Şedinţa Camerei Deputaţilor din 14 mai 2002

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 14 mai 2002

16. Dezbaterea Proiectului de Lege privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale (amânarea votului final).
 
consulta fisa PL nr. 101/2002

Domnul Valer Dorneanu:

................................................

Proiectul de Lege privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale.

Domnule ministru Gaspar, vă rog să prezentaţi acest proiect de lege, în numele iniţiatorului.

Domnul Acsinte Gaspar:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Proiectul de lege pe care Guvernul îl supune spre dezbatere Camerei Deputaţilor, are menirea de a stabili cadrul normativ adecvat, pentru a se pune capăt unei situaţii care s-a creat în ultima vreme, în sensul că o serie de autovehicule sunt părăsite pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului, sau al unei unităţi administrativ-teritoriale, de către proprietarii sau deţinătorii lor legali, ori de către persoane care şi le-au însuşit în mod nelegal.

Prin reglementarea propusă, se porneşte de la definirea legală a "vehiculelor fără stăpân" şi a celor "abandonate", se stabilesc competenţele consiliilor locale şi ale organelor locale de poliţie de a încheia acte de constatare privind vehiculele respective, dreptul primarului de a dispune ridicarea şi depozitarea vehiculelor aflate pe domeniul public sau privat al statului, sau al unei unităţi administrativ-teritoriale.

Proiectul de lege a fost dezbătut şi adoptat de către Senatul României, în şedinţa din 25 februarie 2002, în condiţiile prevederilor art. 74 alin. 2 din Constituţie.

De asemenea, comisia sesizată în fond a Camerei Deputaţilor, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, a examinat pe fond acest raport. Comisia a propus două amendamente, la art. 6 şi 9, amendamente pe care Guvernul şi le însuşeşte.

Vă propun, domnule preşedinte, să dezbatem acest proiect, cu cele două amendamente admise, mergând pe forma adoptată de Senat. Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc, domnule ministru.

Domnul deputat Bara, din partea Comisia pentru administraţie publică. Vă rog să prezentaţi raportul comisiei.

Domnul Radu Liviu Bara:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Aşa cum spunea domnul ministru, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, a fost sesizată în fond cu Proiectul de Lege privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân. Ţinând cont de avizul Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, avizul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, avizul Consiliului Legislativ, Comisia pentru administraţie a hotărât, din numărul total de 26 de membri, cu 23 de membri prezenţi, în unanimitate, să supună dezbaterii proiectul de lege mai sus menţionat, plenului Camerei.

Comisia, cu cele două modificări, propune aprobarea acestui proiect de lege. Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Domnule Damian Brudaşca, doriţi să interveniţi la dezbateri generale? Poftiţi.

Domnul Damian Brudaşca:

Domnule preşedinte,

Domnule ministru,

Domnilor colegi,

Aş vrea să-i felicit pe cei care au avut inspiraţia de a întocmi un asemenea proiect de lege, având în vedere situaţiile deosebite care se constată în teritoriu şi în municipiul Bucureşti, în ceea ce priveşte abandonarea pe domeniul public a diverselor vehicule, care, nu numai că dau un aspect neplăcut localităţilor respective, nu numai că impietează asupra fluenţei traficului, dar constituie totodată şi surse posibile de accidente. De aceea, consider că reglementarea acestui aspect, în sensul atribuirii de competenţe administraţiei publice locale, era de aşteptat şi era de dorit, pentru a se pune capăt acestei situaţii, care murdăreşte oarecum imaginea diverselor localităţi.

Sper ca să se şi găsească metodele necesare pentru ca legea să fie pusă în aplicare, după adoptarea ei şi publicarea în Monitorul Oficial, pentru a grăbi cât mai mult posibil înfrumuseţarea, pe de o parte, a spaţiilor ocupate în prezent de aceste categorii de vehicule, şi, nu în ultimul rând, pentru a crea acel ambiant plăcut pentru localităţile româneşti.

Încă o dată, aşa cum am spus, felicitări celor care au avut inspiraţia întocmirii acest proiect de lege.

Domnul Valer Dorneanu:

Dacă mai doreşte cineva dintre dumneavoastră să intervină? Nu.

Trecem, atunci, la dezbaterea proiectului de lege şi vă rog, în acest sens,să urmăriţi raportul comisiei.

La titlul proiectului de lege, dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi.

Votat în unanimitate.

Art. 1 şi 2 din Cap. I - Dispoziţii generale, dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi.

Votate în unanimitate.

Art. 3, 4 şi 5, dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi.

Votate în unanimitate.

Titlul Cap. II, dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi.

Votat în unanimitate.

La art. 6 alin.1, vă rog să urmăriţi amendamentul nr. 1.

Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi.

Votat în unanimitate.

Pentru art. 6 alin. 2, dacă aveţi obiecţiuni? Comisia nu a avut amendamente. Nu.

Votată în unanimitate formula Senatului.

Art. 7, dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi.

Votată în unanimitate varianta adoptată de Senat.

Art. 8? Nu aveţi obiecţiuni.

Votat în unanimitate.

Titlul Cap. III? Nu aveţi obiecţiuni.

Votat în unanimitate.

Art. 9. Urmăriţi, vă rog, amendamentul nr. 2 de la pag. 2.

Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi.

Votat în unanimitate amendamentul nr. 2, se modifică în mod corespunzător art. 9.

Art. 10, dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi.

Votat în unanimitate.

Art. 11? Nu aveţi obiecţiuni.

Votat în unanimitate.

Titlul Cap. IV - Sancţiuni, dacă aveţi obiecţiuni? Nu.

Votat în unanimitate.

Art. 12 şi 13, dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi.

Votate în unanimitate.

Titlul Cap. V, dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi.

Votat în unanimitate.

Art. 14 şi 15, dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi.

Votate în unanimitate.

Stimaţi colegi,

Domnii secretari îmi semnalează că nu avem cvorum de vot pentru a vota final această lege, deci, o vom lăsa votului final, care va fi stabilit de Comitetul ordinii de zi.