Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 28 noiembrie 2018
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.181/2018
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 28 noiembrie 2018 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 28 noiembrie 2018
![]() |
16. | Supunerea la votul final: | |||
![]() |
16.20 | Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.4/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal (PL-x 348/2017); (adoptat) | ![]() |
||
consulta fisa PL nr. 348/2017 |
|||||
| ................................................ | |
|
|
20. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 4/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal; PL-x 348/2017. Comisia pentru buget propune adoptarea. |
|
|
149 de voturi pentru, 101 voturi împotrivă, 3 abţineri. A fost adoptat. Explicarea votului. Domnul Năsui, şi apoi domnul Vîlceanu. În ordinea înscrierii, domnule coleg. |
|
|
Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui: În cursul anului 2017, atunci când aţi explodat cheltuielile curente ale statului şi mai ales salariile în administraţia publică locală, v-aţi dat seama că nu aveţi suficienţi bani pentru toate cheltuielile pe care le-aţi ocazionat şi aţi dat această ordonanţă, prin care aţi mărit impozitarea pe muncă. Şi nu pe orice muncă, ci pe cea part-time, şi anume, pe cea care era cel mai slab remunerată în România. Domnule Dragnea, dumneavoastră, care ştiţi Programul de guvernare, ştiţi foarte bine că în campanie nu aţi vorbit niciodată despre această măsură şi, mai rău, această măsură pune în lege un principiu foarte nefast al multor instituţii ale statului român, şi anume, acela de a considera contribuabilul ca pe un infractor. Dumneavoastră, şi chiar şi dumneavoastră, domnule preşedinte, de multe ori vă simţiţi lezat atunci când sunteţi considerat un infractor. Ei bine, astăzi, prin acest vot, exact asta faceţi cu toţi românii din România! (Vociferări. Aplauze.) |
|
|
Din păcate, acesta nu este un discurs care ar trebui auzit în Parlament. Explicarea votului presupune altceva. N-aţi înţeles nimic! (Vociferări.) Vă rog, domnule Vîlceanu. |
|
|
Vă mulţumesc. Partidul Naţional Liberal a votat împotriva acestei ordonanţe, pentru că nu poţi să ceri impozite unui cetăţean, pe un venit pe care nu îl câştigă. Adică, practic, dumneavoastră veniţi şi spuneţi - "Ai câştigat 500 de lei, ne plăteşti impozit la 1.900 de lei..." Cum să faci aşa ceva? Care este principiul? Ce respectaţi? Mai respectaţi ceva? Nu mai vorbesc despre promisiunile pe care le-aţi făcut în campanie, pentru că este inutil, dar îmi dau seama, pe de altă parte, şi cred că îşi dă toată lumea seama, că la dumneavoastră nu se mai pune problema de principii, vă trebuie bani. Şi, din păcate pentru toată lumea, îi luaţi de la cei mai săraci. Pe de altă parte, după ce am văzut ce a spus ieri ministrul dumneavoastră în legătură cu românii din diaspora - trebuie să îi forţăm să stea acasă! - îmi dau seama că de fapt este o politică, nu este ceva întâmplător. Şi ce aţi făcut cu Ordonanţa nr. 4 şi cu celelalte modificări, cu transferul contribuţiilor, cu toate ideile acestea - ţine practic de un program paralel pe care îl aveţi şi despre care nu aţi vorbit vreodată. Dar îl faceţi, pe acesta chiar îl aplicaţi! |
|
|
Domnul Cocoş, Grupul PSD. (Domnul deputat Dan Vîlceanu solicită să ia cuvântul.) Vă rog! |
|
|
O ultimă informaţie pentru dumneavoastră, probabil v-aţi şi aşteptat să spunem asta. Vom ataca la Curtea Constituţională această lege total neconstituţională. (Vociferări.) |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Domnule preşedinte, Deşi Senatul a dat soluţie de respingere a acestei ordonanţe, Camera Deputaţilor, fiind Cameră decizională, a dat soluţie de admitere. Comisia pentru buget, finanţe a propus soluţia de adoptare, deoarece, din punctul de vedere al tehnicii legislative, consideră că ar fi o ordonanţă corectă, mai ales că art. 140 din această ordonanţă a produs efecte până la data modificării, prin Ordonanţa nr. 79/2017. Mai mult, alin. (3) al art. 158 din Ordonanţa nr. 4 s-a abrogat tot prin această Ordonanţă nr. 79/2017. Aş vrea să fac menţiunea că, în cele 3 luni de aplicare a acestei ordonanţe, s-au încheiat, în plus, peste 190.000 de contracte de muncă cu normă întreagă. Deci nu se pune problema încălcării principiului bicameralismului, deoarece Comisia pentru buget, finanţe a propus soluţia de adoptare a acestei ordonanţe, în forma prezentată de Guvern, fără amendamente. Şi, în final - La mulţi ani, România! La mulţi ani, români! (Aplauze.) |
|
|
Domnul Simionca, Grupul PMP. Vă rog. |
|
|
Este foarte interesant să avem o scuză de tehnică legislativă, ca să vă luăm mai mulţi bani. Nu este normal pentru un job part-time să iei aceeaşi bani pe care îi iei de la un job full-time. Dumneavoastră, celor din alianţa de guvernare PSD-ALDE, pentru că sunteţi mulţi dintre dumneavoastră oameni de afaceri, performanţi, vi se pare normal ca un angajat să plătească 860 de lei, valoarea taxelor pe salariul minim pe economie, deşi munceşte 6 ore sau munceşte 4 ore?! Eu vă spun, personal, la biroul meu parlamentar am o domnişoară angajată care lucrează pentru mine şi a avut un job full-time. Acum, are o sarcină - şi o felicit cu această ocazie - şi poate munci doar 6 ore... (Aplauze. Râsete.) Dacă îmi permiteţi să termin... Ideea este alta, domnilor! Nu poate să muncească 8 ore, pentru că are probleme de sănătate, dar ea plăteşte pentru un salariu minim pe economie, şi nu este corect. Ar trebui ca ea să aibă mai mulţi bani. Din 1.500 de lei, primeşte doar 600 de lei în mână. Asta spun, că nu-i corect! Vă rog frumos, stimaţi colegi, v-am respectat pe toţi, ascultaţi ce am de spus! Nu-i corect faţă de români. Dumneavoastră trebuie să îi respectaţi pe toţi românii! (Vociferări.) Vă mulţumesc. |
|
|
Şi eu vă mulţumesc. |


