Şedinţa Camerei Deputaţilor din 16 mai 2011

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.60/2011
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 16 mai 2011

15. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor (PL-x 728/2010). (rămas pentru votul final)
 
consulta fisa PL nr. 728/2010

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Trecem la următorul Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor. Este poziţia 5 pe ordinea de zi. Au fost o serie de modificări operate în Biroul permanent al Camerei şi de aceea fac aceste precizări.

Dacă iniţiatorul doreşte să ia cuvântul? Punctul de vedere al Guvernului, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mihai Capră (secretar de stat, Ministerul Administraţiei şi Internelor):

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Prezentul proiect de act normativ vizează alinierea legislaţiei naţionale la acquis-ul comunitar, respectiv Directiva nr.91/477, modificată prin Directiva nr.2008/51 a Parlamentului European şi a Consiliului în 21 mai 2008.

Astfel, din legislaţia comunitară, au fost preluate definiţiile armei de foc, a pieselor şi componentelor esenţiale, a fabricării, cât şi traficului ilicit de arme.

De asemenea, au fost preluat prevederile referitoare la marcarea şi dezactivarea armelor, precum şi la activitatea armurierilor şi intermediarilor.

Au fost incriminate ca infracţiuni traficul ilicit şi fabricarea ilicită de arme şi muniţii.

De asemenea, se propune exceptarea de la cerinţa de omologare a armelor şi muniţiilor fabricate în statele membre ale Uniunii Europene, fiind astfel eliminată bariera în calea liberei circulaţii a bunurilor în cadrul pieţei interne.

Necesitatea asigurării unui control riguros, cu privire la procurarea şi deţinerea armelor, a impus introducerea unei reglementări conform căreia modalităţile de procurare de către persoanele fizice a armelor letale şi a armelor neletale supuse autorizării, precum şi a muniţiei corespunzătoare, prin mijloacele de comunicare la distanţă, vor fi stabilite prin norme metodologice de aplicare a legii.

Pentru asigurarea unui mai bun control asupra armelor procurate de pe teritoriul României de către cetăţenii străini cu viză de scurtă şedere, s-a instituit obligaţia ca scoaterea acestora de pe teritoriul României să se realizeze doar prin intermediari sau armurieri autorizaţi.

De asemenea, a fost introdus conceptul de valabilitate a permisului de armă, ce va conduce la îmbunătăţirea modului de gestionare a acestui segment de activitate, prin conştientizarea titularilor asupra obligaţiilor ce le revin cu privire la acest document.

În vederea eliminării confuziilor generate de utilizarea, în textul legii, a sintagmei "în străinătate", aceasta a fost înlocuită de sintagma "state terţe", pentru a acoperi situaţia statelor care nu sunt membre ale Uniunii Europene.

De asemenea, se propune modificarea condiţiilor de acordare a dreptului de deţinere, port şi folosire a armelor cu gaze. Astfel, această categorie de arme va fi supusă regimului autorizării similar regimului aplicabil armelor neletale de autoapărare cu bilă de cauciuc sau aer comprimat.

Concomitent, pentru toate categoriile de arme neletale supuse autorizării se stabilesc condiţii mai restrictive privind procurarea şi deţinerea acestora, în considerarea persoanei solicitantului. Condiţiile sunt similare celor aplicabile armelor letale şi se referă la: lipsa calităţii de învinuit sau inculpat în cauze penale; lipsa pericolului la adresa ordinii publice, siguranţei naţionale, vieţii şi integrităţii corporale a persoanelor, conform datelor şi informaţiilor existente la organele competente; inexistenţa unei situaţii de anulare în ultimii doi ani a dreptului de procurare, deţinere sau, după caz, port şi folosirea armelor letale sau neletale, supuse autorizării; inexistenţa unei situaţii în care titularii au pierdut sau le-au fost sustrase, în ultimii cinci ani, arme letale şi neletale din motive imputabile lor, procurate în condiţiile legii.

De asemenea, a fost extinsă la 20 de ani perioada de păstrare a registrelor cu informaţii despre arme, în vederea urmării adecvate a armelor de foc.

Modificarea Capitolului VI din lege urmăreşte îndeplinirea următoarelor obiective: alinierea legislaţiei române la legislaţiile statelor membre, referitoare la transferul armelor. Astfel, documentele utilizate în spaţiul Uniunii Europene pentru efectuarea acestei operaţiuni sunt: permisul de transfer, eliberat de autorităţile statului din care pleacă arma, şi acordul prealabil, eliberat de autorităţile statului de destinaţie. De asemenea, în Uniunea Europeană nu se practică procedeul de sigilare a armei, reglementarea operaţiunilor de tranzit pe teritoriul României, precum şi a celor de transfer temporar a armelor.

De asemenea, au fost instituite obligaţii pentru armurieri, care desfăşoară operaţiuni de producere a armelor şi muniţiilor.

Luând în considerare pericolul social pe care-l reprezintă fiecare din categoriile de arme existente, se propune o reconsiderare a modului de încadrare a acestora astfel: categoria A - arme şi muniţii interzise; categoria B - arme şi muniţii letale, supuse autorizării; categoria C - arme şi muniţii neletale, supuse autorizării; categoria D - arme şi muniţii neletale supuse notificării; categoria E - alte categorii de arme în care au fost introduse dispozitivele neletale, inclusiv cele de tip airsoft sau paintball.

De asemenea, au fost reglementate în mod distinct condiţiile de port şi folosirea armelor de agrement, inclusiv a celor de paintball.

