|
Urmează Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 173/2005 pentru modificarea alin.2 al art.8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 11/2004 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale. Proiectul de lege urmează să fie dezbătut în procedură de urgenţă, potrivit prevederilor art.115 din regulament. Din partea iniţiatorului? Aveţi cuvântul.
|
|
Domnul Ioan Andreica (secretar de stat, Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului): Domna preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Având în vedere necesitatea accelerării procesului de implementare a politicii în domeniul turismului, a reglementărilor, de asemenea, în domeniul turismului în perioada care urmează şi, în mod expres, în perioada de integrare, se impune întărirea capacităţii administrative în cadrul Autorităţii Naţionale de Turism care funcţionează în cadrul Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, motiv pentru care solicităm acordarea unui post de conducere suplimentar, respectiv un post de vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat. La această oră, autoritatea are un singur post de conducere, respectiv un post de preşedinte cu rang de secretar de stat. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Relu Fenechiu: Vă mulţumesc. Comisia a fost sesizată în vederea dezbaterii şi avizării în fond cu Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 173/2005 pentru modificarea alin.2 al art.8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 11/2004 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale. La întocmirea raportului s-au avut în vedere avizele favorabile ale Consiliului Legislativ, ale Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, ale Comisiei pentru industrii şi servicii şi al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci. Domnul ministru a prezentat esenţa acestei modificări. Vreau doar să vă spun că raportul comisiei a fost adoptat cu unanimitate de voturi, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Competenţa decizională este a Camerei Deputaţilor, iar comisia propune adoptarea proiectului de lege. Vă mulţumesc.
|
|
Doamna Daniela Popa: Vă mulţumesc, domnule deputat. Din partea grupurilor parlamentare, dacă doreşte cineva să ia cuvântul? Nu. Raportul nu are amendamente admise sau respinse. Urmează votul final marţea viitoare.
|