Şedinţa Camerei Deputaţilor din 5 noiembrie 2024

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.128/2024
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 5 noiembrie 2024

15. Dezbaterea Proiectului de Lege privind rezilienţa entităţilor critice, precum şi pentru modificarea unor acte normative (PL-x 498/2024) (rămas pentru votul final).
 
consulta fisa PL nr. 498/2024

 

Domnul Petre-Florin Manole:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

11. Proiectul de Lege privind rezilienţa entităţilor critice, precum şi pentru modificarea unor acte normative; PL-x 498/2024; procedură de urgenţă.

Are cuvântul reprezentantul iniţiatorului, Guvernul României.

Video in format Flash/IOS

Domnul Adrian Petcu (subsecretar de stat, Ministerul Afacerilor Interne):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Demersul legislativ are ca obiect transpunerea în legislaţia naţională a Directivei (UE) 2022/2557 a Parlamentului European şi a Consiliului din 14 decembrie 2022 privind rezilienţa entităţilor critice şi de abrogare a Directivei 2008/114/CE a Consiliului. Totodată, prin proiect se instituie temei legal pentru adoptarea strategiei de consolidare a rezilienţei entităţilor critice.

Vă rugăm să adoptaţi Proiectul de Lege privind rezilienţa entităţilor critice, precum şi pentru modificarea unor acte normative, în forma propusă de comisiile de specialitate ale Camerei Deputaţilor.

Mulţumesc frumos.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petre-Florin Manole:

Vă mulţumesc şi eu.

Se dă cuvântul comisiilor sesizate în fond, Comisia pentru administraţie publică şi Comisia pentru apărare, pentru prezentarea raportului comun.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan-Ionel Rodeanu:

Raport comun asupra Proiectului de Lege privind rezilienţa entităţilor critice, precum şi pentru modificarea unor acte normative, înregistrat cu PL-x 498/2024

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil.

Consiliul Economic şi Social a avizat favorabil.

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a avizat proiectul de lege.

Obiectul de reglementare este stabilirea cadrului legal privind identificarea entităţilor critice, sprijinirea acestora în vederea consolidării rezilienţei, precum şi îmbunătăţirea cooperării transfrontaliere între autorităţile competente, în vederea asigurării furnizării serviciilor esenţiale pe piaţa internă a Uniunii Europene.

Comisii raportoare - Comisia pentru administraţie publică şi Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.

În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, membrii celor două comisii au hotărât, cu unanimitate de voturi, adoptarea proiectului de lege cu amendamentele admise prezentate în anexa la prezentul raport comun.

Proiectul face parte din categoria legilor ordinare. (Vociferări.)

Timp de dezbatere, domnule preşedinte, propun să fie 5 minute.

Vă mulţumesc. (Vociferări.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Petre-Florin Manole:

În regulă.

Vot pentru timpul de dezbateri.

Video in format Flash/IOS

160 de voturi pentru, două împotrivă, 3 abţineri, un coleg care nu votează. Adoptat.

Trecem la dezbaterea pe articole.

Dacă la titlu există observaţii sau comentarii? Nu.

La articolele admise, observaţii sau comentarii? Nu.

Proiectul de lege rămâne la votul final.

(Discuţii la prezidiu cu domnul deputat Bogdan-Ionel Rodeanu.)