Întrucât în activitatea practică s-a constatat că o serie de reglementări care sunt în vigoare acum nu şi-au demonstrat utilitatea, fiind doar de natură a creşte birocraţia şi de a complica procedurile, se propune abrogarea acestora. Exemplificăm în acest sens prevederile referitoare la cartea de identitate a armei, document care nu are echivalent în Uniunea Europeană; obligaţia titularilor autorizaţiilor de procurare a armelor de a comunica schimbarea domiciliului şi a reşedinţei, în contextul în care, în trei zile de la procurare, deţinătorul are obligaţia de a se prezenta la autorităţile competente.

De asemenea, obligaţia de a amenaja autoturismul cu care-şi transportă armele de tir, măsură excesivă şi care creează o diferenţă de tratament cu alte categorii de deţinători de arme, vânători, colecţionari; condiţia deţinerii calităţii de cetăţean român de către personalul instituţiilor publice pentru a putea fi dotat cu armă de foc, condiţie care constituie o barieră în calea liberei circulaţie a lucrătorilor.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc şi eu.

Raportul comisiei. Domnul preşedinte Canacheu, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Costică Canacheu:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Bună ziua, stimaţi colegi!

Comisia a fost sesizată conform prevederilor regulamentare, cu dezbaterea pe fond a acestui proiect de lege.

Obiectul de reglementare v-a fost prezentat pe larg de către reprezentantul Guvernului aici.

Avem aviz favorabil de la Consiliul Legislativ şi de la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, Comisia pentru industrii şi servicii şi, de asemenea, de la Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic.

Am dezbătut proiectul de lege. Am avut participanţi din partea Ministerului Administraţiei şi Internelor.

Au fost prezenţi 21 de deputaţi din totalul de 24 de membri ai comisiei.

În urma dezbaterilor, membrii comisiei au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, cu amendamentele admise, prezentate în anexă.

De asemenea, vreau să facem precizarea la începutul dezbaterii că, în cadrul raportului, din păcate, s-a strecurat o eroare materială şi, pentru stenogramă, vreau să menţionăm că, la art.14 alin.(5), adică numărul 21 din raport, în locul cuvântului "fabricate" este cuvântul "proiectate".

Acelaşi lucru şi la art.45 alin.(1), adică numărul 47 din raport.

Deci în locul cuvântului "fabricate" este cuvântul "proiectate".

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc. S-a reţinut în stenogramă.

Intervenţii din partea grupurilor parlamentare, vă rog.

Din partea Grupului parlamentar al PSD.

Video in format Flash/IOS

Domnul Marian Neacşu:

Doamnă preşedinte,

Stimaţi colegi,

Este un proiect de act normativ care armonizează legislaţia europeană şi legislaţia naţională, în sensul că aduce modificări Legii nr.295, extrem de consistente, pe măsura prezentării pe care reprezentantul Guvernului a făcut-o deja aici, a specificat care sunt principalele modificări care urmează a fi făcute în textul legii.

Din aceste considerente, aş vrea să fac o recomandare. Având în vedere că Legea nr.295, prin acest proiect de lege, este modificată nu numai ca formă, ci este modificată în fond, consider că se impune o republicare cât mai grabnică a acestui act normativ, rezultând, în aceste condiţii, o lege coerentă şi suplă, chiar dacă este extrem de stufoasă.

Şi aş avea şi eu o întrebare pentru reprezentantul Guvernului. Înăuntrul textului prezentat se face trimitere, se face vorbire destul de des la normele metodologice de aplicare. Aş vrea să ne informeze, în măsura în care este cunoscut, în ce stadiu se află aceste norme de aplicare, pentru că legea, aşa cum apare în momentul acesta, are nevoie pentru o reglementare unitară şi justă şi de aceste norme de aplicare la care se face trimitere.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Mulţumesc domnului deputat Neacşu.

Guvernul doreşte să îşi exprime opinia şi să răspundă la întrebare, evident.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mihai Capră:

Aveţi perfectă dreptate. Şi noi am solicitat republicarea legii, pentru că, într-adevăr, devine o lege foarte stufoasă şi se impune acest lucru.

În legătură cu normele metodologice, aşteptăm forma finală a legii şi, în cele trei luni pe care le avem la dispoziţie, noi lucrăm la ele, sunt în stadiu destul de avansat, dar aşteptăm aprobarea legii ca să le putem introduce. Cred că nu vor trece trei luni, aşa cum e prevăzut.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Mulţumesc.

Alte intervenţii din partea grupurilor parlamentare? Nu sunt.

Prin urmare, intrăm în dezbaterea pe marginea amendamentelor depuse.

Titlul legii, la poziţia întâi, Lege privind regimul armelor şi al muniţiilor. Nemodificat de comisie.

Dacă sunt observaţii din partea dumneavoastră? Nu sunt. Adoptat.

Poziţia 2? Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Poziţia 3? Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

De la poziţia 4 la poziţia 14 dacă sunt observaţii? Nu sunt.

De la poziţia 15 la poziţia 30 dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptate.

De la poziţia 31 la poziţia 50 dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptate.

Poziţiile 51-65, nu sunt observaţii. Adoptate.

66-80 poziţiile, dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptate.

De la poziţia 81 la poziţia 109 dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptate.

De la poziţia 110 la 125 dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptate.

De la 126 la 130 dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptate.

Vă mulţumesc.

Urmează votul final pe marginea acestui proiect.