Şedinţa Camerei Deputaţilor din 16 noiembrie 2022

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.150/2022
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 16 noiembrie 2022

16. Supunerea la votul final:  
  16.7 Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 16/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, abrogarea unor acte normative şi alte măsuri financiar-fiscale (PL-x 628/2022) (adoptat);
 
consulta fisa PL nr. 628/2022

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

7. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 16/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, abrogarea unor acte normative şi alte măsuri financiar-fiscale; PL-x 628/2022.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Cu 157 de voturi pentru, 91 contra, 5 abţineri, adoptat.

8.

A, doamna Alexandru Victoria, vă rog.

Domnule Rusu, a fost mai rapidă doamna!

Video in format Flash/IOS

Doamna Victoria-Violeta Alexandru:

Mulţumesc.

N-am să vă reţin, e şi târziu, mai sunt voturi de dat, s-a discutat suficient pe această ordonanţă, n-am să insist decât cu o singură declaraţie. În nicio ţară normală, nicăieri în lume nu plăteşti bani pe ce n-ai încasat, pe ce n-ai lucrat şi nu te bucuri de partea aceea din salariu, dar îi plăteşti statului nişte bani. În nicio ţară normală nu se întâmplă acest lucru.

Ce voiam însă să spun este că locul în care stau, acolo, îmi permite să văd poziţionarea la vot, îmi permite să văd atitudinea celor care indică poziţionarea la vot pentru grupurile parlamentare. (Vociferări. Gălăgie.)

Dacă îmi permiteţi să spun ceea ce vreau să spun? Şi dacă aveţi amabilitatea să nu urlaţi din spate? Vă rog să îmi permiteţi.

Deci, din spate văd poziţionarea la vot.

Incredibil, PNL! Din prima bancă, în spatele unui om care vorbise despre... aşa, cu patos, despre cum trebuie PNL-ul şi, nu-i aşa, dumneavoastră, să votaţi pentru eliminarea supraimpozitării contractelor part-time, indica abţinere la vot.

Incredibil, PNL! Nu ai înţeles nimic... (Vociferări.) ...din ceea ce alegătorii ţi-au indicat.

În listingul de vot se va vedea că a fost o strategie de a se veni la microfon, chipurile, pentru a se lupta în favoarea celor care au de dat bani statului pentru ceea ce ei nu încasează de fapt şi, la vot, un număr suficient dintre cei care, altminteri, în 2020, se ridicau în picioare şi aplaudau eliminarea supraimpozitării contractelor part-time acum s-au abţinut.

Cea mai mare greşeală pe care o faceţi dumneavoastră este să fiţi laşi. Mai bine curajoşi - am votat aşa ca să nu se supere PSD-ul. Ca să nu se supere, să ne lase din braţe.

Cel mai mare păcat al acestei ţări este că politicienii sunt laşi...

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

V-aş mulţumi.

Video in format Flash/IOS

Doamna Victoria-Violeta Alexandru:

...din diverse considerente, din diverse calcule.

Prin urmare, de aceea merg lucrurile prost, pentru că una spuneţi - spunem, dacă vreţi, deşi eu nu obişnuiesc să mint - una spuneţi, alta faceţi...

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc...

 

Doamna Victoria-Violeta Alexandru:

...de fapt.

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...stimată doamnă.

Video in format Flash/IOS

Doamna Victoria-Violeta Alexandru:

Într-un fel vă bateţi aici la microfon şi alta faceţi la vot.

De asta merg lucrurile în ţara asta cum merg, pentru că dumneavoastră sunteţi un exemplu prost...

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Victoria-Violeta Alexandru:

...pentru toţi cei care încearcă să se ţină de cuvânt în ceea ce fac zi de zi.

Mulţumesc. (Aplauze. Vociferări.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnule Andronache, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gabriel Andronache:

Da.

