Şedinţa Camerei Deputaţilor din 13 septembrie 2017

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.124/2017
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 13 septembrie 2017

15. Supunerea la votul final:  

   

După pauză

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Stimaţi colegi,

Într-un minut vom face un vot de control.

Vă rog să vă pregătiţi cartelele de vot.

Vot de control.

Vă rog, votaţi.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr.125/2016 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor (PH CD 71/2017). (adoptat)

Proiecte de hotărâri ale Camerei Deputaţilor.

1. Proiectul de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 125/2016 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor.

Vă rog, vot.

Video in format Flash/IOS  

219 voturi pentru, doi colegi care nu votează.

Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS Legea pentru modificarea art.465 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, reexaminată la cererea Preşedintelui României (Pl-x 353/2016/2017). (adoptată legea, cu amendamente)

Capitolul II. Legi ordinare. Adoptări.

2. Legea pentru modificarea art. 465 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, reexaminată la cererea Preşedintelui României; lege ordinară.

Comisia pentru buget propune adoptarea legii.

Vă rog, vot.

Video in format Flash/IOS  

231 de voturi pentru, un coleg care nu votează.

Adoptată.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege privind completarea art.39 din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr.407/2006 (PL-x 211/2015). (respins)

Capitolul II. Legi ordinare. Respingeri.

3. Proiectul de Lege privind completarea art. 39 din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006; lege ordinară.

Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru mediu propun respingerea proiectului de lege.

Vă rog, vot.

Video in format Flash/IOS  

246 de voturi pentru, două împotrivă, o abţinere.

Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art.77 din Legea nr.227 din 8 septembrie 2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare (Pl-x 337/2016). (respinsă)

4. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art. 77 din Legea nr. 227 din 8 septembrie 2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

Comisia pentru buget propune respingerea propunerii legislative.

Vă rog, vot.

Video in format Flash/IOS  

256 de voturi pentru, un vot împotrivă, o abţinere, un coleg care nu votează.

Adoptată.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru completarea art.62 din Legea nr.227 din 8 septembrie 2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare (Pl-x 346/2016). (respinsă)

5. Propunerea legislativă pentru completarea art. 62 din Legea nr. 227 din 8 septembrie 2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; lege ordinară.

Comisia pentru buget propune respingerea propunerii legislative.

Vă rog, vot.

Video in format Flash/IOS  

259 de voturi pentru, un vot împotrivă, doi colegi care nu votează.

Adoptată.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea art.291 din Legea nr.227 din 8 septembrie 2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare (Pl-x 354/2016). (respinsă)

6. Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea art. 291 din Legea nr. 227 din 8 septembrie 2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; lege ordinară.

Comisia pentru buget propune respingerea.

Vă rog, vot.

Video in format Flash/IOS  

263 de voturi pentru, un vot împotrivă, un coleg care nu votează.

Adoptată.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Codului Fiscal (Pl-x 382/2016). (respinsă)

7. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Codului fiscal.

Comisia pentru buget propune respingerea.

Vă rog să votaţi.

Video in format Flash/IOS  

268 de voturi pentru, un coleg care nu votează.

Adoptată.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru completarea art.198 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (PL-x 533/2016). (respins)

8. Proiectul de Lege pentru completarea art. 198 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.

Comisiile pentru sănătate şi pentru administraţie publică propun respingerea proiectului de lege.

Vă rog să votaţi.

Video in format Flash/IOS  

233 de voturi pentru, 37 de voturi împotrivă, 3 abţineri, un coleg care nu votează.

Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.54/2017 privind modificarea art.VIII alin.(3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.96/2016 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniile educaţiei, cercetării, formării profesionale şi sănătăţii (PL-x 248/2017). (adoptat)

Capitolul III. Legi organice. Adoptări.

9. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 54/2017 privind modificarea art. VIII alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2016 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniile educaţiei, cercetării, formării profesionale şi sănătăţii; în procedură de urgenţă; lege organică.

Comisia pentru învăţământ propune adoptarea proiectului de lege.

Vă rog, vot.

