|
Domnul Ioan Oltean: Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.36/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate. Ne aflăm în procedură de urgenţă. Intrăm de îndată în dezbaterea proiectului de lege. Dacă din partea iniţiatorului...? Da, domnul secretar de stat Adrian Streinu-Cercel, din partea Ministerului Sănătăţii. Domnule ministru, aveţi cuvântul.
|
|
Domnul Adrian Streinu-Cercel: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Prin propunerea de modificare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.158/2005 se doreşte eficientizarea activităţii de acordare şi verificare a certificatelor de concediu medical în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, precum şi responsabilizarea atât a medicilor prescriptori, cât şi a asiguraţilor beneficiari de certificate de concediu medical, în conformitate şi cu legislaţia similară a altor state membre a Uniunii Europene. În acelaşi timp, se propun şi reglementări noi, care stabilesc modalităţile de verificare a asiguraţilor aflaţi în incapacitate temporară de muncă, în sensul respectării de către aceştia a programului individual de recuperare stabilit de către medicul specialist. Având în vedere cele menţionate, vă adresăm rugămintea de a adopta proiectul de lege în forma prezentată de Guvern. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Ioan Oltean: Mulţumesc şi eu. Raportul comun al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială şi al Comisiei pentru sănătate şi familie va fi prezentat de către doamna preşedinte Rodica Nassar. Doamnă preşedinte, aveţi cuvântul. O să vă rog şi timpul, la sfârşit, să-l propuneţi pentru dezbaterea raportului.
|
|
Doamna Rodica Nassar: Mulţumesc, domnule preşedinte. În temeiul art.70 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.36/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, a fost retrimis Comisiei pentru muncă şi protecţie socială şi Comisiei pentru sănătate şi familie în vederea reexaminării şi întocmirii unui raport suplimentar. În urma reluării dezbaterilor în şedinţa comună din 7 decembrie 2010, membrii Comisiei pentru muncă şi protecţie socială, precum şi membrii Comisiei pentru sănătate şi familie au hotărât, cu majoritate de voturi, menţinerea soluţiei iniţiale de adoptare a proiectului de lege cu amendamente, în sensul adoptării Legii privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.36/2010, soluţie exprimată şi în raportul comun depus cu nr.27/496, respectiv 28/243 în data de 18 octombrie 2010. Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice, conform prevederilor art.73 alin.(1) din Constituţia României, republicată. Camera Deputaţilor este Cameră decizională, potrivit prevederilor art.75 din Constituţia României şi al art.92 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.
|
|
Domnul Ioan Oltean: Mulţumesc, doamnă preşedinte. Timpul afectat dezbaterilor raportului. Un raport scurt.
|
|
Doamna Rodica Nassar: Cinci minute.
|
|
Domnul Ioan Oltean: Mulţumesc foarte mult. Stimaţi colegi, Înainte de a supune votului... Daţi-mi voie să supun votului timpul propus de doamna preşedinte. Vă rog să vă exprimaţi prin vot.
|
|
Cu 101 voturi pentru, un vot împotrivă şi zero abţineri, propunerea a fost adoptată. Din partea grupurilor parlamentare, pe procedură, domnul deputat Márton Árpád. Vă rog, domnule coleg.
|
|
Domnul Márton Árpád-Francisc: Domnule vicepreşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Mai înainte, reprezentantul Guvernului a susţinut adoptarea legii în forma propusă de comisie. Din cele scrise la punctul 14 şi din raportul prezentat de comisie rezultă că comisia propune adoptarea legii de respingere a ordonanţei de urgenţă. Eu aş fi foarte curios să ştiu dacă Guvernul susţine adoptarea ordonanţei de urgenţă sau raportul de respingere a ordonanţei de urgenţă, ca să ştim şi noi ce susţine Guvernul.
|
|
Domnul Ioan Oltean: Mulţumesc. Domnule ministru, vă rog să punctaţi un răspuns la chestiunea pusă în discuţie de domnul deputat Márton.
