|
Doamna Gianina Şerban: Raport comun asupra Propunerii legislative pentru completarea Legii nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României, transmisă Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI şi Comisiei parlamentare speciale pentru controlul activităţii Serviciului de Informaţii Externe, pentru dezbatere pe fond, cu adresa Pl-x 312 din 1 iulie 2024 În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare completarea Legii nr. 51/1991, în sensul armonizării legislaţiei naţionale cu cea europeană, dar şi cu cerinţele CEDO în ceea ce priveşte protecţia datelor cu caracter personal. În urma dezbaterilor şi a opiniilor exprimate, membrii celor două comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea Propunerii legislative pentru completarea Legii nr. 51/1991, cu amendamentele admise redate în Anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezentul raport comun. Mulţumesc.
|