Şedinţa Camerei Deputaţilor din 16 martie 2016

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.44/2016
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 16 martie 2016

16. Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind modificarea şi completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor (PH CD 20/2016) (rămas pentru votul final)
 
consulta fisa PHC nr. 20/2016

 

Domnul Petru Gabriel Vlase:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

4. Revenim la Proiectul de Hotărâre privind modificarea şi completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor.

Înţeleg că au fost primite rapoartele de către lideri.

Comisia, vă rog, Comisia pentru regulament.

Comisia pentru regulament, raportul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe Emacu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Comisia pentru regulament s-a întrunit în şedinţă pe data de 8 martie, la solicitarea Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, pentru a răspunde unor solicitări referitoare la modificarea regulamentului, care să cuprindă, în principal, modificarea şi modalitatea de înregistrare electronică a prezenţei, precum şi stabilirea unei proceduri clare cu privire la exprimarea votului prin mijloace electronice.

De asemenea, prezentul proiect de hotărâre cuprinde şi propuneri de modificare a regulamentului, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr.30 din 27 ianuarie 2016 privind neconstituţionalitatea dispoziţiilor art.137 alin.(3), (4) şi (5) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat.

La şedinţă, au participat toţi membrii comisiei şi au fost invitaţi: secretarul general adjunct al Camerei Deputaţilor, domnul George Dumitrică, şi domnul Alexandru Tănase, directorul Direcţiei tehnice.

Astăzi, la solicitarea plenului Camerei Deputaţilor, comisia s-a reunit pentru a întocmi un raport suplimentar cu privire la modificarea şi completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor.

Modificările care s-au solicitat au vizat, în principal, art.69 alin.(21) privind înscrierea pe ordinea de zi a proiectelor de lege sau propuneri legislative.

La şedinţa de astăzi, au participat 5 din cei 6 membri ai comisiei, iar aceştia, Comisia pentru regulament, în unanimitate, propune plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de hotărâre şi a raportului suplimentar privind modificarea şi completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor prevăzut în anexă.

Prezentul raport a fost votat în unanimitate.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vă mulţumesc.

Deci, înţeleg că raportul suplimentar, cu amendamentele, toate care sunt aici, din raportul suplimentar sunt admise, da? OK.

Intervenţii? Nu.

Obiecţii, comentarii? Nu.

Raport adoptat. Vă mulţumesc.

Legea merge la votul final.