Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 17 decembrie 2013
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.167/2013
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 17 decembrie 2013 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 17 decembrie 2013
![]() |
15. | Dezbaterea Proiectului de Lege privind stabilirea unor măsuri de contractare şi/sau garantare de finanţări rambursabile de către municipiul Bucureşti (PL-x 427/2013). (rămas pentru votul final) | ![]() |
||
consulta fisa PL nr. 427/2013 |
|||||
| ................................................ | |
|
|
Proiectul de Lege privind stabilirea unor măsuri de contractare şi/sau garantare de finanţări rambursabile de către municipiul Bucureşti (PL-x 427/2013). Conform art.111 din Regulamentul nostru, este procedură de urgenţă. Guvernul României, aveţi cuvântul. |
|
|
Domnul Dan Manolescu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor, domnilor deputaţi, Proiectul de lege are ca obiect de reglementare exceptarea rambursării într-o singură tranşă anuală a obligaţiunilor în valoare de 500 de milioane de euro, emise de municipiul Bucureşti în anul 2005, din totalul datoriilor anuale aferente finanţărilor rambursabile contractate şi/sau garantate de acesta în baza cărora se determină gradul de îndatorare a bugetului local al municipiului Bucureşti. Guvernul susţine proiectul de lege în forma prezentată Parlamentului. Vă mulţumesc. |
|
|
Vă mulţumesc foarte mult. Dezbateri generale? Nu. Comisia pentru buget. Vă rog frumos să mă iertaţi. Raportul, domnule deputat, iertaţi-mă. Raportul Comisiei pentru buget. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a fost sesizată în procedură de urgenţă spre dezbatere în fond cu proiectul de lege. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în şedinţa din 29 octombrie 2013. Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de lege. Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a avizat favorabil proiectul de lege. Proiectul de lege supus dezbaterii are ca obiect de reglementare exceptarea rambursării într-o singură tranşă anuală a obligaţiunilor în valoare de 500 de milioane de euro, emise de municipiul Bucureşti în anul 2005, din totalul datoriilor anuale aferente finanţărilor rambursabile contractate şi/sau garantate de acesta, în baza cărora se determină gradul de îndatorare a bugetului local al municipiului Bucureşti. Membrii comisiei au examinat proiectul de lege menţionat mai sus în şedinţa din 9 decembrie 2013. În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Ca urmare a examinării iniţiativei legislative şi a opiniilor exprimate, membrii comisiei propun, cu majoritate de voturi, să supună spre dezbatere şi adoptare plenului Camerei Deputaţilor Proiectul de Lege privind stabilirea unor măsuri de contractare şi/sau garantare de finanţări rambursabile de către municipiul Bucureşti, în forma adoptată de Senat. Mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc foarte mult. Dezbateri generale. Domnule deputat, aveţi cuvântul. După care domnul deputat Tinel Gheorghe. |
|
|
Domnul Daniel-Stamate Budurescu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Doamnelor şi domnilor, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.44/2005 a oferit posibilitatea legală ca municipiul Bucureşti să emită, în cursul aceluiaşi an, emisiunea de obligaţiuni în valoare de 500 de milioane de euro pentru investiţii publice de interes local, durata acestei finanţări fiind de zece ani, începând cu 2005. În lipsa acestui proiect de lege, întrucât gradul de îndatorare al municipalităţii depăşea la scadenţa din 2015 limita permisă de lege, municipiul Bucureşti nu mai avea posibilitatea de a recurge la această formă de împrumut, urmând a fi privat de o serie de investiţii de interes local, căci gradul de îndatorare a bugetului propriu al Bucureştiului, estimat