| |
Domnul Bogdan Olteanu: |
| |
................................................ |
|
Propunerea legislativă privind obligaţia Guvernului de a prezenta semestrial rapoarte în faţa Parlamentului privind îndeplinirea programului de guvernare. Legea are caracter organic. Raport de respingere din partea Comisiei juridice. Suntem primă Cameră sesizată. Termenul de adoptare tacită, 2 mai. Propunerea comisiei de respingere a iniţiativei legislative nu a întrunit numărul necesar de voturi la votul final din 17 aprilie şi ca urmare s-a hotărât dezbaterea pe articole într-o şedinţă ulterioară, potrivit art.104 alin.(3). Dacă iniţiatorul doreşte să susţină proiectul. Vă rog, aveţi cuvântul, domnule deputat Moisoiu.
|
|
Domnul Adrian Moisoiu: Domnule preşedinte, Mulţumesc că mi-aţi dat cuvântul. Aş dori să fiu foarte sintetic şi în acelaşi timp am să spun un lucru neplăcut şi anume, Comisia juridică îşi menţine punctul de vedere, dar Comisia juridică nu a invitat iniţiatorii ca să participe la dezbateri, pentru ca în felul acesta să aducă o modificare. Modificarea de fond, sau dacă vreţi să-i spunem, care ar fi putut să o facem în acest caz ar fi fost ca, în loc de "raport în faţa Parlamentului", să introducă "o informare", "o informare în faţa Parlamentului". Şi în felul acesta, cu un asemenea amendament, nu se încalcă absolut nimic şi este deosebit de benefică o asemenea iniţiativă parlamentară. Deci, permiteţi-mi, domnule preşedinte, să rog să se analizeze, fie astăzi într-o scurtă şedinţă a Comisiei juridice, fie dacă nu mâine să revenim la această treabă sau chiar săptămâna viitoare, având în vedere că termenul este până în data de 2 mai, deci, nu ieşim în afara termenelor, şi, în acest fel, făcând această modificare, să rămânem pe această idee de transparenţă, adică Guvernul periodic să apară în faţa noastră şi să ne prezinte o informare asupra modului cum îşi realizează programul de guvernare. Cred că suntem în asentimentul tuturor din acest punct de vedere, pentru că transparenţa trebuie să fie înainte de toate un mobil care în acelaşi timp să ne mobilizeze. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc foarte mult. Doamna deputat Olguţa Vasilescu.
|
|
Doamna Lia Olguţa Vasilescu: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Data trecută erau foarte multe grupuri parlamentare care vroiau să voteze împotriva acestui proiect de lege. După ce au citit art.180 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, au putut constata foarte mulţi colegi de-ai noştri că acest proiect de lege nu numai că nu este neconstituţional, astfel ar fi aşa şi Regulamentul Camerei Deputaţilor, dar că este absolut necesar. Noi, în Regulamentul Camerei Deputaţilor avem asemenea prevederi. Legea de ce este făcută? Pentru că la Senat, în regulamentul lor, nu s-au introdus asemenea aspecte. Şi, în aceste condiţii, ni se pare absolut firesc şi normal, aşa cum este şi în Regulamentul Camerei Deputaţilor trecut, ca măcar o dată pe lună, premierul României, dacă este solicitat, deci, numai dacă este solicitat de unul dintre grupurile parlamentare, să vină şi să dea explicaţii pe o temă de interes general. Asta nu înseamnă că vom vota, asta nu înseamnă că va avea, eu ştiu, vreo repercusiune negativă asupra Guvernului. Pur şi simplu, este vorba de informarea colegilor noştri. Vă reamintesc: este în Regulamentul Camerei Deputaţilor o asemenea prevedere, nu este în cel al Senatului. Din acest considerent, colegii noştri au formulat o asemenea iniţiativă legislativă. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc foarte mult, doamna deputat. Domnul deputat Petru Călian.
|
|
Domnul Petru Călian: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Cu tot respectul faţă de iniţiatori, acest proiect de lege, cel puţin forţează Constituţia. Asemenea chestiuni, într-adevăr, pot să fie prevăzute, dar numai în regulamente. Aşa cum este prevăzut în Regulamentul Camerei Deputaţilor, se poate foarte simplu modifica şi Regulamentul Senatului, astfel încât să existe asemenea prevederi. Şi de ce spun acest lucru? Chiar dacă am adopta acest proiect de lege şi chiar dacă Guvernul s-ar prezenta în faţa Parlamentului şi ar prezenta rapoarte periodice, nu s-ar întâmpla nimic deosebit, pentru că nu ar urma efectele acestor informări. Sigur că dezbateri politice, Guvernul poate fi invitat în baza actualului Regulament al Camerei la scurte informări, pot să existe dezbateri, dar până la acest nivel. Şi spun acest lucru pentru că aşa spune şi Constituţia. Mulţumesc.
|
|
Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, domnule deputat. Alte intervenţii. Are un drept la replică doamna deputat Olguţa Vasilescu.
