|
Domnul Darius Meşca (secretar de stat, Ministerul Economiei şi Finanţelor): Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Acest proiect de lege are ca obiect de reglementare modificarea art.4 din Legea nr.703/2001 privind răspunderea civilă pentru daune nucleare, aşa cum a fost modificată prin Legea nr.470 din 2004 privind modificarea şi completarea unor prevederi în domeniul răspunderii civile pentru daune nucleare, în sensul preluării şi acoperirii de către operatorul de instalaţii nucleare de pe piaţa internaţională a asigurărilor de răspundere civilă pentru daune nucleare. Prin Legea nr.470/2004, s-a stabilit răspunderea statului pentru dauna nucleară atunci când aceasta este rezultatul direct şi nemijlocit al unui act de terorism în domeniul nuclear, şi anume daunele sunt suportate din fonduri publice. În prezent, regimul internaţional al răspunderii civile pentru daune nucleare este reglementat de două convenţii internaţionale: Convenţia de la Paris, sub egida O.E.C.D., aplicabilă ţărilor membre ale O.E.C.D., şi Convenţia de la Viena, sub egida Agenţiei Naţionale pentru Energia Atomică de la Viena, şi, în consecinţă, aplicabilă ţărilor membre ale Agenţiei Internaţionale şi care nu sunt în acelaşi timp şi părţi la Convenţia O.E.C.D. de la Paris. România face parte din această categorie. Faţă de cele mai sus prezentate, propunem plenului Camerei Deputaţilor adoptarea acestui proiect de lege pentru modificarea art.4 din Legea nr.703/2001 privind răspunderea civilă pentru daune nucleare. Vă mulţumesc.
|