Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 iunie 2002

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 iunie 2002

16. Supunerea la votul final:
  16.8 Proiectul de Lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe; (adoptat)
 
consulta fisa PL nr. 296/2002

Domnul Valer Dorneanu:

................................................

Proiectul de Lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, art.74 alin (2) din constituţie.

Cine este pentru? 175 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 63 voturi împotrivă.

Abţineri? Nici o abţinere.

Cu 175 voturi pentru, 63 voturi împotrivă şi nici o abţinere s-a adoptat proiectul de lege.

Domnul deputat Boc vrea să explice votul grupului Partidului Democrat. Aveţi cuvântul!

Domnul Emil Boc:

Domnilor miniştri,

Domnule preşedinte,

Partidul Democrat a votat împotriva acestui proiect de lege. Partidul Democrat nu este împotriva abilitării Guvernului de a emite ordonanţe în perioada cuprinsă între sesiunile parlamentare, dar este împotriva abilitării abuzive a Guvernului de a emite ordonanţe în perioada cuprinsă între sesiunile parlamentare. Şi se pare că guvernarea actuală pregăteşte depăşirea oricăror recorduri în materie de ordonanţe simple şi ordonanţe de urgenţă.

Dacă în materia ordonanţelor de urgenţă până în prezent, la fiecare două zile, Guvernul PSD a emis câte o ordonanţă de urgenţă, şi anume din cele 542 de zile de guvernare de până acum au fost emise peste 270 de ordonanţe de urgenţă, în materia ordonanţelor simple lucrurile stau şi mai bine. Vreau numai să vă reamintesc că în perioada iulie - august 2001, Cabinetul Năstase a emis 87 de ordonanţe simple, în baza Legii de abilitare. Cu alte cuvinte, mai mult de o ordonanţă pe zi. Acum se pare că vom avea de-a face cu o altă premieră. În cele două luni de zile Guvernul PSD îşi propune prin această lege de abilitare să sfideze orice record în materie şi să depăşească orice sfidare a Constituţiei şi să reglementeze prin ordonanţe toate domeniile scadente, pe care nu a reuşit să le treacă prin Parlament în perioada sesiunilor parlamentare. Cu aşa ceva nu vom fi de acord, nu vom putea accepta ca Parlamentul să fie transformat într-un factor de ratificare, un apendice al Guvernului, inutil, şi care doar să vină şi să aplaude după ce deciziile au fost luate în Guvern. Am făcut multiple amendamente; au fost respinse în totalitate, ca nu cumva să se ajungă la mediere.

În consecinţă, noi apreciem că aceste formule vagi, extrem de largi conţinute în textul Legii de abilitare vor da posibilitate Guvernului să reglementeze tot ce doreşte şi tot ce n-a reuşit de fapt prin Parlament. Mai mult decât atât, suntem convinşi că şi în această vară vom avea surprize, la fel cum am avut în iarnă, să apară reglementări aberante, cum este Ordonanţa nr. 21 emisă în iarnă, repet, prin care primarii sunt sancţionaţi de către împuterniciţii Administraţiei Publice Centrale, de către Ministerul Administraţiei Publice pentru faptul că n-au curăţit gheaţa din faţa clădirilor, n-au reuşit să realizeze un cadru arhitectonic adecvat, n-au reuşit să vopsească clădirile ş.a.m.d.

Iată că aceste lucruri se întâmplă în perioada vacanţelor parlamentare, când Guvernul - ştiind că nu mai are nici un fel de cenzură din partea Parlamentului - îşi permite să adopte reglementări care sunt contrare normelor europene în materie. Şi de această dată suntem convinşi că se va întâmpla acelaşi lucru. Mai mult decât atât, noi am apreciat că este inoportună includerea în Legea de abilitare a unor domenii doar pentru a da curs cererilor din Protocolul de colaborare PSD-UDMR. Să fim bine înţeleşi, n-avem nimic cu Protocolul PSD-UDMR. Este o chestiune democratică şi se practică peste tot în lume - alianţele. Dar nu credem că aceste puncte trecute în protocol trebuie introduse şi legiferate pe uşa din dos, adică prin ordonanţe simple şi nu prin dezbatere publică în faţa dumneavoastră, adică în faţa Parlamentului. Şi mă refer aici la abrogarea Decretului nr. 100/1990 cu privire la stabilirea procedurii de atribuire şi schimbare de denumiri. Credem noi că o asemenea procedură nu poate avea loc prin ordonanţă simplă. Nu este nici o urgenţă, nu este nici un fel de problemă ca ea să fie dezbătută în toamnă.

