reglementăm ameliorarea şi toată activitatea de creştere; include mai mult.

Iar noi am ales termenul "cal", care, pentru specialişti, include - eu vin de la o herghelie şi sunt medic veterinar - atât masculul, cât şi femela, ca să vorbesc în termeni medicali, adică şi armăsarul, şi iapa şi armăsarul castrat.

Deci, de aceea am ales termenul complet - "calul".

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Iertaţi-mă, domnule deputat.

Îndrăznesc să vă pun o întrebare, în calitate de iniţiator. Aţi spus dumneavoastră că nu reglementaţi creşterea cabalinelor prin lege? Sau am înţeles eu greşit?

Video in format Flash/IOS

Domnul Szekely Levente Csaba:

Deci, există tehnologii pentru creşterea şi exploatarea cabalinelor de rasă. Aceasta este o autoritate hipică naţională care reglementează creşterea tuturor cabalinelor.

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Atunci, referiţi-vă la art.1 din lege, care probabil că, în virtutea acestei concepţii, este greşit, pentru că acesta spune "Legea reglementează activitatea din domeniul creşterii cabalinelor".

Vă rog. Este o problemă. (Rumoare, vociferări)

Dacă mai doreşte cineva să ia cuvântul?

Vă rog, domnule profesor. Să ascultăm şi vocea unui medic.

(Rumoare)

Video in format Flash/IOS

Domnul Mircea Ifrim:

Mă iertaţi că iau cuvântul, dar medicina veterinară este apropiată de medicina umană. Sigur că adevăr absolut este numai Dumnezeu, în religia creştină. Pentru tot restul, pot fi argumente diametral opuse.

Dar eu pun o întrebare pe care să ne-o punem fiecare dintre noi: această lege poate fi în situaţia de a fi tradusă. Cum va suna, în limba engleză, "Law of the horse", ori în altă limbă? Cred că nu vom mai avea precedent pe mapamond, dacă păstrăm titulatura de "Legea calului".

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă rog. Da, domnule deputat. Poftiţi.

Video in format Flash/IOS

Domnul Horea Dorin Uioreanu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Rugămintea mea ar fi, domnule preşedinte, pentru care am toată stima şi astăzi vreau să vă felicit pentru modul cum aţi condus şedinţa, să vă retrageţi acest amendament, pentru că sunt convins că iniţiatorii au gândit, la momentul când şi-au intitulat întreaga lege. Extinzând la propunerea dumneavoastră, eu cred că este o diversiune, pentru că vreţi să introduceţi măgarii pe uşa din dos şi cred că nu este cazul. (Râsete, aplauze)

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumim că ne-aţi descreţit şi frunţile.

Vă rog, domnule. În calitate de iniţiator, sau în calitate de preşedinte de comisie?

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Tabără:

Nu, în calitate de iniţiator.

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Tabără:

Domnule preşedinte, de deputat, dacă vreţi.

Domnule preşedinte,

Eu vă propun următorul titlu: "Lege privind organizarea creşterii şi folosirii calului", sau "cabalinelor".

"Lege privind organizarea creşterii şi utilizării cabalinelor". (Rumoare)

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă rog să notaţi, domnilor secretari, ca să ştim ce punem la vot.

Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Constantin Amarie:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

S-au adus argumente suficiente: docte, super docte. Sunt profesor de istorie, în afara Parlamentului. Vă daţi seama cât de drag îmi este calul. Nu există nici o postură marţială în sculptură, pictură din antichitate, fără cal.

Acest animal, deosebit de nobil, semper fidelis, merită să aibă o lege a lui, care să se intituleze "Legea calului".

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă rog, domnule deputat.

Daţi-mi voie să-i dau cuvântul domnului Márton.

Video in format Flash/IOS

Domnul Márton Árpad Francisc:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

În mod clar, din intervenţia specialiştilor şi, dacă ne gândim mai bine, şi noi ne dăm seama că şi atunci, dacă am avea un titlu mai complet, mai descriptiv, trebuie să vorbim despre cal, şi nu despre cabaline. Mi se pare că este clar.

Pe de altă parte, legat de procedurile legislative, ştiţi cum se cheamă Legea nr.67 din 1997? Legea viei şi vinului. Deci, este a celor două entităţi, mi se pare că sunt lucruri.

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc.

Vă rog, poftiţi, domnule deputat.

(Domnul deputat Marcu Tudor vorbeşte în sală.)