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Ar trebui să vă fie ruşine... (Aplauze.) ...stimată doamnă, pentru.... (Vociferări. Gălăgie. Aplauze.) ...ceea ce afirmaţi... (Vociferări. Gălăgie. Aplauze.) ...pentru că... (Vociferări. Gălăgie. Aplauze.) ...pentru că... (Vociferări. Gălăgie. Aplauze.) ...da, mă bucur că există şi galerie de fotbal aici... (Râsete. Vociferări. Aplauze. Gălăgie) ...pentru că în Grupul parlamentar al PNL chiar există democraţie, iar colegii mei... (Râsete.) ...iar colegii mei... (Râsete. Vociferări. Gălăgie.) ...iar colegii mei... (Râsete. Vociferări. Gălăgie. Bătăi în bănci.) ...iar colegii mei, atunci când au susţinut un lucru... (Gălăgie. Bătăi în bănci.) ...au şi votat în felul respectiv. (Gălăgie. Bătăi în bănci.) Au susţinut amendamentul pentru că... (Vociferări. Gălăgie.) ...nu se mai întâmplă aşa cum se întâmpla, doamnă ministru, când eraţi în Grupul PNL, atunci, şi spuneaţi că unele amendamente trebuie retrase. Nu le-a cerut nimeni să-şi retragă amendamentul... (Vociferări.) ...şi l-au susţinut... (Vociferări.) ...şi l-au şi votat.

Asta este realitatea despre Grupul PNL pe care l-aţi părăsit, pe listele căruia aţi candidat şi aţi părăsit acest grup.

Mulţumesc. (Vociferări. Aplauze. Gălăgie.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Doamna Prună, vă rog.

Aveţi două minute, vă spun drăgălaş de la început.

Video in format Flash/IOS

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

De astăzi, Partidul Naţional Liberal a devenit Partidul Naţional Laş, pentru că dumneavoastră aţi susţinut... (Aplauze.) ...creşteri de taxe... (Aplauze.) ...şi sărăcirea românilor... (Aplauze.)

Şi sunteţi atât de democraţi în partidul dumneavoastră, că mai întâi Klaus Iohannis vi l-a pus cu degetul pe Florin Cîţu la conducerea partidului şi, apoi, pe generalul Ciucă. (Aplauze.)

Dar haideţi că mă uit şi la colegii de la PSD... (Aplauze.) ...şi vă citez din liderul dumneavoastră, Marcel Ciolacu. (Vociferări.)

Domnule Ciolacu, sunteţi în prima bancă, vă mai aduceţi aminte ce spuneaţi în luna mai 2022? "Nu dorim taxe noi sau măriri de taxe şi impozite, mai ales într-o perioadă de criză".

Legea de aprobare a ordonanţei, pe care am votat-o astăzi - aţi votat-o dumneavoastră, pentru că noi ne-am împotrivit - exact asta face, creşteri de taxe şi impozite pentru români, într-o perioadă de criză.

Voci de la PSD:

Minţi! Minţi!

Video in format Flash/IOS

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Este o ruşine ceea ce a fost votat astăzi în Parlamentul României. (Aplauze. Vociferări.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă rog, domnule Andronache. (Vociferări. Gălăgie. Bătăi în bănci.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Gabriel Andronache:

Da.

Mulţumesc.

Doamna Prună, laşi aţi fost dumneavoastră când aţi plecat de la guvernare... (Vociferări. Gălăgie.) ...şi o catastrofă mai mare... (Vociferări. Gălăgie.) ...decât guvernarea aceea... (Vociferări. Gălăgie.) ...pentru noi nu ştiu dacă a fost. (Râsete. Vociferări. Gălăgie. Aplauze. Bătăi în bănci.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vreau să rup puţin acest ritm.

Ştiţi, pe TikTok, este un filmuleţ... (Vociferări. Gălăgie.) ...cu Ahmed, teroristul... (Vociferări. Gălăgie.) ...când o să vreau să fac linişte, o să vi-l citez.

Domnule George Simion, vă rog. (Vociferări. Gălăgie.)

Video in format Flash/IOS

Domnul George-Nicolae Simion:

Este o crimă ce aţi făcut astăzi aici.

Da, domnilor de la UDMR.

