Şedinţa Camerei Deputaţilor din 30 mai 2005

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.74/2005
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 30 mai 2005

16. Dezbateri asupra Propunerii legislative pentru modificarea alin. (1) al art. 32 din Ordonanţa Guvernului nr. 96/1998 privind reglementarea regimului silvic şi administrarea fondului forestier naţional.
 
consulta fisa PL nr. 137/2005

 

Domnul Adrian Năstase:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Propunerea legislativă pentru modificarea a alin. 1 al art. 32 din Ordonanţa Guvernului nr. 96/1998 privind reglementarea regimului silvic şi administrarea fondului forestier naţional.

Dacă din partea iniţiatorului...?

Din partea ministerului, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile Lupu (secretar de stat, Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale ):

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Amendamentul propus exclude din categoria făptuitorilor sancţionabili pe proprietarii de păduri, atunci când ei înşişi sunt făptuitori. În conformitate cu prevederile art. 97 alin. 1 din Legea nr. 26/1996 Codul Silvic: "Fapta de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier naţional dacă valoare pagubei (şi mă opresc aici) este de cinci ori mai mare este sancţionată ca infracţiune". În conţinutul constitutiv al acestei infracţiuni este prevăzută ca subiect activ orice persoană, cu excepţia proprietarului terenului forestier.

Drept pentru care s-a prevăzut, în art. 32 alin. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 96, republicată, înlocuirea "valorii pagubei" cu "valoarea arborilor". În această propunere legislativă, considerăm că este o contradicţie între subiectul activ al infracţiunii, în forma în care s-a propus, şi urmarea imediată, valoarea pagubei.

Drept pentru care, vă propun retrimiterea propunerii legislative la Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, în vederea reanalizării amendamentului propus.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Adrian Năstase:

Vă mulţumesc, domnule secretar de stat.

Punctul de vedere al comisiei? Vă rog, domnul deputat Dumitru.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ion Dumitru:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Ordonanţa Guvernului nr. 96/27 august 1998 privind reglementarea regimului silvic şi administrarea fondului forestier naţional, republicată în Monitorul Oficial nr. 122/26 februarie 2003, modificată şi completată de Legea nr. 120/2004 şi Legea nr. 513/2004, sunt principalele acte normative pe baza cărora pot fi administrate pădurile.

De la adoptarea acestor legi, din experienţa anilor precedenţi, cazurile în care aplicarea legislaţiei în vigoare este deosebit de dificilă impun modificarea prevederilor alin. 1 al art. 32 din Ordonanţa Guvernului nr. 96/1998, republicată cu modificările şi completările ulterioare. Astfel, procurorii şi judecătorii au fost puşi în situaţia în care infractorii care comit faptele prevăzute la alin. 1 art. 32 să fie scoşi de sub urmărire penală, pentru că nu au nici calitate de proprietari şi nici de deţinători de păduri.

Pentru a elimina discriminarea cuprinsă în prevederile articolului sus-menţionat, vă supunem spre aprobare prezentul proiect de lege.

De fapt, în esenţă, despre ce este vorba? Pentru tăierile din fond forestier, fie privat, fie de stat, practic prin acest articol sunt sancţionaţi fie cei care sunt proprietari, fie deţinătorii de păduri. Cei care valorifică vulnerabilitatea legii, răufăcătorii, nu sunt sancţionaţi.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Adrian Năstase:

Vă mulţumesc.

Punctul de vedere al comisiei?

Video in format Flash/IOS

Domnul Kelemen Attila Béla Ladislau:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, cum se şi vede, din Cameră, a dat un aviz favorabil la această propunere legislativă, cu majoritate de voturi.

Noi credem că este important şi este interesul naţional ca să facem ordine în pădurile României. Astăzi, Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale a venit cu un nou element şi, bineînţeles, eu, cel puţin, personal şi în continuare cred că are importanţă majoră această ordine pe care vrea să o facă această propunere legislativă în păduri şi, într-adevăr, să fie pedepsiţi cei vinovaţi, care exploatează un vid legislativ. Dar, pentru că rugămintea a fost ca să reflectăm şi la un nou element prezentat de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, încă o dată spun, cu toate că eu personal consider că este importantă această propunere, admit retrimiterea în comisie şi cer, totodată, reprezentanţii ministerului să fie foarte bine pregătiţi cu argumentarea pe care o cer dânşii în această rediscuţie în Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice. Deci admit retrimiterea în comisie.

Video in format Flash/IOS

Domnul Adrian Năstase:

Vă mulţumesc.

Alte comentarii, în legătură cu această propunere.

Vă rog, domnule deputat.