Video in format Flash/IOS  

271 de voturi pentru, un coleg care nu a votat.

Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.1/2011 a educaţiei naţionale (Pl-x 197/2017). (respinsă)

Capitolul III. Legi organice. Respingeri.

10. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 1/2011 a educaţiei naţionale.

Comisia pentru învăţământ propune respingerea propunerii legislative.

Vă rog să votaţi.

Video in format Flash/IOS  

214 voturi pentru, 61 de abţineri, un coleg care nu votează.

Adoptată.

 
Video in format Flash/IOS Legea privind scoaterea din fondul forestier naţional a unor terenuri aflate în proprietatea publică a statului şi transmiterea acestora din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, Direcţia Silvică Neamţ, în administrarea Consiliului Judeţean Neamţ, în vederea realizării obiectivului de investiţii Protecţie şi consolidare infrastructură, calibrare albie şi apărări de maluri pod b.a. pe DJ 207C peste Siret km 6+075, comuna Ion Creangă, judeţul Neamţ, reexaminată la cererea Preşedintelui României (PL-x 455/2011/2012). (respinsă legea)

11. Legea privind scoaterea din fondul forestier naţional a unor terenuri aflate în proprietatea publică a statului şi transmiterea acestora din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, Direcţia Silvică Neamţ, în administrarea Consiliului Judeţean Neamţ, în vederea realizării obiectivului de investiţii "Protecţie şi consolidare infrastructură, calibrare albie şi apărări de maluri pod b.a. pe DJ 207C peste Siret km 6+075, comuna Ion Creangă, judeţul Neamţ", reexaminată la cererea Preşedintelui României.

Comisiile - juridică şi pentru agricultură - propun adoptarea cererii de reexaminare şi respingerea legii.

Vă rog, vot.

Video in format Flash/IOS  

276 de voturi pentru, o abţinere.

Adoptată.

 
Video in format Flash/IOS Moţiunea simplă iniţiată de 92 de deputaţi (MS 2/2017). (respinsă)

12. Moţiunea simplă iniţiată de 92 de deputaţi.

Vă rog, vot.

Video in format Flash/IOS  

104 voturi pentru, 162 de voturi împotrivă, 7 abţineri, 8 colegi care nu votează.

Moţiunea a fost respinsă.

Mulţumesc.

Închidem şedinţa de vot final.

La ora 14,00, şedinţa comună.

(Domnul deputat Ioan Cupşa doreşte să ia cuvântul.)

Explicarea votului, vă rog, nu v-am văzut.

Vă rog, v-am dat cuvântul.

Membrii Biroului permanent, la sala Biroului permanent acum, după explicarea votului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Cupşa:

Stimate colege deputaţi,

Stimaţi colegi deputaţi,

Dacă aş fi avut posibilitatea, aş fi votat cu două mâini această moţiune simplă şi aş fi făcut-o ca urmare şi a prestaţiei pe care a avut-o ministrul Tudorel Toader ieri, în faţa noastră.

Ministrul Tudorel Toader s-a dovedit un abil avocat al propriei cauze şi al cauzei dezonorante PSD-ALDE. Însă îl deplângem, ca ministru al justiţiei. Îl deplângem ca ministru al justiţiei, pentru că în 60 de minute, de aparent doctă susţinere, n-a avut vreme mai mult de cinci minute să se raporteze la criticile serioase, consistente, pe care le-am făcut în moţiunea simplă pe justiţie.

Nu s-a pronunţat consistent nici în ceea ce priveşte numirea procurorului de rang înalt, aşa cum a evitat şi a argumentat greşit în ceea ce priveşte inspecţia judiciară.

Oameni buni,

Logica juridică în mod fundamental este o logică aristotelică. Logica juridică îi impunea domnului ministru al justiţiei, un doct jurist al acestei ţări, să ne răspundă în ceea ce priveşte critica privitoare la încălcarea unui principiu general, principiul echilibrului şi al separaţiei puterilor în stat.

Nu ne-a răspuns domnul ministru. Un principiu care devine axiomă în adevărul care se găseşte în normele juridice a fost nesocotit de domnul ministru al justiţiei şi s-a comportat ca atare.

