Şedinţa Camerei Deputaţilor din 4 martie 2003

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 4 martie 2003

16. Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 201/2002 pentru modificarea Legii nr. 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiţii imobiliare.
 
consulta fisa PL nr. 709/2002

Domnul Valer Dorneanu:

................................................

Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.201/2002 pentru modificarea Legii nr.190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiţii imobiliare; procedură de urgenţă.

Comisia pentru buget, vă rog să propuneţi timpii de dezbatere.

Domnul Neculai Grigoraş:

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.201/2002 privind creditul ipotecar pentru investiţii imobiliare aduce o serie de îmbunătăţiri legii actuale, în funcţiune, Legii nr.190/1999. Se prevede reglementarea unor excepţii de la perioada minimă pentru care poate fi acordat creditul ipotecar, posibilitatea ca suma creditului acordat să fie exprimată în lei sau în valută, categoria instituţiilor care pot avea calitatea de cesionar al creanţelor ipotecate şi privilegiate, care este extinsă şi la alte instituţii autorizate. Se prevede, de asemenea, păstrarea caracterului titlului executoriu şi în cazul cesiunii creanţelor ipotecare pentru a putea forma piaţa secundară a creditului ipotecar.

Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi-a însuşit, în totalitate, forma prezentată de Guvern.

Propunem timp total de dezbatere 10 minute, 2 minute pentru fiecare intervenţie.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Dacă sunteţi de acord cu aceşti timpi de dezbatere? Mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Trecem la dezbaterea proiectului de lege.

La titlul acestuia, dacă aveţi obiecţiuni? Nu. Votat în unanimitate.

Cuprinsul articolului unic. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate.

Titlul ordonanţei de urgenţă. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate.

Art. I, preambul. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate.

Pct.1, 2, 3 şi 4 din ordonanţă. Nu sunt obiecţiuni. Votate în unanimitate.

Art. II. Nu sunt obiecţiuni. Adoptat în unanimitate.

Vom supune proiectul votului final la sfârşitul acestei şedinţe.