|
|
Doamna Lia Olguţa Vasilescu: Îmi pare rău că trebuie să-l contrazic pe domnul Călian, că numai într-o hotărâre, probabil la asta vă refereaţi, într-o hotărâre a Parlamentului, pentru că Regulamentul Camerei Deputaţilor este adoptat printr-o hotărâre, se pot introduce asemenea modificări. Cu tot regretul, dar nu ştiu de unde aţi scos-o, deşi sunteţi jurist. Şi vreau să vă mai spun o chestiune, stimaţi colegi. În aceste zile, se vorbeşte foarte mult pe toate posturile de televiziune despre rolul şi rangul Parlamentului. Păi atunci, haideţi să ne păstrăm rangul, şi dacă vrem să-l invităm aici pe premierul României pe anumite probleme care ne interesează, să avem obligativitatea în lege să şi vină. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Bogdan Olteanu: Da. Domnul deputat Mihăiţă Calimente.
|
|
Domnul Mihăiţă Calimente: Sigur că această iniţiativă legislativă poate fi privită puţin cu o anumită suspiciune, pentru că se spune în actele normative că premierul sau oricare ministru, dacă are de comunicat ceva Camerei Deputaţilor poate s-o facă. Să emitem o lege prin care să-l obligăm lunar, sau eu ştiu, bilunar, pe primul-ministru să vină să prezinte în faţa Parlamentului anumite nelămuriri pe care unii colegi ai noştri le au, mi se pare puţin exagerat, pentru că există alte instrumente, ca interpelările sau memoriile care sunt adresate primului-ministru sau miniştrilor pe probleme pe care credem noi că nu suntem destul de lămuriţi, iar în caz că nu suntem de acord cu anumite lucruri pe care le face premierul sau pe care le fac anumiţi miniştri, există instituţia moţiunii simple sau chiar a moţiunii de cenzură. Deci, înclin să cred şi eu că în regulament se poate face şi la Senat modificarea care există în Regulamentul Camerei Deputaţilor. Şi în acest sens, suntem de acord. Dar ca să legiferăm acest lucru, mi se pare excesiv. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Bogdan Olteanu: Da. Vă mulţumesc, domnule deputat. Domnul deputat Anghel Stanciu.
|
|
Domnul Anghel Stanciu: Domnule preşedinte, Onorat prezidiu, Stimate doamne şi stimaţi domni deputaţi, Domnilor miniştri, Domnule Nicolăescu, Avem în faţă o idee care a îmbrăcat forma unei iniţiative legislative. Această idee a stat la baza unei înţelegeri vremelnice în anul 2000 între P.S.D., P.D. şi P.N.L., când s-a învestit Guvernul Năstase. Am fost la negocieri şi ştiu ce a susţinut atunci domnul Duvăz şi cei din echipa domniei sale de la P.D. la vremea respectivă. Există şi în alte parlamente, şi în special în cel britanic, unde premierul vine şi prezintă astfel de rapoarte. La noi, afirm cu destulă convingere, pe baza experienţei, s-a vrut din `90 şi până în prezent, şi se vrea în continuare ca Parlamentul să fie mai slab în raport cu Guvernul. Şi dacă citiţi regulamentele din aprilie `90 până acum, pe toate, o să constataţi aceste lucruri. Sau, cum spunea la un moment dat Brătianu, "Daţi-mi Guvernul şi voi conduce Parlamentul". Vă pot spune că multe partide au pierdut pe mâna Guvernului. Dar la fel de adevărat este că nici un ministru nu l-am văzut şomer din `90 până în momentul de faţă. De aceea, ar trebui să ne gândim foarte bine dacă modalităţile cuprinse în regulament, moţiunile, întrebările, interpelările, sunt suficiente pentru actul de control a activităţii Guvernului de către autoritatea supremă de legiferare, respectiv Parlamentul. Votul nostru îi învesteşte şi pe premier şi pe Guvern. Ca atare, este normal ca în faţa celor care i-au investit să prezinte astfel de rapoarte. Este vorba semestrial. Deci, practic, de două ori pe an. Evident că nu are consecinţe, cum spune un distins coleg aici, nu are consecinţe juridice directe, ca moţiunea de cenzură, dar este de fapt o asumare a ceea ce raportează, şi ca partid sau deputat poţi să te raportezi la un act oficial şi poţi, în consecinţă, să îndrepţi pe traseu, şi obligativitatea de a raporta, evident că induce şi Guvernului mai multă responsabilitate, ştiind că se apropie termenul în care trebuie să raporteze ceea ce a promis prin votul de învestitură. Şi mă gândesc că dacă se dă un vot şi, respectiv, o învestire, este normal ca să prezinte şi rezultatele acestei învestiri. De aceea, noi vom susţine această idee, ca o creştere a responsabilităţii Guvernului şi, efectiv, prin similitudine, o creştere a responsabilităţii Parlamentului faţă de actul de guvernare. Cred că veţi face acelaşi lucru, pentru că altfel ne vom trezi că vom răspunde noi şi vom pleca din Parlament, cum au plecat cei 70% în 2004. vom pleca şi ceilalţi 70%, iar domnii miniştri îşi vor face în continuare treaba, neştiind în momentul de faţă, unii dintre ei, nu generalizez, ce culoare are şi unde se găseşte programul de guvernare. Vă invit, deci, la meditaţie, la responsabilitate şi la un vot asumat. Nu dăunează nimănui o prezentare semestrială a actului de guvernare. Vă mulţumim pentru atenţie.
