Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 29 martie 2023
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.47/2023
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 29 martie 2023 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 29 martie 2023
![]() |
15. | Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti" şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare (PL-x 83/2023) (rămas pentru votul final). | ![]() |
||
consulta fisa PL nr. 83/2023 |
|||||
| ................................................ | |
|
|
11. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti" şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare; PL-x 83/2023. Din partea iniţiatorilor dacă sunt înscrieri la cuvânt? Domnule Ciornei... nu sunteţi iniţiator. Nu. Comisia pentru agricultură, Comisia pentru învăţământ şi Comisia pentru ştiinţă şi tehnologie, pentru prezentarea raportului, vă rog. |
|
|
Domnul Dragoş Gabriel Zisopol: Vă mulţumesc, stimate domnule preşedinte de şedinţă. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Stimaţi invitaţi, Comisia pentru învăţământ, Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice şi Comisia pentru ştiinţă şi tehnologie au fost sesizate, în fond, cu Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti" şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea acestei legi privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti" şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul transmiterii suprafeţei de teren de 20 ha, aflată în domeniul public al statului, din administrarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti" - Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Suceava, în domeniul public al municipiului cu acelaşi nume. Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. În urma examinării iniţiativei legislative şi a opiniilor exprimate, membrii celor trei comisii au hotărât să supună plenului Camerei Deputaţilor un raport comun de adoptare a propunerii legislative cu amendamentele admise din anexă. Vă mulţumesc. |
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Vă mulţumesc. Domnul Ciornei Radu, vă rog. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Am fost întrebat de foarte multe ori, de colegi sau de jurnalişti: ce faci tu pentru Suceava? A trebuit să explic delicat faptul că legile sunt pentru toţi. Însă, astăzi, am ocazia să votez împotriva decapitării Staţiunii de Cercetări Agricole din Suceava, o instituţie care până acum a fost un fanion în cercetarea agricolă din România. Nu contează către cine se duce pământul, atâta vreme cât SCA Suceava rămâne fără obiectul muncii. Votul meu nu poate fi decât unul negativ, având în vedere avizele negative ale CES, Consiliului Legislativ şi, mai ales, al Academiei de Ştiinţe Agricole. Nu poţi ucide un om şi să-i donezi averea ulterior, spunând că ai făcut-o pentru o cauză bună. Vom avea grijă ca iniţiatorii acestui rapt să rămână în memoria sucevenilor drept groparii Staţiunii de Cercetări Agricole. USR va vota împotriva acestui proiect. Vă mulţumesc. |
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Vă mulţumesc. Domnul Molnar. |
|
|
Stimaţi colegi, Proiectul ăsta este un exemplu foarte clar că parlamentarii din România nu dau doi bani pe cercetarea din această ţară. Mai mult, dacă cercetarea ar avea doi bani, şi pe aceia i-am lua şi i-am da primarilor să îi cheltuiască. Avem, pe parcursul parlamentar, cinci legi diferite, prin care se ciopârţeşte pur şi simplu patrimoniul Academiei de Ştiinţe Agricole, prin transferuri de terenuri la autorităţile locale. Dar, dintre toate, legea aceasta este cea mai toxică, pentru că aceasta atacă securitatea alimentară naţională. Prin acest transfer de pământuri, Academia de Ştiinţe Agricole nu va mai putea desfăşura activitatea sa, prin care face cercetare în domeniul alimentar, mai exact cercetare în domeniul seminţelor care sunt rezistente la diferitele schimbări climatice. Şi asta este foarte important pentru viitorul agriculturii din România, mai ales în perspectiva extinderii procesului de deşertificare pe care îl vedem în ţară. Dar problema este mai gravă aici, stimaţi colegi, anume