Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 14 martie 2022
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.34/2022
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 14 martie 2022 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 14 martie 2022
![]() |
16. | Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României (Pl-x 561/2021) (rămasă pentru votul final). | ![]() |
||
consulta fisa PL nr. 561/2021 |
|||||
| ................................................ | |
|
|
16. Propunerea legislativă pentru modificarea art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României; Pl-x 561/2021. Din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul? Nu. Rog Comisia juridică sau Comisia pentru apărare, citirea raportului. Vă rog, domnule Moldovan. |
|
|
Mulţumesc. Raport comun. În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi au fost sesizate spre dezbatere pe fond cu Propunerea legislativă pentru modificarea art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României, trimisă cu adresa Pl-x 561/2021 din 13 decembrie 2021. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea prevederilor art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 51/1991, în sensul includerii în categoria beneficiarilor de informaţii în domeniul securităţii naţionale a primarilor de sector din municipiul Bucureşti şi a primarilor municipiilor reşedinţă de judeţ. În conformitate cu prevederile art. 75 alin. (1) din Constituţia României, republicată, şi ale art. 92 alin. (8) pct. 2 lit. j) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Camera Deputaţilor este primă Cameră sesizată. Consiliul Legislativ a avizat favorabil propunerea legislativă. Consiliul Economic şi Social a avizat nefavorabil. În urma dezbaterilor, membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi şi membrii Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională au hotărât, cu majoritate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea Propunerii legislative pentru modificarea art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României, cu amendamentele prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul raport. În raport cu obiectul de reglementare şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. |
|
|
Mulţumesc. Dezbateri generale, domnul Rusu, Grupul AUR. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Nici nu ştim ce să spunem, pentru că sunt anumite proiecte legislative care ne sunt băgate pur şi simplu cu atâtea sincope, încât nu ştim ce să înţelegem. În al doilea rând, domnule preşedinte şi stimaţi colegi, cred că era de bun augur să avem un punct de vedere de la Asociaţia Oraşelor şi de la Asociaţia Municipiilor, pentru a şti exact dacă ei îşi doresc acest lucru. În al treilea rând, mi se pare o imixtiune a politicului, putem spune, în cadrul administrativ. Pentru că toate aceste informaţii pot fi nişte informaţii clasificate care nu trebuie să ajungă, la un moment dat, pe mâinile unui primar. Ştim bine că nu toţi primarii trebuie să fie foarte profesionişti. Sunt şi cei care au carismă şi care nu au nimic în cap şi pot folosi în mod obscur aceste informaţii. Grupul AUR se va abţine la acest proiect legislativ. |
|
|
Domnul Leoreanu? Grupul PNL. |
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Da, pentru că sunt multe discuţii pe marginea acestui proiect, pe care eu îl consider oportun, aş vrea să vă fac câteva precizări. Informaţiile care vin pentru primarii de sector sau municipii reşedinţă de judeţ vin legate de activitatea pe care o desfăşoară. Aşa cum vin şi informaţiile către prefecţi, către preşedinţii de consilii judeţene. Până la urmă, sunt nişte pârghii prin care cei aleşi şi care au responsabilităţi pot avea unele oportunităţi pentru a evita anumite vulnerabilităţi. Aşa încât toate aceste lucruri nu sunt practic o întreagă colecţie de informaţii care sunt puse la dispoziţia aleşilor locali, ci doar cele care prevăd... şi ţin de activitatea directă, a lor, astfel încât să poată să ia măsuri la timp, să poată să prevină anumite lucruri care ar impacta în mod negativ comunitatea sau anumite instituţii publice. Pe cale de consecinţă, eu văd că nevoia de cunoaştere, fiind satisfăcută şi în acest plan, nu poate să aducă decât un plus în activitatea administrativă. Vă mulţumesc. |
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Dacă la titlul legii există obiecţii sau comentarii? Nu. Adoptat. Dacă de la art. 1 la art. 4 există obiecţii sau comentarii? Nu. Proiectul rămâne la votul final. Stimaţi colegi, Mai avem două proiecte de hotărâre. |


