Şedinţa Camerei Deputaţilor din 15 iunie 2004

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.91/2004
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 15 iunie 2004

16. Dezbateri asupra Propunerii legislative privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români, care n-au beneficiat de prevederile Legii nr.9/1998, pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova, la 7 septembrie 1940. (retrimis comisiei).
 
consulta fisa PL nr. 327/2004

 

Domnul Valer Dorneanu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Ultimul proiect de lege de pe ordinea de zi de astăzi, înaintea votului final, se referă tot la o iniţiativă legislativă privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români, care n-au beneficiat de prevederile Legii nr.9/1998, pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria. Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a propus respingerea.

Domnule deputat Gubandru, vă rog să vă susţineţi această propunere.

Video in format Flash/IOS

Domnul Aurel Gubandru:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, întrunită în 8 iunie 2004, a hotărât cu majoritate de voturi respingerea acestei legi, deoarece în fapt, se doreşte prelungirea termenului prevăzut la art.4 alin.1 din Legea nr. 9/1998 republicată, lege care nu a avut caracter restrâns, ea asigurând un tratament egal şi nediscriminatoriu, prin faptul că a dat posibilitatea tuturor cetăţenilor îndreptăţiţi să solicite compensaţii prin cereri depuse la Comisia judeţeană sau a municipiului Bucureşti, cereri al căror termen de depunere a fost prelungit, acestea putându-se depune în termen de 18 luni de la data intrării în vigoare a Legii nr. 9/1998. Totodată, legiuitorul a mai acordat un termen de 90 de zile, calculate de la expirarea termenului de depunere a cererii, în care beneficiarii puteau să-şi completeze dosarul cu actele necesare.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Dacă domnul Ludovic Mardari mai doreşte?

Video in format Flash/IOS

Domnul Ludovic Mardari:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Legea nr.9/1998 prevede acordarea de compensaţii cetăţenilor care s-au refugiat în România din judeţele Durostor şi Caliacra, cedate Bulgariei după Tratatul semnat la Craiova în data de 7 septembrie 1940.

S-au refugiat în România, că au vrut să rămână cetăţeni români. Compensaţiile se referă la bunuri imobiliare, precum şi la recoltele neculese la data părăsirii teritoriului ocupat de autorităţile bulgare. Deşi Legea nr.9/1998 a intrat în vigoare în urmă cu 5 ani, din diverse motive, mai există cetăţeni care nu au reuşit să-şi depună în termenul legal cererile însoţite de acte doveditoare la comisiile judeţene şi a municipiului Bucureşti, constituite în acest sens.

Poate şi la dumneavoastră au venit foarte mulţi cetăţeni din această categorie, care s-au plâns că n-au reuşit să procure actele necesare de la arhiva naţională. Uneori durează şi doi ani până când reuşesc să intre în posesia lor. Eu a trebuit chiar să fac unele intervenţii în această direcţie, pentru cetăţeni care au venit în audienţă. Deci, nu din cauza lor n-au fost depuse documentele la timp.

Promovarea unei noi legi care să ofere tuturor celor îndreptăţiţi să beneficieze de prevederile Legii nr.9/1998 este impusă de necesitatea asigurării unui tratament egal, nediscriminatoriu cetăţenilor români. E vorba de art.16 din Constituţia României. Acest lucru este posibil având în vedere faptul că soluţionarea cazurilor de acest fel nu implică eforturi diplomatice, Bulgaria achitând încă din 1942 contravaloarea despăgubirilor ce i-au revenit în urma negocierilor bilaterale.

Menţionez că am mai făcut o propunere legislativă cu acelaşi conţinut. A fost respinsă, deoarece Comisia juridică a susţinut că nu corespunde din punct de vedere al tehnicii legislative. Şi anume, trebuia să cerem instituirea unui nou termen pentru Legea nr.9/1998, nu prelungirea termenului în cauză. După câte constat de data aceasta, propunerea supusă dezbaterii dumneavoastră, din punct de vedere al tehnicii legislative corespunde. A apărut însă un alt aspect. Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, unde s-a făcut dezbatere pe fond, nu Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, aşa cum a fost cu ocazia celorlalte propuneri, cere să precizăm sursa de finanţare. Ei, bine, sursa de finanţare a fost asigurată de statul bulgar în 1942. Deci ea există, banii s-au cheltuit şi persoanele care sunt îndreptăţite să-şi primească acele compensaţii, acele despăgubiri nu mai au această posibilitate, din cauză că n-au depus documentele la timp.

Vreau să precizez că la dezbaterea propunerii legislative anterioare, cu acelaşi conţinut, PSD-ul a manifestat înţelegere, şi domnul preşedinte Hrebenciuc, care a condus lucrările cu acea ocazie, chiar a fost de acord cu retrimiterea propunerii legislative la comisie. E adevărat, a fost respinsă din motive de tehnică legislativă. Acum s-a găsit altceva, că nu există finanţare. Eu vă sugerez, stimaţi colegi, să fiţi de acord să retrimitem această propunere legislativă la comisie, astfel încât să facem dreptate şi celor câteva sute de cetăţeni care s-au refugiat din Cadrilater pentru a-şi păstra cetăţenia română şi pentru a beneficia de acele bunuri, de acele compensaţii pe care le merită.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc. Doreşte să intervină şi domnul secretar Puiu Haşotti.

Video in format Flash/IOS

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Vin din circumscripţia electorală unde s-au depus peste 2500 de dosare pe această Lege nr. 9/1998. Şi, din capul locului, sunt de acord cu antevorbitorul meu şi, la argumentele pe care le-a adus şi pe care le-au adus iniţiatorii, eu mai adaug încă unul. Foarte mulţi dintre cetăţenii români stabiliţi din Cadrilater în urma Tratatului de la Craiova au avut mari dificultăţi în a obţine actele doveditoare în sensul că au proprietăţi, că au avut proprietăţi în Cadrilater, actele doveditoare de la autorităţile, de la arhivele din Bulgaria. Nu mai spun că mulţi dintre dânşii au avut dificultăţi în obţinerea actelor doveditoare şi de la arhivele din România, dar mai ales la cele din Bulgaria.

Eu cunosc peste 500 de cazuri numai în judeţul Constanţa în care cetăţenii îndrituiţi de această lege să aibă compensaţii, să primească compensaţii, nu au putut depune dosarele pentru simplul motiv că din varii explicaţii arhivele din Bulgaria nu le-au remis actele în termen util.

Iată de ce, sunt categoric de acord ca această lege să fie trimisă la comisie şi nu numai atât, comisia să elaboreze un raport favorabil cu toate că, e adevărat, termenul de depunere a acestor acte doveditoare este depăşit, are aproape 5 ani, dar sunt motive obiective pentru care cred că această lege trebuie să primească un aviz pozitiv de la comisie.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul Alexandru Sassu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Alexandru Sassu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Având în vedere că multe din lucrurile spuse aici sunt reale şi că sunt dificultăţi serioase în procurarea actelor, propun ca acest proiect de lege să fie retrimis la comisie.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

Şi reprezentanţii comisiei sunt de acord.

Supun votului dumneavoastră restituirea propunerii la Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, pentru o nouă examinare.

Nu ştiu dacă cineva e împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate. S-a adoptat această soluţie.

Stimaţi colegi,

Am parcurs proiectele de lege înscrise pe ordinea de zi de astăzi, prezenţa în sală nu este semnificativă, dar asta şi pentru faptul că votul final a fost anunţat pentru ora 12.