că această lege, la fel ca toate celelalte cinci pe care le mai avem, este profund neconstituţională. CCR a spus foarte clar: "Asemenea transferuri de terenuri se fac prin hotărâre de Guvern, nu prin lege, în Parlament". Motivul pentru care aveţi această lege acum în faţa votului este pentru că nimeni din Guvern nu vrea să-şi asume o hotărâre de Guvern. Şi motivul este unul foarte simplu: pe hotărârea de Guvern cineva trebuie să-şi pună semnătura şi nimeni nu vrea să facă lucrul acesta, pentru că ştie că pe viitor poate fi tras la răspundere, inclusiv în faţa legii. Stimaţi colegi, Am mai avut acum trei săptămâni o lege exact ca aceasta, lege pe care preşedintele Iohannis şi Guvernul României au contestat-o la CCR. Voci din sală: Timpul! |
|
|
Ca să ştiţi acum ce fel de ilegalitate vă este pusă în faţă să votaţi. Mulţumesc. |
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Vă mulţumesc. Domnul Simion George. |
|
|
Da, domnule preşedinte. Vreau să vă zic că ce s-a întâmplat acum la Comisiile reunite pentru muncă, pentru industrii, pentru politică economică a fost ceva fără sens. După ce că cei din Guvernul coaliţiei au dat o lege prin care n-au putut taxa OMV Petrom, ne-a fost prezentat un amendament cu trei minute înainte, pe care trebuia să-l votăm. Arăt acum imagini cu prezenţa de aici, pentru că jumătate din Parlament era reunit... |
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Domnule Simion! |
|
|
...în acele comisii. Da, lucrăm de peste o lună... |
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Avem un regulament. Dacă tot vorbiţi de el, ştiţi că nu aveţi voie să filmaţi decât din banca dumneavoastră! |
|
|
Lucrăm de peste o lună şi jumătate... O să vorbesc şi despre această lege şi despre cum USR-ul are drag foarte mare de Academia de Ştiinţe. (Vociferări.) Da, domnule Moşteanu? |
|
Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu (din sală): Drept la replică! |
|
|
|
Noi, AUR, votăm această lege pentru proiectul pe care ni l-a prezentat Înalt Preasfinţitul Calinic, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. Am făcut această promisiune, ne-am asumat, suntem un partid care susţine credinţa, suntem un partid care susţine iniţiativele şi munca socială a bisericii, pe care voi, cei de la USR, o denigraţi. Spuneaţi nu mai demult de acum câteva luni: "Vrem spitale, nu catedrale!". Uite că Biserica Ortodoxă Română face şi operă de caritate şi vrea să creeze spitale în Bucovina, ceea ce domnul Flutur nu s-a învrednicit să facă! (Vociferări.) Sigur că da! Voi, cei de la USR, după ce aţi fost la guvernare, aveţi o preocupare deosebită pentru cercetare. Cred că-i suficient, domnule Moşteanu, ce faceţi aici, în plen! O lună şi jumătate am lucrat doar lunea şi marţea şi acum v-a apucat vrednicia, cu comisii întrunite în paralel cu plenul. Jumătate din plen nu este prezent! Nu e normal deloc! (Aplauze.) |
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Domnule Moşteanu, vă rog. |
|
|
Mulţumesc pentru dreptul la replică. Simion s-a coborât de pe TikTok. Văd că tocmai... Domnule Simion, haideţi un pic la treabă! Domnule Simion? Să-l cheme cineva pe Simion la muncă! E mai mult pe TikTok decât pe aici! Vine, strigă, pleacă... (Vociferări.) Revenind la proiectul ăsta, este un proiect neconstituţional, cum spunea şi colegul meu. A fost în comisii dezbătut, au venit cei de la Ministerul Agriculturii... (Vociferări.) |
|
Domnul George-Nicolae Simion (din sală): Nu, că mă striga... |
|
|
|
Du-te la locul tău, la treabă! Hai, că ai zis că vrei să stai la muncă! (Aplauze.) Au venit cei de la Ministerul Agriculturii şi au expus nişte argumente foarte clare de ce nu trebuie cedat terenul ăla pentru nimic - nici nu contează ce se face acolo - şi au spus: "Terenul ăla este important pentru o bancă de seminţe". Acelaşi Simion şi aceiaşi oameni de la AUR se dau cu fundul de pământ toată ziua că trebuie să ne producem totul aici, în România, să nu mai importăm alimente. (Aplauze.) Da, suntem de acord, dar pentru asta e nevoie să sprijinim cercetarea, e nevoie să sprijinim institutele, acest institut care are terenuri, într-adevăr, în toată ţara, terenuri