Şedinţa Camerei Deputaţilor din 8 noiembrie 2005

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.172/2005
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 8 noiembrie 2005

15. Supunerea la votul final:  
    15.1 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali (retrimisă la comisie).
 
consulta fisa PL nr. 394/2005

 

Domnul Miron Tudor Mitrea:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali. Caracter organic.

Comisia propune respingerea propunerii legislative.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Oltean:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Doresc doar să reamintesc colegilor din sală că este vorba de propunerea legislativă care vizează stoparea migraţiei politice a primarilor şi viceprimarilor, prin sancţionarea acestora cu pierderea mandatului, atunci când părăsesc partidul.

Eu sper că data trecută am prezentat suficient de multe argumente în vederea susţinerii acesteia şi sper într-un vot favorabil din partea dumneavoastră.

Vă mulţumesc foarte mult.

Video in format Flash/IOS

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Mulţumesc, domnule deputat.

Vă reamintesc că acest la proiect de lege ".. Linişte, vă rog, în sală! Rog colegii deputaţi să ia loc!

Vă reamintesc că propunerea legislativă a fost discutată, a fost retrimisă la comisie. Este o propunere legislativă la care comisia propune respingerea.

De aceea, am să supun votului dumneavoastră respingerea comisiei, nu fără a vă reaminti că iniţiatorul, domnul Oltean, este pentru adoptare.

Cine este pentru respingerea propunerii legislative?

Voturi pentru respingere? 85 voturi pentru respingere.

Voturi împotriva respingerii? 121 voturi împotrivă.

Abţineri? 5 abţineri.

Cu 85 de voturi pentru, 121 voturi împotrivă...

Voci din partea dreaptă a sălii:

Mai număraţi încă o dată cele cinci abţineri!

Video in format Flash/IOS

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Secretarul din dreapta a numărat abţinerile.

Cu 25 de abţineri propunerea legislativă a fost respinsă, se întoarce la comisie, pentru a se rediscuta raportul.

Numărul 2 pe ordinea de zi privind votul final.