|
Domnul Nicolae-Ciprian Nica: Mulţumesc frumos, domnule preşedinte. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat iniţiativa legislativă. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul reglementării posibilităţii eliberării, la cererea motivată a persoanelor aflate în străinătate, a unor adeverinţe cu valoare juridică, a unui certificat de cazier judiciar, de către misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României. Consiliul Legislativ a avizat favorabil. Comisia pentru politică externă a avizat favorabil. Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a avizat favorabil. Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului a avizat favorabil. În urma dezbaterilor, membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au hotărât cu unanimitate de voturi să propună plenului Camerei Deputaţilor un raport de adoptare a Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 1/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 290/2004 privind cazierul judiciar. Face parte din categoria legilor ordinare. Mulţumesc.
|