Şedinţa Camerei Deputaţilor din 19 septembrie 2022

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.121/2022
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 19 septembrie 2022

15. Dezbaterea Proiectului de Lege privind realizarea unor venituri suplimentare de către unităţile medicale publice (PL-x 457/2015) (rămas pentru votul final).
 
consulta fisa PL nr. 457/2015

 

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

14. Proiectul de Lege privind realizarea unor venituri suplimentare de către unităţile medicale publice; PL-x 457/2015.

Comisia pentru sănătate şi familie, pentru prezentarea raportului, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Nelu Tătaru:

Mulţumesc.

În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru sănătate şi familie a fost sesizată spre dezbatere în fond cu Proiectul de Lege privind realizarea unor venituri suplimentare de către unităţile medicale publice, trimis cu adresa PL-x 457/2015 din 15 iunie 2015.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare asigurarea unor servicii, la cererea pacientului, în unităţile sanitare publice, urmând ca sumele rezultate din acordarea serviciilor în regim privat să se utilizeze pentru amortizarea, service-ul, reparaţiile mijloacelor fixe ori a medicamentelor, materialelor şi dispozitivelor medicale folosite în vederea furnizării serviciilor solicitate contra cost, 5% fiind destinat fondului de dezvoltare a spitalului, iar restul sumelor să se folosească exclusiv pentru acordarea unor sporuri salariale personalului unităţii medicale.

La întocmirea acestui raport, comisia a avut în vedere punctul de vedere negativ al Guvernului şi punctul de vedere negativ al Ministerului Sănătăţii.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

În urma finalizării dezbaterilor, membrii Comisiei pentru sănătate şi familie au hotărât, cu majoritate de voturi, respingerea proiectului de lege.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

Domnul deputat Muncaciu.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Sorin-Titus Muncaciu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Sunt câteva probleme cu această lege, deoarece Legea-cadru nr. 153 din 2006 conţine aceleaşi prevederi.

Apoi, există reglementarea nr. 207/2015 - Cod fiscal, pe care o contrazice. De asemenea, contrazice Legea contabilităţii nr. 82 din 1991.

Aceasta este situaţia cu această lege.

De aceea suntem contra respingerii.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

Nu mai sunt înscrieri la cuvânt.

Proiectul de lege rămâne la votul final.

Stimaţi colegi,

Permiteţi-mi să salutăm prezenţa în sala de plen a unei delegaţii a Parlamentului din Chile. (Aplauze.)

Şi la mulţi ani pentru Ziua naţională de ieri!