|
|
Domnul Bogdan Olteanu: Da. Vă mulţumesc. Domnul deputat Mircea Costache.
|
|
Domnul Mircea Costache: Mulţumesc, domnule preşedinte. Mă număr şi eu printre iniţiatori şi vreau să adaug la cele spuse că prevederea constituţională a dreptului de control parlamentar asupra Executivului nu se prea manifestă de loc. Pentru că singura modalitate invocată de un coleg antevorbitor - de adresarea unor interpelări pe adresa membrilor Guvernului - rămâne de foarte multe ori fără efect. Răspunsul este formulat, ştiu eu, evaziv, nu punctează întotdeauna în mod corect şi cu o documentaţie destul de transparentă pentru a răspunde la această prevedere constituţională de a exercita un control parlamentar asupra Executivului. Vedeţi şi dumneavoastră, în piaţa publică şi în dezbaterea publică, în aceste zile, cum sunt asmuţiţi cetăţenii mai puţin informaţi asupra Parlamentului, Parlamentul este vinovat de toate relele. Ei ştiu că numai Parlamentul conduce. Ei ştiu că Parlamentul este responsabil pentru tot ce se întâmplă în ţară. Dacă adevărul nu este acesta, pentru că ar trebui să se cunoască până la urmă separaţia puterilor în stat, totuşi, Parlamentul, ca organism suprem reprezentativ, trebuie să exercite un mai pronunţat drept de control asupra Executivului nu numai prin, de multe ori, formalele interpelări şi întrebări, nu numai prin comisiile de anchetă care nu s-au finalizat niciodată cu rezultate concrete, ci şi prin rapoarte semestriale ale Executivului în faţa Parlamentului, în legătură cu gradul de îndeplinire al programului de guvernare. O informare corectă a celor două instituţii fundamentale, Guvern, Parlament, nu strică nimănui şi este constituţională şi legală şi morală. Şi dacă tot acuză unii Parlamentul, ba se mai şi luptă câte unul mai iresponsabil cu o instituţie întreagă acuzându-ne de toate relele din lume, să ne dea şi dreptul de a fi, măcar o dată la şase luni, informaţi. Mulţumesc.
|
|
Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc. Am să am şi eu o intervenţie. (De la tribună.) Doamnelor şi domnilor colegi, În urma dezbaterilor din plen la acest proiect de lege, Grupul liberal îşi asumă susţinerea ideii proiectului. Credem că art.1 din proiect este binevenit. Avem reticenţe însă în ce priveşte art.2, pentru că nu ştim în ce măsură este de competenţa Parlamentului să stabilească termene. De aceea, vom susţine art.1, potrivit regulamentului şedinţelor reunite, Parlamentul ulterior unui asemenea raport are dreptul de a stabili că face dezbateri şi, ca atare, cel puţin prima parte a articolului 2 va fi, de asemenea, inclusă. Nu cred, repet, că se pot stabili termene în care Guvernul să realizeze, să ducă până la capăt o politică sau alta, termenul este finalul de mandat. De aceea, noi vom susţine art.1 şi vom pune în aplicare acest articol, chiar cred că este un serviciu adus Guvernului, care are ocazia să se adreseze Parlamentului şi să-şi explice politicile. Vă mulţumesc. (Domnul preşedinte îşi reia locul la prezidiu.) Dacă nu mai sunt intervenţii la dezbateri generale, trecem la dezbaterile pe articole. În ce priveşte titlul, obiecţii, observaţii, comentarii. Supun votului dumneavoastră titlul, că votăm pe articole. Cine este pentru? Da. Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? (Vociferări.) Nu, că unii au votat pentru, să ştiţi. 5 voturi împotrivă. Vă rog frumos să ridicaţi mâinile la votul împotrivă, să putem număra pentru procesul-verbal. Domnule secretar Ruşanu, vă rog să număraţi corect. 8 voturi împotrivă. Abţineri? 2 abţineri. Titlul a fost adoptat. Art.1. Cine este pentru? 142 voturi pentru. Voturi împotrivă? Vă rog să număraţi la voturi împotrivă. 10 voturi împotrivă. (vociferări din partea deputaţilor P.D.) Abţineri? Noi le numărăm cu plăcere, să ştiţi, dar nu sunt mâinile ridicate. Abţineri? 3 abţineri. Vă mulţumesc. Art.2. Cine este pentru? Vă rog să număraţi. 52 voturi pentru. Voturi împotrivă? Număraţi. 82 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Am finalizat dezbaterea pe articole. Proiectul rămâne la vot final.
|