Şedinţa Camerei Deputaţilor din 20 mai 2015

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.93/2015
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 20 mai 2015

16. Supunerea la votul final:
  16.8 Proiectul de Lege privind procedura insolvenţei persoanelor fizice (PL-x 579/2014) (adoptat)
 
consulta fisa PL nr. 579/2014

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

8. Proiectul de Lege privind procedura insolvenţei persoanelor fizice.

Legea este organică.

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi propune adoptarea proiectului de lege.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS

309 voturi pentru, 3 abţineri, niciun vot împotrivă.

Doamna deputat Ana Birchall, explicarea votului. Aveţi cuvântul, două minute.

Video in format Flash/IOS

Doamna Ana Birchall:

Vă mulţumesc mult, domnule preşedinte.

Domnule prim-ministru, da, mărturisesc că astăzi sunt tare bucuroasă că prin votul nostru, al tuturor, am reuşit, după 25 de ani, să dăm României o Lege a insolvenţei persoanelor fizice, care, practic, îi ajută pe cei care sunt într-un necaz financiar, să poată să se redreseze pe o perioadă de cel puţin 5 ani de zile, să nu mai stea cu frica în sân că o să fie executaţi silit, să nu mai stea cu frica în sân că o să-şi piardă agoniseala de o viaţă.

Şi vreau în mod particular să mulţumesc şi mass-mediei, pentru că au ţinut pe agenda publică necesitatea adoptării unui asemenea proiect legislativ de o asemenea importanţă. Şi, în mod particular, şi Guvernului Ponta, pentru că, da, este adevărat că este singurul Guvern în 25 de ani care şi-a asumat un proiect pe insolvenţa persoanelor fizice, fiind singurul proiect avizat favorabil de către Guvernul României.

Eu vă mulţumesc tuturor şi astăzi am reuşit să le arătăm oamenilor prin fapte că ne pasă şi le-am dat o speranţă ca viitorul lor, al copiilor lor, să nu fie amanetat.

Vă mulţumesc foarte mult.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Vă mulţumesc foarte mult. (Aplauze.)

Explicarea votului, domnul Orban. Aveţi cuvântul, Grupul parlamentar al PNL.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ludovic Orban:

În urmă cu aproape 5 ani de zile, când Partidul Naţional Liberal a iniţiat Proiectul de Lege privind insolvenţa persoanelor fizice, o mare parte dintre cei care astăzi compun majoritatea parlamentară se uitau la noi câş. Sigur că astăzi lucrurile s-au schimbat.

Aş face, totuşi, câteva precizări. Partidul Naţional Liberal susţine adoptarea proiectului Legii insolvenţei persoanelor fizice de foarte mult timp şi face lucrul acesta pentru a oferi persoanelor fizice care se află în incidente de plăţi posibilitatea de a nu-şi pierde imediat proprietăţile, de a nu fi puşi în situaţia de a ajunge nişte marginali, de a nu ajunge la cheremul creditorilor care să facă cu avutul lor şi cu viaţa lor să o calce în picioare.

Dacă nu venea criza francului elveţian şi dacă nu era încăpăţânarea doamnei Ana Birchall şi persistenţa pe care a manifestat-o în susţinerea, sigur, a unui proiect de lege iniţiat de Domnia Sa, care nu corespunde total viziunii noastre asupra insolvenţei persoanelor fizice, probabil nu s-ar fi adoptat această lege.

Este foarte bine că ea se adoptă, este foarte bine că a fost adoptată fără să existe un scandal politic, fără să existe neapărat o asumare şi, practic, la final să dăm Cezarului ce-i al Cezarului, adică să dăm acestui Parlament şi oamenilor care au muncit la elaborarea acestui proiect de lege ceea ce merită, şi anume, mulţumirea noastră şi mai ales a oamenilor care se află în astfel de situaţii dificile.

Vă mulţumesc mult.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Vă mulţumesc, domnule deputat.