Şedinţa Camerei Deputaţilor din 13 octombrie 2008

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.97/2008
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 13 octombrie 2008

16. Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.33/2008 pentru modificarea art.3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 156/2007 privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C.-S.A. în vederea achiziţionării de autoturisme (rămas pentru votul final).
 
consulta fisa PL nr. 369/2008

 

Domnul Bogdan Olteanu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Pct.17. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.33/2008 pentru modificarea art.3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.156/2007 privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C.-S.A. în vederea achiziţionării de autoturisme.

Raport comun de adoptare, Comisiile juridică şi de buget.

Legea a fost adoptată de Senat.

Are caracter ordinar.

Procedură de urgenţă.

Suntem Cameră decizională.

Rog iniţiatorul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Kovacs Carol-Emil:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Modificările aduse Ordonanţei de urgenţă nr.156/2007 privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii şi Consemnaţiuni în vederea achiziţionării de autoturisme răspund necesităţii instituirii unor reglementări care să permită acordarea efectivă a despăgubirilor la aceeaşi dată tuturor persoanelor fizice care au constituit depozite la CEC, în vederea achiziţionării de autoturisme.

În consecinţă, Ministerul Economiei şi Finanţelor propune şi susţine, în numele Guvernului, adoptarea actului normativ.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc.

Rog comisia.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Este vorba de raportul comun al celor două Comisii - juridică şi de buget-finanţe.

Senatul a adoptat.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil.

Membrii Comisiilor juridice şi de buget vă propun raport comun de adoptare, fără amendamente.

În raport cu obiectul şi conţinutul reglementării, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc foarte mult.

Dacă există intervenţii la dezbateri generale?

Nu există intervenţii la dezbateri generale.

Nu există amendamente admise sau respinse.

Proiectul rămâne la vot final.