|
Domnul Ringo Dămureanu: Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. PL-x 568/2019/2021 Raport comun asupra Legii pentru trecerea unui imobil din domeniul public al statului şi din administrarea Instituţiei Prefectului - Judeţul Vrancea, în domeniul public al Judeţului Vrancea şi în administrarea Consiliului Judeţean Vrancea. Comisia pentru constituţionalitate, Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi au fost sesizate, spre dezbatere în fond, cu legea mai sus menţionată, aflată în procedură de reexaminare. Legea a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din data de 10 iunie 2020. În 15 iunie a fost trimisă la Preşedintele României, pentru promulgare. Guvernul României şi Preşedintele României au formulat sesizare de neconstituţionalitate asupra legii trimise la promulgare. Curtea Constituţională a pronunţat Decizia nr. 640, prin care admite obiecţia de neconstituţionalitate formulată şi constată că prevederile legii sunt neconstituţionale în ansamblul lor. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins legea. Guvernul a transmis un punct de vedere negativ. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au reexaminat legea în şedinţa din ziua de 15 aprilie 2021. Membrii Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului au reexaminat legea în şedinţa din 20 aprilie 2021. Membrii Comisiei pentru constituţionalitate au examinat legea aflată în procedură de reexaminare şi documentele anexate, în şedinţa din 7 iulie 2021. Membrii comisiilor sesizate au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor respingerea legii. În raport cu obiectul şi conţinutul său, legea face parte din categoria legilor organice. Mulţumesc.
|