Şedinţa Camerei Deputaţilor din 12 noiembrie 2025

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.148/2025
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 12 noiembrie 2025

15. Supunerea la votul final a:
  15.4 Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor şi a Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă (PL-x 192/2024) (adoptat);
 
consulta fisa PL nr. 192/2024

 

Doamna Natalia-Elena Intotero:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

4. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor şi a Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă; PL-x 192/2024; lege ordinară; procedură de urgenţă.

Comisia pentru politică economică şi Comisia pentru buget propun adoptarea proiectului de lege.

Suntem Cameră decizională.

Să înceapă votul!

Video in format Flash/IOS

Din 293 de colegi prezenţi, 291 de voturi pentru, două abţineri.

Adoptat.

Explicarea votului, domnul deputat Simion George-Nicolae.

Vă rog, domnule preşedinte.

Video in format Flash/IOS

Domnul George-Nicolae Simion:

Înainte de a spune despre acest vot, vreau să-mi exprim nemulţumirea faţă de oprirea microfonului pentru domnul Neamţu.

Nu aţi spus de care cvartet sunteţi! Nu aţi spus de care cvartet sunteţi. Şi felul în care vă jucaţi de-a puterea şi opoziţia şi de-a 5 lei pentru săraci, nu vă face cinste! După cum nici această lege, în care v-aţi certat pe amendamente, la cuţite, pentru un post de funcţionar public şi care, până la urmă, nu este în acord, pentru că sunt articole care se bat cap în cap, nu vă face cinste! Sunt foarte multe legi care încalcă acquis-ul comunitar, care sunt votate pe repede-nainte doar ca să nu fim penalizaţi şi să nu se ia fondurile europene.

La fel cum, trebuie să vă spunem doamnă Turcan, că dacă tot spui întotdeauna: "Extremiştii, extremiştii, extremiştii...", ca o placă stricată, precum colegii de la USR, care tot repetă: "Ruşii, ruşii, ruşii...", într-adevăr, nici inflaţia, nici deficitul nu sunt în dreptul nostru, sunt în dreptul dumneavoastră! La fel ca şi Coiful dacic! (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Explicarea votului, domnul deputat Cozma Adrian-Felician.

Aveţi cuvântul, domnule vicepreşedinte.

Video in format Flash/IOS

Domnul Adrian-Felician Cozma:

Da, este bine că până la urmă AUR nu a susţinut acest demers pervers, prin care s-a dorit să se înfiinţeze o nouă sinecură.

E bine că până la urmă v-aţi abţinut, pentru că dacă nu vă abţineaţi a doua oară la vot, astăzi mai aveam o sinecură şi aşa că s-a făcut ceea ce trebuie.

Legea este bună. Acest proiect este necesar, ţinând cont de falimentele răsunătoare care au fost în piaţa de asigurări în ultimii ani, şi cred că este un demers bun.

Aşa că, stimaţi colegi, inclusiv de la PSD, să fim serioşi, să nu mai băgăm tot felul de amendamente care ar crea sinecuri nepotrivite în aceste momente tulburi, zic eu.

Video in format Flash/IOS

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Domnul lider Popa Ştefan-Ovidiu, Grupul parlamentar al PSD.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ştefan-Ovidiu Popa:

Nu ştiu care este acest demers pervers, stimate coleg de la PNL.

Acele amendamente... Comisia pentru buget, finanţe a cerut un punct de vedere de la ASF şi punctul de vedere al ASF-ului a fost favorabil în privinţa acelor amendamente. Acesta este răspunsul corect, nu ce vreţi dumneavoastră să transmiteţi de la acest microfon.

Mulţumesc. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Mulţumesc.

Vă reamintesc, la explicarea votului, o intervenţie din partea fiecărui grup parlamentar.

Doamnă Bruynseels Ramona, tocmai a avut intervenţie domnul preşedinte Simion.

Vă mulţumesc pentru înţelegere.