Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 31 octombrie 2022
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.141/2022
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 31 octombrie 2022 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 31 octombrie 2022
![]() |
16. | Dezbaterea Proiectului de Lege privind aderarea la Convenţia cu privire la înregistrarea obiectelor lansate în spaţiul extraatmosferic, deschisă pentru semnare la New York, la 14 ianuarie 1975 (PL-x 450/2022) (rămas pentru votul final). | ![]() |
||
consulta fisa PL nr. 450/2022 |
|||||
| ................................................ | |
|
|
17. Proiectul de Lege privind aderarea la Convenţia cu privire la înregistrarea obiectelor lansate în spaţiul extraatmosferic, deschisă pentru semnare la New York la 14 ianuarie 1975; PL-x 450/2022. Reprezentantul Comisiei pentru ştiinţă şi tehnologie, pentru prezentarea raportului, vă rog. |
|
|
Domnul Dragoş Gabriel Zisopol: Vă mulţumesc, stimate domnule preşedinte de şedinţă. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Stimaţi invitaţi, Comisia pentru ştiinţă şi tehnologie a fost sesizată spre dezbatere în fond cu Proiectul de Lege privind aderarea la Convenţia cu privire la înregistrarea obiectelor lansate în spaţiul extraatmosferic, deschisă pentru semnare la New York, la 14 ianuarie 1975. Camera Deputaţilor este primă Cameră sesizată. Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de lege. Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, Comisia pentru politică externă şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi au avizat favorabil iniţiativa legislativă. Proiectul de lege supus dezbaterii are ca obiect de reglementare aderarea României la Convenţia cu privire la înregistrarea obiectelor lansate în spaţiul extraatmosferic, deschisă pentru semnare la New York, la 14 ianuarie 1975. În vederea implementării dispoziţiilor Convenţiei, Agenţia Spaţială Română, care este coordonatorul la nivel naţional al activităţilor spaţiale, va înfiinţa, menţine şi actualiza registrul naţional al obiectelor lansate în spaţiul extraatmosferic. Obligaţia corelativă a operatorilor naţionali care lansează obiecte spaţiale constă în declararea către Agenţia Spaţială Română a tuturor informaţiilor necesare înregistrării lansării obiectului spaţial în registrul naţional, precum şi obligaţia informării atunci când obiectul nu se mai află pe orbită. Agenţia Spaţială Română va transmite, prin mijloace diplomatice, către Secretarul General al ONU informaţiile necesare înscrierii în registrul Organizaţiei Naţiunilor Unite. În urma dezbaterii, membrii comisiei au hotărât, cu unanimitate de voturi, adoptarea proiectului de lege. În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Vă mulţumesc. |
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Vă mulţumesc. Domnul deputat Badiu. Vă rog. |
| ................................................ | |
|
|
Da, e greu să treci de la micimea de caracter şi populismul arătate până acum la un subiect de ţări civilizate, cum e cercetarea aerospaţială, dar asta e, asta trebuie să facem. Prin aderarea la această convenţie, România se angajează să creeze un registru al obiectelor lansate în spaţiu, al sateliţilor, mai exact. 47 de ani ne-a luat să aderăm la această convenţie, pentru că, pur şi simplu, nu am avut nevoie, România nu are aşa ceva. Din 1981 încoace, de când Dumitru Prunariu a fost primul şi singurul român care a ajuns în spaţiu, industria aerospaţială română a fost subfinanţată cronic. Şi asta în timp ce cei din jurul nostru nu au stat pe loc. Şi aici nu mă refer la marile puteri mondiale, ci mă refer chiar la cei din jurul nostru. Că vorbim de acest registru, pe care o să-l înfiinţăm şi noi, putem vedea că Polonia are deja în el 4 sateliţi înregistraţi, Ungaria are 2, Estonia are 3, chiar şi Bulgaria are 4. România va începe cu 0. Dar, stimaţi colegi, este OK, onoarea României va fi salvată. Şi va fi salvată de nişte copii, mai exact de elevii de la Liceul Internaţional de Informatică Bucureşti, care, sub coordonarea ROMSpace, în 2023, vor lansa un CubeSat folosind o rachetă SpaceX. Să sperăm că realizarea aceasta a lor va atrage atenţia guvernanţilor noştri şi să sperăm că Guvernul se va gândi poate să crească bugetul alocat pentru cercetarea aerospaţială din 2023. Mulţumesc. (Aplauze.) |
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Vă mulţumesc. Doamna deputat Mitrea Dumitrina. Vă rog. |
|
|
Stimate coleg de la USR, eu am o propunere legislativă în curs. Sper din toată inima să o votaţi când va ajunge la vot şi în comisii, şi să o susţineţi. Pentru că am cerut, în mod obligatoriu, ca aceşti copii talentaţi, care vin cu proiecte extraordinare, să primească bani în mod obligatoriu de la bugetul local şi de la autorităţile locale. |
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Domnul deputat Lasca. Domnul Lasca! (Vociferări.) Nu mai doreşte. Trecem la dezbaterea proiectului de lege. La titlu dacă sunt observaţii? Nu. Adoptat. La articole admise, de la 1 la 4? Nu. Adoptate. Proiectul de lege rămâne la votul final. |