Vă rog, domnule deputat Marcu, nu vorbim despre Legea tancului. Să-i ascultăm.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mihăiţă Calimente:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Eu cred că trebuie să rămână "Legea calului", pentru că amendamentul pe care l-aţi făcut dumneavoastră nu poate fi luat în discuţie. În timpul discuţiilor, nu se pot face aceste amendamente şi nici la comisie, cred că amendamentul dumneavoastră nu a fost înaintat, iar ca să îl satisfaceţi şi pe domnul Marcu, sigur am să fac o glumă, cred că legea s-ar putea intitula, după curentul dadaist al lui Tristan Tzara, şi să-i spunem "Legea da-da" şi atunci veţi fi satisfăcut, probabil.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Iertaţi-mă, doamna deputat Găleteanu.

Video in format Flash/IOS

Doamna Monalisa Găleteanu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Consider că s-au exprimat deja suficiente puncte de vedere în legătură cu titlul acestei legi.

La propunerea domnului vicepreşedinte al comisiei, domnul deputat Tabără, s-a votat deja că vom discuta maximum 20 de minute despre întregul proiect de lege.

Domnule preşedinte,

Vreau să vă spun că cele 20 de minute deja au expirat şi, de aceea, vă solicit să tranşăm prin vot titlul legii.

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumim că ne-aţi atras atenţia procedural.

Având în vedere că nu vor mai putea fi alte dezbateri pe articole, ci vor trebui să fie supuse la vot ca atare, propun iniţiatorilor şi domnului preşedinte al comisiei, întrucât votul final va fi luni, să nu supunem la vot titlul legii, urmând ca iniţiatorii şi comisia să ne facă o propunere în ziua de luni.

Este vorba de comisie şi iniţiatori. Vă rog să vă pronunţaţi. Dacă nu, supun la vot.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Tabără:

Domnule preşedinte,

Am încercat să facem o modificare, însă noi, iniţiatorii, şi nu numai iniţiatorii, sunt puncte de vedere şi din sală, susţinem titlul iniţial al legii.

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Perfect. Atunci, fără dezbateri, începem să punem la vot titlul legii.

La titlul legii, s-a făcut un amendament de corelare legislativă. Îl reţin pe cel al domnului deputat Vainer şi pe cel al domnului deputat Tabără, care se aseamănă. A rămas al domnului deputat Vainer.

Nu se mai fac discuţii, întrucât a expirat timpul. Numai probleme de procedură.

Video in format Flash/IOS

Domnul Traian Dobre:

Deci, procedură.

Domnule preşedinte,

Ar fi bine să măsuraţi întotdeauna cu aceeaşi unitate de măsură. Ştiţi foarte bine că amendamente nu se mai pot face. Că nu este vorba de corelare lingvistică ..., sau de care vreţi dumneavoastră, ci pur şi simplu este un amendament prin care modificaţi titlul.

Deci, vă rog frumos să respectaţi Regulamentul Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Eu vă mulţumesc. Am luat act şi vă spun că, în conformitate cu art.101 alin.3 al Regulamentului Camerei Deputaţilor, supun la vot amendamentul propus de domnul deputat Vainer la titlul legii, şi anume "Lege privind creşterea cailor".

Cine este pentru acest titlu al legii? Vă rog să număraţi, domnule.

Cine este împotrivă?

Abţineri?

Vă mulţumesc.

33 de voturi pentru, 57 împotrivă, 4 abţineri.

Amendamentul de corelare tehnico-legislativă a fost respins.

Titlul legii, nemodificat.

Obiecţii? Nu. Adoptat.

Cap.I.

Titlul Cap.I, nemodificat.

Obiecţii? Nu. Adoptat.

Art.1, nemodificat.

Obiecţii? Adoptat.

Art.2, nemodificat.

Obiecţii? Adoptat.

Art.3, nemodificat.

Obiecţii? Adoptat.

Art.4, nemodificat.

Obiecţii? Adoptat.

Art.5, nemodificat.

Obiecţii? Adoptat.

Art.6, nemodificat.

Obiecţii?

Vă cer scuze, art.6 este nemodificat până la lit.h), pe care trebuie s-o supun la vot în redactarea dată de comisie, pentru corectitudinea exprimării.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitatea celor prezenţi.

Lit.m), pentru corectitudine de exprimare. Obiecţii?

Cine este pentru? mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Adoptat.

Lit.o), modificată la un amendament al domnului deputat Bentu.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Adoptată.

Titlul Cap.II, nemodificat.

