Dezbateri parlamentare

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

3. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor Strategia UE privind combaterea antisemitismului şi susţinerea vieţii evreieşti (2021-2030) COM(2021) 615; PHCD 10/2022.

Vot, vă rog.

În unanimitate, proiectul de hotărâre a fost adoptat.

Explicarea votului, domnul Cupşa.

Vă rog.

Domnul Ioan Cupşa:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Éva Heyman, un om. A trăit în Oradea, a murit la Auschwitz, pe 16 octombrie 1944. Avea doar 13 ani. Acestea sunt cuvintele ei: "Micul meu Jurnal, până acum n-am vrut să scriu în paginile tale despre acest lucru, am încercat să uit, dar de când sunt aici nemţii mă gândesc numai la Marta. Şi ea a fost copil şi nemţii au ucis-o. Dar eu nu vreau ca şi pe mine să mă omoare! De altfel, plâng întotdeauna când citesc că moare cineva. Eu nu vreau să mor, deoarece abia am trăit!

Doamne Dumnezeule, păzeşte-ne să nu murim şi ca Juszti să se întoarcă la noi! Vreau să trăiesc! Doamne, nu-i aşa că a fost doar o întâmplare că nu ai fost atent când au ucis-o pe Marta, dar pe noi ai să ne păzeşti?

Eu am crezut întotdeauna că preoţii sunt persoane sfinte şi ajută pe toată lumea care este în necaz, dar se pare că-i ajută numai pe arienii care au câte un necaz, pe evrei nu. Cine ne va ajuta?

L-am zărit pe Pista Vadas. El nu m-a observat, aşa că l-am salutat eu. Ştiu că nu se face ca o fată să salute mai întâi un băiat, dar chiar nu contează dacă o fetiţă cu stea galbenă este sau nu bine-crescută.

Doamne, nu vreau încă să mor!

Micul meu Jurnal, îţi mărturisesc cât de mult aş vrea să trăiesc, încât dacă aş fi pusă în faţa unei opţiuni ca Marta, eu aş rămâne şi fără tăticu’, şi fără Ági, şi ceilalţi, deoarece eu vreau să rămân în viaţă.

Dar eu nu vreau să mor, Micul meu Jurnal, eu vreau să trăiesc, chiar dacă din toată circumscripţia mea numai eu singură aş rămâne aici. Aş aştepta sfârşitul războiului într-o pivniţă, într-un pod, în orice gaură...

Şi, Micul meu Jurnal, m-aş lăsa sărutată până şi de jandarmul saşiu care ne-a luat şi făina, numai să mă lase să trăiesc!

Micul meu Jurnal, nu mai pot să scriu, îmi curg lacrimile, mă grăbesc".

Pe 30 mai 1944 a înmânat acest jurnal apropiatei sale Mariska, ariana care l-a salvat în ultima zi când a putut să mai intre în ghetou.

I-a spus prin gard: "Mariska, să ai grijă de el, tot aşa ca de Mandi, canarul! Mariska, nu plânge! Am să vin acasă, am să rezist, deoarece dumneata, Mariska, ştii ce fată puternică sunt! Frumoasă, deşteaptă, matură înainte de vreme, educată, sensibilă, plină de suflet, speriată şi puternică".

Să luăm aminte: nazism, fascism, nyilas-ism, legionarism par simple cuvinte, groaznice cuvinte! (Aplauze.)

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.