pentru anul 2013 şi pentru următorii ani, nu depăşeşte 9%, exceptând anul 2015, anul rambursării obligaţiunilor municipale în valoare de 500 de milioane de euro, când acest grad va depăşi limita de 30%. În această situaţie, cu depăşirea aceasta de 30%, municipalitatea nu mai poate contracta noi credite, având în vedere dispoziţiile Legii nr.273/2006, iar pentru a se mai putea îndatora în continuare s-a emis acest proiect de lege care prevede să se excepteze de la rambursarea dintr-o singură tranşă anuală a obligaţiunilor acestora de 500 de milioane de lei. Ca parlamentar de Bucureşti, îmi exprim speranţa că fondurile viitoare atrase vor fi bine gestionate de municipalitate - să sperăm - şi vă solicit votul dumneavoastră pozitiv. De asemenea, Grupul PNL va susţine şi va vota acest act normativ. Vă mulţumesc. |
|
|
Vă mulţumesc. Domnul deputat Tinel Gheorghe. |
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Eu înţeleg îngrijorarea Primăriei Generale a Capitalei, domnului primar general Oprescu. Dacă ea venea în 2008, la preluarea mandatului, spuneam, domnule, iată, este OK. Dar vine la un an şi jumătate, când a preluat al doilea mandat, şi acum îşi face socotelile şi spune: "domnule, stai un pic, că, uite, n-am bani." Ştia condiţiile de îndatorare pe toate cele 11 credite, împrumuturi, pe care Primăria Capitalei le-a luat. Ştia inclusiv pe acest credit de finanţare de 500 de milioane care este condiţia. A veni acum şi a spune: "domnule, ştiţi, mai păsuiţi-mă, nu într-o singură tranşă, vedem cu facem..." înseamnă că nu aţi fost de acord să înfiinţăm acea comisie de anchetă la nivelul Primăriei Generale să vedem cum s-au cheltuit banii, dar venim în contrapartidă sau... şi încheiem un proiect de act normativ, de lege, în care să-i spunem, domnule, haideţi să vedem cum facem să poată să se îndatoreze Primăria Generală a Capitalei, că mai are nevoie de nişte proiecte pe care nimeni nu ştie unde se duc banii şi în ce condiţii. Nu suntem de acord. |
|
|
Mulţumesc foarte mult. Dezbateri generale, domnul deputat Marian Neacşu. |
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Eu nu sunt parlamentar de Bucureşti, nici colegul meu antevorbitor nu e parlamentar de Bucureşti, dar evident că ne interesează ce se întâmplă cu municipiul reşedinţă ... naţională. Şi, aş vrea să-i amintesc colegului meu care nu mai poate de grija celor 11 finanţări că ele au fost angajate după cum urmează. Sunt 884 de milioane în total, domnule coleg şi stimaţi colegi de la Partidul Democrat Liberal. 185 de milioane sunt angajate înainte de 2000, 164 de milioane sunt angajate în perioada 2000-2004 şi 535 de milioane sunt angajate în intervalul 2005-2006. Bănuiesc că ştiţi cine au fost primari în tot intervalul ăsta de timp. Faptul că aţi pus în cârca bucureştenilor şi a Bucureştiului 500 de milioane numai în 2005 cu termen de scadenţă în 2015, şi noi acum încercăm să deblocăm posibilitatea municipalităţii de a contracta credite în continuare şi pentru a-şi duce proiectele la bun sfârşit, vă deranjează. Nu credeţi că mai degrabă ar fi trebuit să vă deranjeze în momentul în care aţi acceptat prin consiliile dumneavoastră şi prin primarii dumneavoastră acest nivel de îndatorare deosebit? Este o constrângere în Legea finanţelor publice acel grad de îndatorare de 30%. Faptul că încercăm să dăm posibilitatea să facem derogare de la cei 30% pentru ca municipalitatea să se poată împrumuta pentru bucureşteni vă deranjează? Spuneţi-le asta bucureştenilor! Spuneţi-le că aţi luat banii atunci şi i-aţi cheltuit, şi ei nu mai au dreptul acum să-şi ducă investiţiile la bun sfârşit. Ăsta este adevărul. Grupul parlamentar al PSD va vota acest proiect. |
|
|
Luări de cuvânt la dezbateri generale. Nu mai sunt. Conform art.106 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, nu mai sunt amendamente merge la votul final. |