Art.7, nemodificat. Obiecţii? Adoptat.

Art.8, nemodificat. Obiecţii? Adoptat.

Art.9, nemodificat. Obiecţii? Adoptat.

Art.10, nemodificat. Obiecţii? Adoptat.

Art.11, nemodificat. Obiecţii? Adoptat.

Titlul Cap.III, nemodificat. Obiecţii? Adoptat.

Art.12, nemodificat. Obiecţii? Adoptat.

Art.13, nemodificat. Obiecţii? Adoptat.

Art.14, nemodificat. Obiecţii? Adoptat.

Art.15, nemodificat. Obiecţii? Adoptat.

Titlul Cap.IV, nemodificat. Adoptat.

Art.16, nemodificat. Obiecţii? Adoptat.

Art.17, nemodificat. Obiecţii? Adoptat.

Art.18, nemodificat. Obiecţii? Adoptat.

Art.19, nemodificat. Obiecţii? Adoptat.

Art.20, amendamentul acceptat de comisie.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Adoptat.

Titlul Cap.V, nemodificat. Adoptat.

Art.21, nemodificat. Obiecţii? Adoptat.

Art.22, nemodificat. Obiecţii? Adoptat.

Art.23, nemodificat. Obiecţii? Adoptat.

Art.24, nemodificat. Obiecţii? Adoptat.

Titlul Cap.VI, nemodificat. Adoptat.

Art.25, nemodificat. Obiecţii? Adoptat.

Art.26, nemodificat. Obiecţii? Adoptat.

Art.27, nemodificat. Obiecţii? Adoptat.

Art.28, în redactarea comisiei.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Adoptat.

Art.29, nemodificat. Obiecţii? Adoptat.

Titlul Cap.VII, nemodificat. Adoptat.

Art.30, în redactarea comisiei.

Cine este pentru? mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitatea celor prezenţi. Adoptat.

Art.31, în redactarea comisiei.

Cine este pentru? mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitatea celor prezenţi. Adoptat.

Art.32, în redactarea comisiei.

Cine este pentru? mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitatea celor prezenţi. Adoptat.

Art.33, nemodificat. Obiecţii? Adoptat.

Art.34, nemodificat. Obiecţii? Adoptat.

Titlul Cap.VIII, nemodificat. Adoptat.

Art.35, nemodificat. Obiecţii? Adoptat.

Art.36, nemodificat. Obiecţii? Adoptat.

Anexa nr.1.C. se modifică.

Cine este pentru acest text? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Adoptat.

Art.37, nemodificat. Obiecţii? Adoptat.

Pentru votul final de luni.

Vă rog, domnule Marcu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Marcu Tudor:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Şi cu această ocazie vreau să vă mulţumesc dumneavoastră personal pentru că aţi trecut cu eleganţă peste o nepricepere a unora dintre noi, din nefericire chiar participanţi vechi la procesul legislativ din această Cameră, şi anume, aceea care socotesc că o corelare a titlului cu textul legii constituie amendament. Nu este amendament, este chiar obligaţia noastră. Aţi trecut bine peste ea, aţi pus-o la vot, nu s-a votat, e altă problemă.

Dar vreau să vă aduc la cunoştinţă că suntem totuşi asimilaţi juriştilor. Învăţaţi puţin şi tehnică juridică.

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Stimaţi colegi,

Punem în continuare la vot anexele.

Anexa nr.1, nemodificată. Adoptată.

Anexa nr.1 A, nemodificată. Adoptată.

Anexa nr.1 B, nemodificată. Adoptată.

Anexa nr.1 C, cu modificările comisiei.

Cine este pentru? mulţumesc.

Adoptată.

Anexa nr.1 D, nemodificată. Adoptată.

Anexa nr.2, nemodificată. Adoptată.

Anexa nr.3, nemodificată. Adoptată.

Rămas pentru votul final, împreună cu anexele sale.

Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte,

Daţi-mi voie, ţinând cont că orele sunt înaintate, să cer o pauză de consultări pentru că mâine avem dezbaterea bugetului şi sunt câteva articole care trebuie dezbătute, ca să ştim cum vom vota mâine.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Domnilor colegi,

Desigur, titulatura este pauză de consultări, dar resimt şi la cei prezenţi, dar mai ales la cei absenţi gradul de oboseală al zilei de astăzi.

Pauză de consultări până la încheierea programului de lucru.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Şedinţa s-a încheiat la ora 18,25.