Şedinţa Camerei Deputaţilor din 5 iunie 2007

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.86/2007
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 5 iunie 2007

15. Dezbaterea Propunerii legislative privind personalul Curţii Constituţionale. (rămasă pentru votul final).
 
consulta fisa PL nr. 264/2007

 

Domnul Bogdan Olteanu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Avem un proiect de lege pe care, cu acordul plenului, l-am introdus pe ordinea de zi pentru că era ameninţat de riscul adoptării tacite, Propunerea legislativă privind personalul Curţii Constituţionale.

Este iniţiat de o serie de parlamentari din mai multe grupuri parlamentare, cu consultarea judecătorilor Curţii.

Dacă iniţiatorii doresc să susţină acest proiect.

Vă rog, domnule deputat Andon. Aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Sergiu Andon:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Susţin proiectul de lege, dorind să fac în afara obiectului lui care este clar, două precizări. Deci, în afara obiectului.

Legat de obiect, vreau să exprim succint că de fapt este o îndelung şi de mult aşteptată, mai bine zis, punere de acord a statutului şi regimului personalului de specialitate al Curţii Constituţionale, deci nu ne referim, bineînţeles la judecători, cu personalul similar din alte instituţii din sistemul constituţional cel mai apropiat, şi anume personalul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Era o întârziere nepermisă şi care nu era un punct pozitiv pentru echilibrul, echitatea şi armonia sistemului legislativ.

Al doilea lucru pe care vreau să-l subliniez pentru că am auzit şi speculaţii de acest gen, e adevărat, în treacăt, e că acest proiect de lege apare acum doar ca o coincidenţă în timp cu o perioadă în care activitatea extrem de laborioasă, sute de decizii anual ale Curţii Constituţionale, s-a aflat mai în centrul atenţiei, datorită evenimentelor politice. În realitate, proiectul e în lucru de multe luni şi n-are, cum spuneam, nici o semnificaţie legat de ceea ce s-a întâmplat.

Al treilea aspect care îmi face cea mai mare plăcere să-l evoc aici, îndrăznind să vă corectez cu respectul cuvenit, domnule preşedinte, este că este semnat proiectul, este rezultatul exprimării voinţei de reprezentanţi ai absolut tuturor grupurilor parlamentare din Camera Deputaţilor, deci inclusiv minorităţi, care specific în Camera Deputaţilor, de la stânga la dreapta, şi pentru mine este încă un exemplu că se poate lucra în Parlament în comun şi în înţelegere şi cu respectarea reciprocă a calităţilor şi bunei noastre credinţe.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Vă invit să prezentaţi şi raportul comisiei, dacă sunteţi de acord.

Video in format Flash/IOS

Domnul Sergiu Andon:

Mulţumesc.

Obiectul a fost anunţat în cuvinte mai puţin tehnice. Repet, e vorba de personalul cu...

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă rog să daţi telefonul ăla care sună mai tare! (În sala de şedinţe sună insistent un telefon mobil)

Video in format Flash/IOS

Domnul Sergiu Andon:

...atribuţii specifice.

Suntem primă Cameră sesizată.

Avizul favorabil al Consiliului Legislativ nu mai constituie o surpriză.

O surpriză, de asemenea, plăcută este punctul de vedere al Guvernului, care susţine adoptarea proiectului de lege.

La dezbateri a participat şi reprezentanta Ministerului Justiţiei, doamna secretar Katalin Kybedi.

Dezbaterile în comisie s-au făcut în cvorum regulamentar, în cadrul Comisiei juridice, 15 deputaţi din 27, iar în cadrul Comisiei pentru muncă şi protecţie socială 17 deputaţi din 19.

Cu asta, fac o îndreptare la raportul nostru. Este un raport comun cu Comisia pentru muncă.

Rezultatul votului este aprobarea proiectului cu majoritate de voturi, două voturi împotrivă şi, bineînţeles, adică a propunerii plenului de a adopta cu amendamente propunerea.

Face parte din categoria legilor organice.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule preşedinte.

Dacă există intervenţii la dezbateri generale.

Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Marin Diaconescu:

Domnule preşedinte,

Grupul nostru parlamentar va vota pentru acest proiect de lege şi aş vrea să vă rog să fiţi de acord, nu-mi permit să vă atrag atenţia, doar vă repet faptul că dumneavoastră sunteţi conducătorul uneia din cele două Camere ale Parlamentului. Parlamentul este cea mai înaltă instituţie a României, iar cu ajutorul ciracilor unei anume persoane, a ajuns acest Parlament să fie în ultima poziţie în opţiunea electoratului din România.

Dacă nu ne respectă alţii, cel puţin să ne respectăm noi, domnule preşedinte, şi v-aş ruga în acest sens să atrageţi atenţia reprezentanţilor Guvernului sau acelora care iau loc în tribuna acestui înalt forum, să aibă o ţinută corespunzătoare, să nu ne sfideze, pentru că aici nu venim nici la ştrand, nici pe stadion, au unde se etala, iar aici să aibă şi o ţinută corespunzătoare.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Mă uitam că în băncile Guvernului chiar toată lumea are ţinută decentă...fără excepţie. S-ar putea în băncile noastre să fie nişte probleme, dar iau act de ceea ce aţi ridicat şi vă promit că sunt vigilent.

Intervenţii la proiectul de lege. Nu sunt intervenţii la proiectul de lege la dezbateri generale.

Trecem la dezbaterile pe articole. Nu există amendamente respinse, lucrăm pe anexa cu amendamente admise.

De la 1 la 10, obiecţii, observaţii, comentarii? Nu sunt. Adoptat.

Pct. 11-20. Adoptat.

Pct. 21-28.

Vă rog, domnule deputat Frâncu. Aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

La poziţia 24, art.20, propun doar o inversare de formulare la sfârşitul articolului: "cu excepţia dreptului de a ocupa fără concurs sau examen, funcţia de magistrat asistent". Deci, pentru a întări ideea de fără concurs a examenului.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnul preşedinte Andon. Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Sergiu Andon:

Da, este o topică mai fericită. Mulţumim.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

Obiecţii? Nu sunt.

S-a adoptat atunci această modificare.

Până la pct.28. Adoptat.

Am finalizat dezbaterea pe articole.

Proiectul rămâne la vot final.