|
Domnul Ion Stan: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Asistăm de circa 4 luni de zile la o avalanşă de acte normative emise de Guvernul Tăriceanu, acte normative care nu ne fac cinste şi care încalcă flagrant Constituţia României. Stimaţi colegi, Avem o Hotărâre de Guvern, nr. 1724 prin care investigăm crimele comunismului, verificând arhivele fostului partid comunist. Avem o Ordonanţă de urgenţă, nr.16, care a lărgit competenţele privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea nu a securităţii, ci a poliţiei politice comuniste. Avem un act normativ care se numeşte Legea lustraţiei şi care instituţionalizează în cadrul CNSAS un departament al lustraţiei. Avem o altă ordonanţă de urgenţă pe care am aprobat-o astăzi, toate cele 4 acte normative reglementând în devălmăşie şi cu suprapuneri acelaşi obiect, anume deconspirarea poliţiei politice comuniste. Vă întreb şi mă întreb şi eu, care este rostul acestor reglementări, creând instituţii peste instituţii care se calcă pe picioare şi care trebuie să se lupte pentru aceleaşi arhive. Cine va arbitra această bătălie, dacă nu cei care sunt acum antrenaţi în bătălia pentru dosarele întocmite de fosta securitate, bătălie care se dă între Palatul Victoria şi Palatul Cotroceni. De câştigat nu vor câştiga decât cei care se bat, pentru că poporul român şi România va pierde prin acest război şi prin această vendetă fără de sfârşit. Vă mulţumesc. (Aplauze din partea Grupului parlamentar al PSD).
|