Şedinţa Camerei Deputaţilor din 10 decembrie 2001

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 10 decembrie 2001

16. Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.143/2001 pentru aprobarea amendamentelor la Acordul cadru de împrumut între România şi Fondul de Dezvoltare Socială al Consiliului Europei pentru sprijinirea regiunilor afectate de inundaţiile din ultima perioadă, semnat la Paris la 19 ianuarie 1999, convenite prin Scrisoarea Suplimentară între România, prin Ministerul Finanţelor Publice şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, semnată la Paris la 19 iunie 2001 şi la Bucureşti la 23 iulie 2001 şi pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr.28/1999 de ratificare a Acordului cadru de împrumut între România şi Fondul de Dezvoltare Socială al Consiliului Europei pentru sprijinirea regiunilor afectate de inundaţiile din ultima perioadă, semnat la Paris la 19 ianuarie 1999.
 
consulta fisa PL nr. 647/2001

Domnul Valer Dorneanu:

................................................

Următorul proiect, cel pe care-l anunţasem anterior: Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.143/2001 pentru aprobarea amendamentelor la Acordul-cadru de împrumut între România şi Fondul de Dezvoltare Socială al Consiliului Europei pentru sprijinirea regiunilor afectate de inundaţiile din ultima perioadă, semnat la Paris la 19 ianuarie 1999, convenite prin Scrisoarea Suplimentară între România, prin Ministerul Finanţelor Publice şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, semnată la Paris la 19 iunie 2001 şi la Bucureşti la 23 iulie 2001 şi pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr.28/1999 de ratificare a Acordului cadru de împrumut între România şi Fondul de Dezvoltare Socială al Consiliului Europei pentru sprijinirea regiunilor afectate de inundaţiile din ultima perioadă, semnat la Paris la 19 ianuarie 1999. Suntem în procedură de urgenţă.

Domnul deputat Grigoraş ne va propune timpii de dezbatere.

Domnul Neculai Grigoraş:

Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a întocmit raport favorabil în legătură cu aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.143/2001, sunt rezolvate chestiuni care ţin de actuala structură a instituţiilor statului nostru.

Propunem, pentru dezbaterea acestui proiect de lege, 5 minute pe total, 1 minut pentru fiecare intervenţie.

Domnul Valer Dorneanu:

Dacă sunteţi de acord cu această propunere de dezbatere? Mulţumesc.

Dacă sunt voturi împotrivă? Nu sunt.

Cu unanimitate, s-a aprobat.

Trecem la dezbaterea proiectului.

La titlul proiectului de lege, dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi.

Votat în unanimitate.

La articolul unic, care conţine dispoziţia de aprobare a ordonanţei, dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi.

Votat în unanimitate.

La titlul ordonanţei de urgenţă, dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi.

Votat în unanimitate.

Art.I, care conţine aprobarea amendamentelor convenite din Scrisoarea suplimentară, dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi.

Votat în unanimitate.

Amendamentele le găsiţi ataşate ordonanţei de urgenţă.

La art.II din ordonanţa de urgenţă, dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi.

Votat în unanimitate.

Întrucât am parcurs textele proiectului de lege şi ale ordonanţei, fiind vorba de o lege cu caracter ordinar, pentru care e suficient votul majorităţii simple, supun votului dumneavoastră, în condiţiile art.74 alin.2 din Constituţie, acest proiect de lege.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Cu unanimitate, s-a votat proiectul de lege.