Ministrul justiţiei a dedus din interpretarea informaţiilor pe care le avea, din Raportul MCV, că ar fi nevoie ca procurorii de rang înalt să fie numiţi de ministrul justiţiei, pentru a-i pune la adăpost de factorul politic.

Păi ce o fi ministrul justiţiei în ceea ce priveşte factorul politic? Este repetent la logică domnul ministru al justiţiei. Un ministru al justiţiei, indiferent dacă se crede tehnocrat, este în mod esenţial reprezentantul puterii executive, este susţinut şi controlat, răspunde ca atare, având în spate un partid politic.

Cum poate domnul ministru să deducă că este mai bine ca procurorii de rang înalt să fie numiţi de către ministru, cum spuneam, punându-i la adăpost de ingerinţa factorului politic, astfel cum a făcut-o?

Atunci când a argumentat în ceea ce priveşte nevoia ca inspecţia judiciară să fie transferată sub controlul său direct, de asemenea a făcut... a devenit corigent la logică.

S-a folosit de ipoteza că există în prezent un dezechilibru, un conflict în interiorul CSM-ului, mai precis între inspecţia judiciară şi secţiile de procurori şi secţiile de judecători ale CSM-ului, o ipoteză care este construită, sigur, pe un fapt, dar care nu duce în mod necesar la concluzia că ministrul justiţiei este cel care va gestiona inspecţia judiciară mult mai înţelept şi în afara controlului politic.

S-a afirmat că inspecţia judiciară nu funcţionează cum ar trebui să funcţioneze, pentru că cei care o controlează, recte judecătorii şi procurorii din cadrul CSM-ului, ar fi la rândul lor controlaţi.

Păi dacă un organism colectiv poate fi controlat şi poate impieta asupra activităţii secţiei judiciare...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Concluzionaţi, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Cupşa:

Vă mulţumesc şi o să concluzionez.

Dacă un organism colectiv poate fi influenţat şi poate impieta asupra funcţionării inspecţiei judiciare, cum se va întâmpla atunci când un singur om, fie chiar domnul Tudorel Toader, ministrul justiţiei, va decide întrutotul în legătură cu funcţionarea inspecţiei judiciare?

A mai spus un neadevăr, că ar exista un motiv, o ipoteză-argument, ca inspecţia judiciară să ajungă sub controlul ministrului justiţiei. A afirmat că ar exista - vezi Doamne - chiar un conflict de interese între procurori şi judecători, parte din acest mecanism amplu care este CSM-ul şi inspecţia judiciară.

Domnule ministru Tudorel Toader, dacă ar fi adevărată susţinerea dumneavoastră, cum aţi mai argumenta atunci când CSM-ul - stabilit prin Constituţie acest lucru - este şi o instanţă de judecată ad-hoc, mai precis o instanţă de judecată stabilită printr-o normă constituţională?

Nu vor putea cei din inspecţia judiciară să facă o cercetare disciplinară, pentru că vor fi influenţaţi de către procurorii şi judecătorii din CSM.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Cupşa:

Cum vor putea judeca, însă, ca instanţă de judecată...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnule deputat, mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Cupşa:

...acţiunea disciplinară aceeaşi procurori? Este o lipsă de logică elementară.

Drept urmare, deplângem felul în care ministrul justiţiei a înţeles să ne răspundă la moţiunea simplă.

Domnule ministru Toader, nu uitaţi un lucru! Aţi avut un alibi, v-aţi folosit de acest alibi, nevoia de modificare a legilor justiţiei, care este o nevoie reală, aţi fost folosit drept paravan, cartea dumneavoastră de vizită impresionantă este paravanul după care se petrec nefăcutele PSD-ului. Nu uitaţi, însă, un lucru: cartea de vizită impecabilă, cariera profesională pe care o aveţi nu vă vor folosi la nimic atunci când...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Cupşa:

...nu veţi fi în continuare util puterii. Veţi fi aruncat ca o măsea stricată!

Vă mulţumesc.

 
   

Şedinţa s-a încheiat la ora 13,15.