Şedinţa Camerei Deputaţilor din 26 septembrie 2011

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.102/2011
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 26 septembrie 2011

16. Dezbateri asupra Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.68/2010 privind unele măsuri de reorganizare a Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi a activităţii instituţiilor aflate în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea sa (PL-x 601/2010).
 
consulta fisa PL nr. 601/2010

 

Domnul Ioan Oltean:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Sper că ultimul punct pe care-l supun atenţiei dumneavoastră este Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.68/2010 privind unele măsuri de reorganizare a Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi a activităţii instituţiilor aflate în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea acestuia.

Ne aflăm în procedură de urgenţă.

Din partea iniţiatorilor, domnul secretar de stat Nicolae Ivăşchescu.

Domnule ministru, pe scurt, foarte pe scurt, punctul de vedere al iniţiatorului.

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae Ivăşchescu (secretar de stat, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale):

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale s-a reorganizat prin reducerea de posturi şi prin preluarea activităţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Familiei şi a Dreptului Copilului, Agenţiei Naţionale pentru Egalitate de Şanse între Femei şi Bărbaţi, a Autorităţii Naţionale pentru Persoane cu Handicap, instituţii publice care se desfiinţează.

Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale se instituie în toate drepturile şi obligaţiile instituţiilor publice care se desfiinţează.

În urma restructurării, numărul de personal din aparatul central al ministerului ajunge la 660 de persoane, comparativ cu cele 879 de persoane reprezentând personalul ministerului şi al agenţiilor preluate de aparatul central, respectiv o reducere de 25%.

Faţă de cele prezentate mai sus, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale susţine adoptarea proiectului de lege în forma prezentată în raportul comisiei pentru muncă.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Oltean:

Domnule ministru, vă mulţumesc şi eu.

Din partea comisiei sesizate în fond, domnul preşedinte Victor Paul Dobre.

Domnule preşedinte, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Victor Paul Dobre:

În conformitate cu prevederile art.95 şi 115 din regulament, Comisia pentru muncă a fost sesizată cu dezbaterea pe fond, în procedură de urgenţă, a Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.68/2010 privind unele măsuri de reorganizare a ministerului şi a activităţii instituţiilor aflate în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea sa.

La întocmirea raportului, comisia a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, al Comisiei pentru buget, al Comisiei juridice, al Comisiei pentru administraţie publică, cu amendamente, şi al Comisiei pentru egalitatea de şanse, cu amendamente.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare aprobarea unor măsuri de reorganizare a Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi a activităţii instituţiilor aflate în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea sa, respectiv Autoritatea Naţională pentru Protecţia Familiei şi a Drepturilor Copilului, Agenţia Naţională pentru Egalitate de Şanse între Femei şi Bărbaţi, Autoritatea Naţională pentru Persoane cu Handicap.

Se propune ca reorganizarea să se realizeze prin desfiinţarea autorităţii sau instituţiei publice ca urmare a reducerii numărului de personal şi a comasării prin absorbţie şi preluarea activităţii acesteia de către Ministerul Muncii ori prin reducerea de posturi a personalului instituţiilor publice.

Comisia propune plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege, cu amendamente.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, conform art.73 din Constituţia României, republicată.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în şedinţa din 20 octombrie 2010.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Oltean:

Domnule preşedinte, suntem în procedură de urgenţă. V-aş ruga să propuneţi timpul pentru dezbaterea pe articole.

Video in format Flash/IOS

Domnul Victor Paul Dobre:

Un sfert de oră, trei minute pentru fiecare.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Oltean:

Un sfert de oră, stimaţi colegi, timpul propus. Vă rog să vă pronunţaţi prin vot. Îl rog şi pe domnul Daniel Buda să se pronunţe prin vot, să nu aibă alte preocupări.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

77 de voturi pentru, 3 voturi împotrivă, două abţineri. Propunerea a fost adoptată.

Trecem la dezbateri generale. Dacă sunt intervenţii? Nu avem.

Vă rog să urmăriţi raportul comisiei sesizate în fond, cu amendamentele admise.

Doamna Câmpeanu. Îmi pare rău că nu v-am văzut, doamnă deputat. Regret amarnic această scăpare a mea, dar... din cauza domnului deputat Dobre, care era în picioare. Îmi pare foarte rău...

Microfonul vă stă la dispoziţie, doamnă deputat, pentru a exprima poziţia grupului.

Video in format Flash/IOS

Doamna Mariana Câmpeanu:

Domnilor deputaţi,

Sigur că o să susţinem în continuare adoptarea acestei ordonanţe, cu amendamentele atât admise, cât şi cele respinse, pentru că ele se referă la buna funcţionare a acestui minister. Toţi cei care au fost la Comisia de muncă atunci când a venit domnul ministru Lăzăroiu şi a pornit sau am crezut noi că porneşte cu avânt pentru funcţionarea acestui minister, a recunoscut în plen că organizarea ministerului este defectuoasă, că din cauza faptului că inspecţia socială a fost reorganizată aşa cum a fost, de fapt aproape desfiinţată, ea nu poate să-şi exercite atribuţiile exact acolo unde dumneavoastră vreţi să faceţi marea reformă în asistenţă socială, şi anume să controleze modul în care se acordă ajutoarele sociale, fie ele de către primării sau de către minister.

Ca atare, în acelaşi mod se întâmplă în acest moment şi verificarea persoanelor cu handicap, prin desfiinţarea agenţiei. Acest lucru nu se mai poate exercita în mod legal şi coerent.

Şi, după cum cunoaşteţi, în România, există mari probleme în ceea ce priveşte egalitatea de şanse.

Nu vreau să vă plictisesc prea mult, dar eu cred că aceste trei agenţii trebuie să rămână în structura ministerului ca agenţii de sine stătătoare, dacă doriţi ca această activitate să fie făcută chiar pe placul dumneavoastră, adică să fie o autoritate care să controleze modul în care se acordă ajutoarele sociale, în care se încadrează persoanele cu handicap şi, mai ales, să existe o autoritate care să reglementeze egalitatea de şanse în România. Şi aici aş putea spune că va veni şi în sprijinul dumneavoastră, al celor care sunteţi majoritari în Parlament, şi anume al bărbaţilor, pentru că am văzut că din ce în ce mai des foarte mulţi bărbaţi se plâng că sunt discriminaţi. Eu nu pot să cred că acum nu veţi aproba acest amendament, să fie înfiinţată această Agenţie pentru Egalitate de Şanse, inclusiv pentru corectarea abecedarelor, am văzut.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc şi eu, doamnă deputat.

Stimaţi colegi,

Este ora 18 şi 2 minute. Timpul afectat dezbaterilor proiectelor aflate pe ordinea de zi s-a finalizat.

Ne revedem mâine la ora 10 pentru a continua dezbaterile pe marginea acestui proiect de lege şi a altora.

Până atunci, o seară bună tuturor şi o noapte plină de vise plăcute!

Urmează partea a doua, cu răspunsuri la întrebări şi interpelări. Vă rog să nu plecaţi cei interesaţi.

 

După pauză

 

În continuare, şedinţa a fost condusă de domnul deputat Marian Sârbu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.