Iertaţi-mă, imediat, domnule preşedinte.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile Mocanu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

La comisie această propunere legislativă a fost votată, din cei 25 de membri ai comisie, de 19 deputaţi, atât din partea Partidului Social Democrat, cât şi din partea celorlalte grupuri parlamentare: PNL, PD, Partidul Popular România Mare, Partidul Conservator.

Rămân surprins de modul cum ministerul vine în faţa plenului Camerei Deputaţilor şi justifică cu totul şi cu totul altceva decât ceea ce a susţinut în comisie.

În comisie, într-adevăr, ministerul şi-a spus un punct de vedere. Dar noi vrem să disciplinăm, dacă vrem să facem ceva, starea jalnică în care sunt pădurile României astăzi, aceasta nu este din cauza doborâturilor de vânt, nici din cauza că sunt prea mulţi urşi, care rup vreascurile din pădure noaptea, sunt din cauza indisciplinei, datorită modului cum toţi cetăţenii, fie proprietari, fie neproprietari, acţionează asupra fondului forestier.

Cred că este printre singurele proiecte de lege care au fost susţinute şi de către Opoziţie. Aşa că eu susţin în faţa Camerei, şi grupul nostru parlamentar, să dezbatem în continuare această propunere legislativă care vine din partea unui profesionist, din partea unui om care cunoaşte absolut tot ce se întâmplă în pădurile României şi, ca atare, cred că avem în faţă un proiect de lege care aduce eficienţă şi disciplinarea activităţii în fondul forestier al României.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Adrian Năstase:

Vă mulţumesc.

Stimaţi colegi,

Înainte de a decide ce facem în legătură cu această chestiune, să-mi daţi voie să salut prezenţa în sala noastră de şedinţe a delegaţiei Parlamentului Egiptean, delegaţie condusă de preşedintele Parlamentului Egiptului, domnul doctor Ahmet Fati Sorur. ( Aplauze.)

Vă mulţumesc foarte mult, este un privilegiu deosebit pentru noi şi sunt convins că vizita în România a Delegaţiei parlamentare egiptean ne va permite să dezvoltăm relaţiile bilaterale şi mai mult în plan parlamentar.

Domnule preşedinte Sergiu Andon, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Sergiu Andon:

Mă voi referi la propunerea de retrimitere la comisie, cu punctul de vedere care susţine împotrivirea la această propunere.

Şi anume, aşa-zisa contradicţie, şi este o contradicţie între subiectul modificării propuse şi predicatul ei, să spunem şi obiectul, o sesizasem şi eu şi mă pregătisem să iau cuvântul la dezbaterea pe articole, respectiv a art.1. Dar solicitând o modificare pe loc, pentru că întreaga problemă constă în inserţia nefericită a substantivului "pagubei", sintagma "valoarea pagubei", şi aceasta apare în amendamentul propus de comisie. Deci comisia a făcut o bună intervenţie, în opinia mea, pe text, justificată, din punct de vedere al politicii penale, de domnul preşedinte care a sesizat, respectiv comisia, importanţa pentru întărirea disciplinei silvice a modificării de lege propuse, a lărgit sfera subiecţilor, inclusiv la proprietarii de fond forestier, pentru că problema propriu-zisă este a disciplinei silvice, şi proprietarii nu-şi pot bate joc de pădure, dar, dintr-o scăpare mai puţin juridică, s-a introdus cuvântul "pagubei", probabil, evitându-se o repetiţie, şi se spune: "dacă valoarea pagubei este de peste 5 ori mai mare".

Într-adevăr, cuvântul "pagubei" nu se potriveşte cu subiectul "proprietar". Scoţând cuvântul "pagubei" sau înlocuindu-l cu substantivul "materialului", "valoarea materialului", credem că contradicţia se poate rezolva, încât, revenind la momentul procedural în care ne aflăm, propunerea mea este de respingere a propunerii de retrimitere la comisie şi de punere în discuţia plenului a proiectului de lege, aşa cum e, pentru că singura inadvertenţă semnalată poate fi rezolvată pe loc, regulamentar, în cadrul dezbaterilor în plen.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Adrian Năstase:

Stimaţi colegi,

Eu propun o soluţie de compromis, şi anume să întrerupem lucrările acum şi să le reluăm mâine, exact de la acest punct, cu dezbaterea pe articole, până mâine, sigur, şi aspectele tehnice le mai puteţi discuta, dacă este nevoie, în aşa fel încât acum să putem organiza întâlnirea noastră cu Delegaţia parlamentară egipteană, iar până mâine am să vă rog să vedeţi încă o dată textul iniţiativei legislative, repet, încheiem aici dezbaterea în plen, de fapt, programul va fi reluat la ora 18,30 cu segmentul obişnuit pentru interpelări şi răspunsuri.

Vă mulţumesc.

Ne revedem, pentru continuarea acestei dezbateri, mâine dimineaţă.

 

Pauză