Iată de ce Partidul Democrat a votat împotriva acestei noi arme, împotriva acestei noi tendinţe pe care partidul de guvernământ o are, şi anume tendinţa de a instaura dictatura Executivului în România şi de a sfida în totalitate Parlamentul ca factor democratic şi de deliberare publică. Mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Din partea grupului PSD, domnul deputat Acsinte Gaspar.

Domnul Acsinte Gaspar:

Fiind vorba despre Legea de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe în perioada iulie - august, perioadă în care, aşa cum spuneam şi ieri, când s-a dezbătut în plen acest proiectul de lege, Parlamentul îşi desfăşoară activitatea în circumscripţii şi în comisii, am să vorbesc în calitate de membru al Guvernului şi trebuie să spun, cu părere de rău, că am impresia că o să expire mandatul acestei legislaturi 2000 - 2004 şi domnul deputat Boc nu o să înţeleagă care este sensul adevărat al instituţiei delegării legislative.

Am să-i recomand, şi îi promit că mâine am să-i aduc, monografia pe care au editat-o doi mari specialişti în drept constituţional, profesorul Ioan Muraru şi profesorul Mihai Constantinescu, ca să înţeleagă foarte bine în ce condiţii poate Guvernul să emită ordonanţe, în baza Legii de abilitare, şi că modul în care Constituţia a reglementat această instituţie, este tocmai pentru a veni în sprijinul actului de guvernare.

Vreau să-l liniştesc şi sub aspectul numărului de ordonanţe care vor fi emise în baza Legii de abilitare şi că nu vom depăşi recordurile pe care le-au avut guvernele din perioada 1996 - 2000. Guvernul Vasile a adoptat ca ordonanţe, în baza Legilor de abilitare, 210 ordonanţe, domnule deputat. Guvernul Isărescu - 138 de ordonanţe, în baza Legii de abilitare. Guvernul Ciorbea - 113.

Din punctul acesta de vedere, vreau să vă spun că în perioada ianuarie - 31 mai 2002, în baza Legii de abilitare, actualul Guvern a emis numai 39 de ordonanţe şi care erau absolut strict necesare pentru realizarea anumitor obiective din programul de guvernare. (Aplauze din partea grupului PSD.)

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Domnule Boc.

Domnul Emil Boc: (de la microfon)

Drept la replică.

Domnul Valer Dorneanu:

V-a pronunţat numele? Dumneavoastră, ca distins profesor universitar, ştiţi când aveţi dreptul la replică. Când vi s-a afectat reputaţia? N-a spus nimic indecent.

Poftiţi!

Domnul Emil Boc:

Mulţumesc, domnule preşedinte,

În primul rând, vreau să-i amintesc domnului ministru că eu am făcut referire la vacanţa de vară iulie - august, anul trecut, când au fost 87 de ordonanţe simple, şi nu la perioada ianuarie 2002. Deci, domnia sa, în mod vădit intenţionat, deformează şi vă informează greşit pe dumneavoastră.

În al doilea rând, vreau să-l informez pe domnul ministru că partidul pe care îl reprezintă, în anul 1999 a sesizat Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei pentru numărul mare de ordonanţe simple şi de urgenţă, pe care le-au emis guvernele 1996 - 1999. Iată că acum, după ce au sesizat Consiliul Europei, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, acum vin şi spun: "Dom’ne, noi n-am făcut decât un pic mai mult decât ceilalţi". Cum rămâne cu sesizarea Adunării Parlamentare, domnule ministru, în condiţiile în care dumneavoastră exact aceeaşi procedură o urmaţi.

Mai mult decât atât, dumneavoastră, într-un an şi jumătate de guvernare, aţi emis mai multe ordonanţe de urgenţă decât guvernarea din perioada 1996 - 1998, la care facem referire.

Cum rămâne cu memoriul adresat Adunării Parlamentare a Consiliului Europei?

Şi, mai mult decât atât, domnule ministru, mie nu-mi trebuie monografii şi alte lucrări de specialitate. Îmi face plăcerea să vă înmânez dumneavoastră Constituţia României, deschisă la art. 58, care spune: "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi - domnule ministru - unica autoritate legiuitoare a ţării". Cred că aţi înţeles despre ce este vorba. (Aplauze din partea grupului PD)