| |
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: |
| |
................................................ |
|
15. Următorul: Proiect de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.20/2010 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea unitară a legislaţiei Uniunii Europene care armonizează condiţiile de comercializare a produselor. 21 de amendamente admise, un amendament respins. Caracter ordinar. Iniţiatorul. Aveţi cuvântul.
|
|
Domnul Cosmin Cătălin Olteanu (secretar de stat, Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului): Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Cătălin Olteanu, secretar de stat Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare instituirea unor măsuri destinate să asigure implementarea unitară a legislaţiei Uniunii Europene care armonizează condiţiile de comercializare a produselor, drept consecinţă a adoptării de noi acte normative în acest domeniu. Astfel, la nivel comunitar, în domeniul comercializării produselor, în anul 2008, au fost adoptate următoarele reglementări: Regulamentul nr.765/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 iulie 2008 de stabilire a cerinţelor de acreditare şi de supraveghere a pieţei în ceea ce priveşte comercializarea produselor şi Decizia nr.768/2008 a Comisiei Europene şi a Consiliului din 9 iulie 2008 privind un cadru comun pentru comercializarea produselor, acte cu aplicare directă la statele membre. Legislaţia internă în domeniu a fost constituită de Legea nr.608/2001 privind evaluarea conformităţii produselor. Ca urmare a adoptării noului pachet legislativ comunitar, se impune abrogarea Legii nr.608/2001 şi a actelor subsecvente ei şi adoptarea unui nou act legislativ, respectiv Ordonanţa nr.20/20010 prin care să se asigure aplicarea regulamentului şi deciziei în vigoare. Având în vedere cele prezentate mai sus, propunem adoptarea acestui act normativ. Vă mulţumesc.
|
|
|
În continuare, şedinţa este condusă de domnul deputat Florin Iordache, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.
|
|
Domnul Florin Iordache: Şi eu vă mulţumesc. Domnul preşedinte Iulian Iancu, Comisia pentru industrii. Vă rog.
|
|
Domnul Iulian Iancu: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Comisia pentru industrii şi servicii a fost sesizată pentru dezbatere în fond şi avizarea acestui act normativ. Aş vrea să vă spun că Senatul a aprobat, în calitate de primă Cameră, proiectul de lege. De asemenea, Comisia juridică şi Comisia pentru agricultură au avizat favorabil. Proiectul, aşa cum s-a menţionat şi anterior, reglementează şi instituie anumite măsuri ce sunt destinate să asigure implementarea unitară a legislaţiei Uniunii Europene şi armonizarea condiţiilor de comercializare a produselor drept consecinţă a adoptării de noi acte normative în domeniu. În urma dezbaterilor, membrii comisiei propun plenului adoptarea proiectului de lege, cu amendamente admise.
|
|
Domnul Florin Iordache: Da. Vă mulţumesc. Avem un singur amendament respins la art.10. Din partea grupurilor parlamentare. Grupul PNL, vă rog. La dezbateri generale. Vă rog.
|
|
Domnul Lucian Nicolae Bode: Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Atât proiectul de lege aflat la punctul 15 pe ordinea de zi, cât şi cel de la punctul 16 al ordinii de zi pune practic în acord anumite prevederi ale directivelor europene cu legislaţia românească. Partidul Naţional Liberal susţine aceste două iniţiative legislative. Fac totuşi o intervenţie aici atrăgând atenţia Ministerului Economiei practic, în subordinea Ministerului Economiei se află un organism de drept privat, organism care are ca şi responsabilitate acreditarea a tot ce înseamnă acreditarea şi conformitatea produselor şi serviciilor din România. Poate Ministerul Economiei, deşi la recomandarea Comisiei Europene am agreat aceste modificări, poate Ministerul Economiei se uită mai atent cum poate coordona această instituţie, acest organism de drept privat. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Florin Iordache: Şi eu vă mulţumesc. Din partea Grupului PSD, domnul Niţă, vă rog.
|
|
Domnul Emil Niţă: Da. Mulţumesc frumos, domnule preşedinte de şedinţă. România a avut o Lege, nr. 608, începând cu anul 2001, care se referea la conformarea produselor. După intrarea în Comunitatea Europeană, la 1 ianuarie 2007, încet-încet a trebuit să venim şi să participăm la uniformizarea comercializării produselor, uniformizare cu celelalte state membre ale Comunităţii Europene. Şi aici am putut observa foarte multe regulamente şi foarte multe decizii ale Comisiei Europene care au trebuit să fie aplicate în ţările membre. Am ajuns în situaţia în care este necesar să abrogăm 608 şi să aprobăm această Ordonanţă nr. 20 care, aşa cum a spus şi antevorbitorul meu, vom vedea că va suporta prin alte acte legislative, proiecte legislative, modificări. Şi acestea fiind în conformitate cu noile decizii din Parlamentul şi Comisia Europeană. (Vociferări.) Poftim? Nu, nu, nu... Legea... eu vorbeam de Legea nr. 608 din 2001 care a prevăzut conformarea produselor, pe care am fost până la intrarea în Comunitatea Europeană. Eu propun să votăm acest proiect de lege. Un punct principal al acestuia este acela că stabileşte cadrul legislativ de a finanţa traducerile de legislaţie europeană în română. Şi aici, e adevărat, trebuie să vedem cadrul legal, ca Ministerul Economiei să bugeteze aceste fonduri care să poată să folosească la plata acestor traduceri.
|
|
Domnul Florin Iordache: Mulţumesc. Alt grup parlamentar? Domnul Iane, vă rog.
|
|
Domnul Ovidiu-Cristian Iane: Mulţumesc. O scurtă intervenţie pe procedură. Aş vrea să precizez că, de regulă, Autoritatea pentru Reglementarea Conformităţii este o autoritate independentă. Deci chiar dacă este în subordinea unui minister, ea trebuie să rămână independentă, de aceea este o autoritate de drept privat. Şi trebuie să rămână aşa. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Florin Iordache: Da. Şi eu vă mulţumesc. Alte intervenţii? Nu mai sunt. Mergem... trecem la dezbaterea pe articole. Dacă la titlul legii sunt observaţii? Nu. Articolul unic. Observaţii? Nu. Adoptat. Articolul 1? Nu. Articolul 2. Observaţii? Nu. Capitolul II. Articolul 3? Nu. Articolul 4? Articolul 5? Nu. Articolul 6? 7? 8? 9? 10? 11? 12? 13? 14? Adoptată. Merge la votul final. Nu s-a susţinut... merge la votul final. Mulţumesc.
|