|
|
Domnul Adrian Streinu-Cercel: Cu permisiunea dumneavoastră o să repet ultima frază. Având în vedere cele menţionate, vă adresăm rugămintea de a adopta prezentul proiect de lege în forma prezentată de Guvern.
|
|
Domnul Ioan Oltean: Mulţumesc foarte mult. Domnul Petru Călian, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.
|
|
Domnul Petru Călian: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Grupul parlamentar al Partidului Democrat Liberal va vota împotriva raportului de respingere a acestui act normativ, care este extrem de important, aducând în discuţie un simplu argument. Aceste modificări legislative sunt în concordanţă cu modificările aduse în sistemul legislativ european şi ne sunt extrem de necesare, astfel încât să facem şi noi ordine în acest domeniu. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Ioan Oltean: Mulţumesc, domnule deputat. Stimate colegă, vă rog să poftiţi să luaţi cuvântul, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, vă rog.
|
|
Doamna Lucreţia Roşca: Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Doamnelor şi domnilor, Vreau să fiţi foarte atenţi la ce vă spun, întrucât domnul ministru secretar de stat şi colegul dumneavoastră deputat vor să vă inducă în eroare. Deci această Ordonanţă nr.36, care modifică Ordonanţa nr.158, a adus, printre modificările ei, dreptul poliţiei să-i controleze pe medici şi pe pacienţii care se află în concediu medical. Dincolo de faptul că a limitat dreptul medicului de a da un număr de zile de concediu medical, medicilor de familie deci le-au scăzut acest drept, dincolo de faptul că a crescut cuantumul de amendă care i se dă medicului prescriptor, cel mai grav lucru este că a ajuns pacientul să fie controlat, conform acestei ordonanţe, care are o anexă şi nişte norme, care-l obligă pe pacient în momentul când i se acordă concediu medical să facă o declaraţie prin care pacientul spune: "Voi sta acasă, la control, între ora 8 şi 10 dimineaţa, între 12 şi 14, între 16 şi 18." Nu puteţi să credeţi că în Uniunea Europeană se întâmplă aşa ceva! Deci nu ne integrăm la niciun fel de acte pe care Uniunea Europeană să ni le ceară. Deci Uniunea Europeană nu cere să fie amendaţi medicii cu sume mult mai mari decât câştigă. Uniunea Europeană nu cere să li se limiteze pacienţilor numărul de zile acordate. Uniunea Europeană nu cere să li se încalce dreptul oamenilor la confidenţialitatea bolii. S-au născut nenumărate procese în teritorii după apariţia acestei porcării de ordonanţe, care nici măcar n-au aşteptat... multe case de sănătate judeţene au declanşat controale şi o prigoană asupra cabinetelor. Casele n-au aşteptat nici măcar să apară normele de aplicare. Sunt procese în care doctorii câştigă. Dar dumneavoastră sunteţi datori să respingeţi o aşa porcărie. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Ioan Oltean: Mulţumesc. A fost doamna deputat Lucreţia Roşca, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat. Domnul lider PC pe Iaşi, doctorul Ciuhodaru. Domnule deputat, aveţi cuvântul.
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Dacă veţi vota această lege, înseamnă că dumneavoastră consideraţi că toţi pacienţii şi toţi medicii din România sunt infractori. Nu puteţi vota acest proiect legislativ. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Ioan Oltean: Domnul deputat Horea Cristian din partea Grupului parlamentar al PNL-ului. Aveţi cuvântul, domnule coleg.
