|
Punctul 20, Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului de stabilizare şi de asociere între comunităţile europene şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Bosnia şi Herţegovina, pe de altă parte, semnat la Luxemburg la 16 iunie 2008. Din partea Guvernului, vă rog.
|
|
Doamna Natalia Elena Intotero (secretar de stat, Ministerul Afacerilor Externe): Doamnă preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Vă rugăm să adoptaţi proiectul de lege privind ratificarea Acordului de asociere şi stabilizare ASA semnat la 16 iunie 2008, între Comunităţile europene şi statele membre, pe de o parte, şi Bosnia şi Herţegovina, pe de altă parte. Acordul urmăreşte să susţină eforturile BiH în vederea întăririi instituţiilor democratice şi a statului de drept, să contribuie atât la stabilitatea politică, economică şi instituţională a BiH, cât şi la stabilitatea regiunii, să ofere un cadru potrivit pentru dialogul politic, favorizând dezvoltarea unor relaţii apropiate între părţi, să sprijini eforturile BiH în vedere dezvoltării, cooperării economice şi internaţionale, inclusiv prin alinierea legislaţiei interne la cea comunitară, să susţină... pentru a încheia tranziţia către o economie de piaţă funcţională, pentru a promova relaţii economice armonioase şi pentru a putea dezvolta gradual o zonă liberă de comerţ dintre această ţară şi comunitate, să întărească cooperarea regională în toate domeniile acoperite de acord. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Aurel Vainer: Doamnă preşedinte, Stimaţi colegi, Îmi revine rolul să prezint acest raport al Comisiei pentru politică economice, reformă şi privatizare. Proiectul de lege este, de fapt, o punere de acord cu legislaţia Uniunii Europene, cu acordurile încheiate între comunităţile europene şi Bosnia-Herţegovina, noi nu facem decât să-l actualizăm şi să-l punem de acord cu aceste reglementări. În esenţă, noi fiind prima Cameră sesizată, avem de acordat un vot pentru aprobarea acestui proiect de lege. Comisia noastră s-a întrunit şi a avut unanimitate de voturi şi, ca atare, vă rog şi vă supun să aprobaţi acest proiect de lege. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Ovidiu Victor Ganţ: Stimată doamnă preşedinte, Stimaţi colegi, Cred că e important să salutăm acest moment pentru că din raportul comisiei s-ar putea să se înţeleagă că e o chestiune absolut formală şi este departe de a fi aşa. Ratificarea acordului de asociere şi stabilizare a Bosniei şi Herţegovinei cu Uniunea Europeană este rezultatul unui efort extrem de lung al unei ţări greu încercate de război, un efort care trecând de reforme economice a presupus mai ales reforme de natură democratică şi, în consecinţă, cred că Parlament României se cuvine să salute acest moment aşa cum se cuvine, chiar dacă suntem primă Cameră sesizată. Semnarea Acordului de stabilizare şi asociere a Bosniei- Herţegovina la Uniunea Europeană este un pas important în ce priveşte integrarea Balcanilor de Vest, într-o perspectivă viitoare, în Uniunea Europeană. Vă mulţumesc frumos.
|