din care tot felul de "băieţi deştepţi"... (Vociferări.) Şi am făcut un inventar. Au fost în ultimul an şase proiecte prin care diverşi baroni şi baronaşi luau nişte terenuri de la acest institut de cercetare, care are terenuri în fiecare judeţ sau aproape în fiecare judeţ, pentru diverse obiective, mai mici sau mai mari. Ei, bine, dacă vreţi să ne facem hrană singuri - şi putem să ne facem hrană singuri, în România -, daţi bani la cercetare, lăsaţi terenurile acolo. Haideţi să nu ne mai batem joc de aceste institute, haideţi să găsim alte terenuri, pentru că domeniul public al statului este foarte mare, foarte vast, inclusiv în judeţul Suceava e loc. Statul are terenuri pentru a face orice, de la biserici până la spitale, autostrăzi şi aşa mai departe. Lipsesc însă discernământul şi voinţa politică. (Aplauze.) |
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Domnul Coleşa. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. În primul rând să clarificăm despre ce este vorba. Deci este vorba de atribuirea a 20 de hectare din domeniul public, din administrarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice, Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare Suceava, către Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor. Este vorba de un teren urban, în primul rând. Şi în al doilea rând trebuie să clarificăm ce s-a întâmplat cu terenurile acestei Academii de Ştiinţe Agricole în timpul ultimelor guvernări. Am vorbit personal cu preşedintele Academiei, domnul Tabără, care a venit la comisiile reunite raportoare, unde am fost şi eu prezent, şi am fost singurul care am susţinut, în ciuda faptului că iniţiatorii erau acolo. Este vorba de 1.500.000 - reţineţi, 1.500.000 de hectare! - care în aceşti ani au fost ilegal luate de la Academie, nu transferate către stat sau instituţii, sau biserici, ci către persoane şi entităţi private în mod ilegal. 1.500.00 de hectare! Şi acum venim cu 20 de hectare - 20 din 1.500.000! -, într-o zonă urbană, pe care putem să le înlocuim cu alte hectare şi spunem că nu putem să le dăm bisericii, în condiţiile în care Cuza, pe care îl lăudăm atâta, a luat Bisericii un sfert din terenul arabil agricol al ţării, în mod ilegal. Noi suntem datori Bisericii, datori vânduţi! N-am fi existat ca stat, ca naţiune, fără biserică. Biserica ne-a făcut ca stat şi naţiune! Şi, în condiţiile acestea, dăm 20 de hectare. Pentru ce? Pentru cămin de bătrâni, centru social, cantină, policlinică socială, adică pentru servicii sociale,... |
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Vă rog să finalizaţi! |
|
|
|
...pe care le va face în locul statului, pentru că statul nu este capabil să le facă. Am fost singurul, în comisiile raportoare, care am susţinut acest proiect, în ciuda faptului că PSD şi PNL se laudă că ei au fost şi ei vor face. |
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Mulţumesc, domnule deputat. |
|
|
Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Doamna Gavrilescu Graţiela, vă rog. Nu mai...? |
| ................................................ | |
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Trecem... Dar interveniţi, că nu a fost... Domnule Prunean, vă rog, interveniţi, că nu a fost pe subiect domnul Grosaru. |
|
|
A susţine credinţa sau biserica nu înseamnă să luăm de la educaţie şi cercetare şi să dăm la biserică. Nu cred că asta e dovadă de ataşament faţă de biserică sau în felul ăsta ne putem manifesta credinţa. S-a spus tot aici, de la microfon, că în urmă cu două-trei săptămâni am mai avut un proiect, prin care două hectare erau luate de la aceeaşi Academie de Ştiinţe Agricole pentru Liceul Agricol din Turda, pentru ca acest liceu să poată aplica la PNRR. Terenul, curtea şcolii, terenul de sub şcoală nu aparţinea şcolii. Acest liceu nu poate accesa fonduri europene pentru a se dezvolta. Şi, ce credeţi, cine a contestat la CCR? Cel care a gândit "România Educată". Mulţumesc. (Aplauze.) |
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Vă mulţumesc. Trecem la dezbaterea proiectului. La titlu, dacă sunt intervenţii? Nu. La articolele admise? Nu. Proiectul de lege rămâne la votul final. |