|
|
Domnul Horia Cristian: Domnule preşedinte de şedinţă, Stimaţi colegi, Limbajul colegei mele, doamna deputat Roşca, este blând când face referire la această ordonanţă. Domnul Petru Călian bănuiesc că se află într-o eroare care este de înţeles, pentru că trebuie să voteze sau să propună un vot politic. Domnul ministru secretar de stat nu are ce face, trebuie să susţină punctul de vedere al Guvernului. Din păcate, această ordonanţă este o prostie de la un capăt la altul, începând cu faptul că introduce dreptul angajatorului de a merge cu poliţia acasă la pacient şi până la amenzile care se dau medicilor pentru greşeli de ortografie, subliniez, greşeli de ortografie, că nu a pus virgula, că a greşit o cifră. Pentru că, prin această ordonanţă, nu se consfinţeşte dreptul casei de asigurări de a verifica calitatea actului medical, se amendează greşelile de ortografie din concediile medicale. Domnule Petru Călian, cu cinci mii de lei c-ai pus un punct greşit, ai scris 100.1, în loc să scrii 101?! Prin ce amendamente, că aţi trimis-o de două ori înapoi la comisie, ce vreţi să mai amendăm la ea? Pe bune, ce vreţi să amendăm la această ordonanţă care e făcută cu picioarele? Este o ordonanţă făcută de poliţie. Parc-a făcut-o securitatea de pe vremea lui Ceauşescu. Dacă Ceauşescu avea ideea asta, vă spun eu că aşa o scria, cum este această ordonanţă. Deci, vă rog foarte mult, când votaţi în plen această ordonanţă sau aşa-zisă ordonanţă, să votaţi pentru raportul de respingere a acestei ordonanţe. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Ioan Oltean: Mulţumesc, domnule deputat. Doamna deputat Sonia Drăghici, nu vă pot refuza chiar dacă aş vrea, dar asta-i viaţa. Aveţi un bonus de două minute.
|
|
Doamna Sonia-Maria Drăghici: Mulţumesc, domnule preşedinte. Eu vreau să-i iau într-un fel apărarea domnului Streinu Cercel care este colegul meu şi colegul nostru...
|
|
Domnul Ioan Oltean: Atunci vă dau cinci minute.
|
|
Doamna Sonia-Maria Drăghici: ...da, în sensul că Domnia Sa sigur că trebuie să susţină Guvernul, însă nu Domnia Sa a iniţiat acest proiect de lege, ci l-a iniţiat cineva de la casa de asigurări. Casa de asigurări este o instituţie care ar trebui să aibă oameni care să fi lucrat în domeniul sănătăţii, care trebuie să fie avizat în domeniul proiectelor de lege, lucru care văd că nu întotdeauna se întâmplă, deci de vină sunt cei de acolo care, stresaţi de gestionarea problemei, au ajuns să invoce necesitatea aducerii poliţiei în sistemul sanitar, lucru care mi se pare denigrator şi degradant pentru lucrătorii din sănătate şi pentru pacienţii înşişi. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Ioan Oltean: Doamnă deputat, cu drag. Eu fac favoruri la femei, domnule deputat, la bărbaţi, aici... liberalii şi-au exprimat poziţia printr-un lider... Vă rog să poftiţi.
|
|
Domnul Victor Paul Dobre: Vroiam numai să precizez ceva. În momentul de faţă se fac reduceri ample la Ministerul Administraţiei şi Internelor, nu mai avem poliţişti, în comune desfiinţăm posturile de poliţie, rămâne un poliţist la mii de oameni şi acel poliţist nu se va mai ocupa nici de circulaţie, nici de infracţionalitate, nici de crime, va căuta acasă pe cetăţeni şi dacă un cetăţean are mâna ruptă şi se plimbă în parc, nu poate merge la serviciu, nu-l găseşte acasă, ce face? Îl arestează? Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Ioan Oltean: Vă mulţumesc şi eu pentru scurta dar bine-venita intervenţie. Dacă mai doreşte cineva să intervină. Doamna Maria Stavrositu nu doriţi să interveniţi? Nu. Mă gândeam că... Da. Continuăm dezbaterea pe articole, stimaţi colegi. Dacă la poziţia 1 din raport doreşte cineva să intervină? Nu avem. La poziţia 2 nu avem. Cu ajutorul nepreţuit al dumneavoastră, raportul a fost trecut prin mintea şi mâinile dumneavoastră, rămâne pentru mâine la dezbaterea finală, la vot final.
|