|
Doamna Viorica Afrăsinei: Simate domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, Vă rog să observaţi că atât punctul acesta de pe ordinea de zi, cât şi următoarele două, şi anume declararea ca oraş a comunei Ştefăneşti, precum şi declararea ca oraş a comunei Bucecea şi ca oraş a comunei Flămânzi sunt trei proiecte iniţiate de colegii din Grupul parlamentar de Botoşani. Dar vreau să adaug, pe lângă faptul că îndeplinesc toate condiţiile prevăzute de lege privind declararea ca oraş a comunelor respective, aceste trei proiecte cu documentele necesare au fost şi în atenţia Guvernului. Faptul că referendumul s-a produs în iunie anul trecut, nu a fost luat în ansamblu, în proiectul mare, pe care tocmai l-am votat la Camera Deputaţilor. Acesta este şi motivul pentru care s-a solicitat procedură de urgenţă şi acesta este şi motivul pentru care ele au venit separat, ca procedură parlamentară. Vă asigur că îndeplinesc toate condiţiile, lucru care, de altfel, poate fi certificat prin reprezentantul Guvernului, prin domnul ministru şi, ca atare, vă rog să aveţi amabilitatea să votaţi, să fiţi pentru ca cele trei proiecte de pe ordinea de zi, atât Ştefăneştiul, cât şi Flămânziul şi Bucecea, ca să nu revin la tribună, de aceea le susţin pe toate trei odată, să fie declarate oraşe. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Radu Liviu Bara: Ţinând cont de avizele Consiliului legislativ şi că toate cele trei iniţiative îndeplinesc condiţiile conform Legii nr. 351 privind aprobarea planului de amenajare a teritoriului naţional, secţiunea a IV-a, atât ca şi indicatori privind infrastructura, cât şi numărul de populaţie, precum şi dotările necesare. În consecinţă, comisia analizând cele trei propuneri, a propus plenului Camerei Deputaţilor aprobarea, înfiinţarea oraşelor Ştefăneşti, Flămânzi şi Bucecea. În unanimitate de voturi a votat comisia în data de 18 februarie. Mulţumesc.
|
|
Domnul Valer Dorneanu: Dacă doreşte cineva să intervină? Trecem la dezbaterea celor trei proiecte în ordinea în care au fost anunţate. La titlul proiectului de lege, urmăriţi amendamentul 1. Dacă aveţi obiecţiuni? Admis amendamentul, modificat titlul. La art. 1, urmăriţi amendamentul 2. Admis amendamentul, modificat art. 1. Articolul 2. Urmăriţi amendamentul 3. Admis amendamentul, modificat textul art. 2. Articolul 2 a fost ultimul. O să supunem proiectul votului final mâine.
|