Da, Robert Sighiartău. Ai făcut o postare - "Supraimpozitarea contractelor part-time trebuie eliminată". (Vociferări.) Nici măcar n-ai avut curajul... (Vociferări.) ...să votezi contra supraimpozitării contractelor part-time... (Vociferări.)

Voci de la USR:

E democraţie la PNL! (Râsete. Vociferări. Gălăgie.)

Video in format Flash/IOS

Domnul George-Nicolae Simion:

...să-ţi fie ruşine! (Vociferări. Gălăgie.)

De ce e o crimă supraimpozitarea contractelor part-time? Zeci de mii de firme şi-au închis activitatea sau şi-au redus-o drastic, pentru că nu pot susţine plata impozitelor pe muncă pentru 8 ore. Mulţi au închis firmele, au plecat peste hotare.

Ce faceţi voi aici, marii liberali, care ar fi trebuit să susţineţi ca antreprenorii români să fie susţinuţi, e o bătaie de joc. Şi veţi fi sancţionaţi la vot.

Domnule Sighiartău, dacă aveţi demnitate, ori vă daţi demisia din PNL, ori vă daţi demisia din Parlament, nu există a treia opţiune. (Râsete. Vociferări. Gălăgie. Aplauze.)

O voce de la USR:

Bine, George! (Râsete. Vociferări. Gălăgie. Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

În regulă, mai dau un drept la replică, pentru că i s-a pomenit numele, şi după aceea mergem mai departe.

Nu-mi arătaţi semne cu degetul, că s-ar putea să nu văd bine până acolo şi să interpretez greşit, domnule Popescu. (Vociferări. Gălăgie.)

Domnule Sighiartău, vă rog. (Vociferări. Gălăgie.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Robert-Ionatan Sighiartău:

Stimate colege,

Stimaţi colegi,

În primul rând, regret faptul că liderul PSD - şi aici mă refer la domnul Simonis - şi domnul Suciu nu mi-a dat cuvântul să susţin amendamentul de eliminare a supraimpozitării.... (Vociferări. Gălăgie.) ...contractelor part-time!

Voci de la USR:

Aaaaa! (Vociferări. Gălăgie.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Robert-Ionatan Sighiartău:

Asta este una la mână. (Aplauze. Vociferări. Gălăgie.)

 

Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu (din sală):

Freddy, drept la replică! Freddy, te-a jignit!

Video in format Flash/IOS

Domnul Robert-Ionatan Sighiartău:

Doi. Vreau să vă spun că Proiectul de lege privind eliminarea supraimpozitării contractelor part-time a fost propus de Partidul Naţional Liberal şi, în 2019, cu ajutorul domnului Ciolacu, domnului Simonis şi altor colegi din PSD, am reuşit eliminarea supraimpozitării contractelor part-time. (Vociferări. Gălăgie.)

Eu rămân consecvent şi spun că această supraimpozitare este neconstituţională... (Vociferări. Gălăgie.) ...este o inepţie şi încalcă dreptul la libertatea muncii... (Vociferări. Gălăgie.) ...pentru că nu poţi să munceşti două ore şi să plăteşti taxe pentru 8 ore. (Vociferări. Gălăgie.)

Aşa că vă îndemn, dragi colegi, să reluăm această discuţie, va veni şi bugetul, şi să reuşim împreună să eliminăm această inepţie. (Vociferări. Gălăgie.)

 

Domnul Antonio Andruşceac (din sală):

De ce ai votat strâmb? (Vociferări. Gălăgie.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Robert-Ionatan Sighiartău:

Dumneavoastră sunteţi parlamentari, mergeţi în teritoriu, vă întâlniţi cu oamenii, ştiţi foarte bine că există... (Vociferări. Gălăgie.) ...o mare nemulţumire şi că lucrul acesta trebuie rezolvat odată şi odată. (Vociferări. Gălăgie.)

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnule Sighiartău...

 

Domnul Robert-Ionatan Sighiartău:

Vă mulţumesc. (Vociferări. Gălăgie.)