Şedinţa Camerei Deputaţilor din 1 martie 2011

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.17/2011
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 1 martie 2011

16. Supunerea la votul final:  
  16.6 Propunerea legislativă pentru modificarea alin.(2) al art.135 din Legea nr.411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat (Pl-x 342/2010) (retrimisă comisiei)
 
consulta fisa PL nr. 342/2010

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

6. Propunerea legislativă pentru modificarea alin.(2) al art.135 din Legea nr.411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat.

Comisia pentru muncă şi protecţie socială propune adoptarea propunerii legislative.

Pe procedură. Domnul Călian. Vă rog. (Rumoare, vociferări.)

Voci din sală:

Este în timpul votului!

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Aveţi o sesizare de procedură, efectiv?

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Călian:

Doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

Grupul parlamentar al PDL propune retrimiterea la comisie a acestui act normativ, pentru mai multe sincronizări cu punctul de vedere al Guvernului. (Rumoare, vociferări.)

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Dar punctul de vedere al Guvernului este că nu susţine această iniţiativă legislativă. Cred că mai degrabă demersul dumnealor este pentru a îndeplini numărul de voturi neceare. Cred că nu e o idee rea. Decât să fie respins... (Rumoare, vociferări.)

Bun. Înţeleg că vă retrageţi propunerea şi supunem la vot? Aa, vă susţineţi propunerea?

Domnul preşedinte Dobre. Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Victor Paul Dobre:

S-a dezbătut în mai multe şedinţe şi la dezbaterea din comisie, punctul de vedere al Guvernului a fost favorabil.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul Georgian Pop doreşte să intervină.

Video in format Flash/IOS

Domnul Georgian Pop:

Vă mulţumesc.

Ca iniţiator, vreau să vă supun atenţiei o inadvertenţă. Îmi aduc foarte bine aminte, săptămâna trecută am dezbătut acest proiect de lege. El este bun, în special pentru tinerii şi pentru toţi oamenii care plătesc cotizaţii la pilonul 2 de pensie, pensia privată. Reprezentanţilor PDL vreau să le aduc aminte de următorul lucru: secretarul de stat Mocanu, de la Ministerul Muncii, în acea şedinţă de săptămâna trecută, a venit şi, de la acest microfon, a spus că Guvernul susţine această iniţiativă. Nu înţeleg demersul dumneavoastră.

Sper ca din nou milioane de cetăţeni să nu fie puse în defavoarea unor interese ale unor grupuri private.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Domnule Călian, dacă vă mai susţineţi sau nu propunerea? Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Călian:

Doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

Într-adevăr, Guvernul nu susţinea în varianta prezentată acest act normativ şi vreau să fiu şi mai explicit. Trebuie să punem la punct doar aplicarea ratei inflaţiei şi nimic mai mult de atât.

În momentul în care se va lămuri acest lucru, în mod cert, acest act normativ ar putea fi votat. Însă, dacă-l supunem la vot astăzi, este păcat să nu-l adoptăm.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Supun la vot propunerea făcută de Grupul parlamentar al PDL, de retrimitere la comisie. Cu termen? Două săptămâni.

Votul este deschis. Vă rog să votaţi.

Video in format Flash/IOS

244 de voturi pentru, 13 împotrivă şi 12 abţineri.