Şedinţa Camerei Deputaţilor din 14 octombrie 2002

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 14 octombrie 2002

16. Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.112/2002 pentru modificarea alineatului (1) al articolului 5 din Legea nr.469/2002 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei contractuale (amânarea votului final).
 
consulta fisa PL nr. 469/2002

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

................................................

Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 112/2002 pentru modificarea alin.1 al art.5 din Legea nr.469/2002 privind unele măsuri privind întărirea disciplinei contractuale.

Suntem în procedură de urgenţă, vă rog să-mi faceţi propuneri pentru timpii de dezbatere. Comisia economică?

Domnul Dan Radu Ruşanu:

Domnule preşedinte,

Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare propune 5 minute cu un minut pentru fiecare.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da. Vă mulţumesc.

Cine este pentru aceşti timpi de dezbatere? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Adoptată această variantă.

Se mai doreşte vreo intervenţie? Nu.

Titlul ordonanţei. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.unic. La preambul, vă rog să observaţi că este propusă o anumită modificare. Sunt obiecţii? Se adoptă această variantă a comisiei.

La pct.1, de asemenea, se propune o anumită modificare. Dacă sunt obiecţii? Nu sunt. S-a adoptat varianta comisiei.

Titlul legii. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.unic al legii. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Legea în integralitate, va fi supusă votului într-o şedinţă specială de vot.