Şedinţa Camerei Deputaţilor din 29 noiembrie 2011

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.144/2011
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 29 noiembrie 2011

16. Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr.171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice (PL-x 108/2011). (retrimis comisiei)
 
consulta fisa PL nr. 108/2011

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Trecem la următorul proiect de lege, punctul 37, Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr.171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice.

Dacă din partea...?

Pe procedură, domnule Toader, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Doamna preşedinte,

Solicit retrimiterea la comisie, deoarece în raport există o inadvertenţă privind modul în care se stabilesc sancţiunile şi cuantumul acestora faţă de poziţia pe care o are ministerul. Şi pentru a le amenaja corect, vă rog să retrimitem la comisie pentru două săptămâni.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc mult pentru propunere.

Am să vă rog să vă pregătiţi cartelele de vot şi să vă exprimaţi prin vot asupra acestei propuneri.

Votul este deschis, vă rog să votaţi.

Video in format Flash/IOS

77 de voturi pentru, un vot împotrivă şi trei abţineri.

Propunerea a fost aprobată.

Domnule Toader, termen? Două săptămâni.