Şedinţa Camerei Deputaţilor din 6 februarie 2001

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 6 februarie 2001

17. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.207/2000 privind modificarea şi completarea Codului penal şi a Codului de procedură penală (amânarea votului final).
 
consulta fisa PL nr. 636/2000

Domnul Valer Dorneanu:

................................................

La pct.16, Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.207/2000 privind modificarea şi completarea Codului penal şi a Codului de procedură penală. Vă reamintesc că şi aici sunstem în cadrul procedurii de urgenţă şi potrivit art.100 şi 111 din Regulament, urmează să aprobăm timpul afectat luărilor de cuvânt, cât şi durata totală afectată dezbaterii acestui proiect de lege. Rog Comisia juridică să facă propunerile corespunzătoare.

Domnul Ionel Olteanu:

Mulţumesc, domnule preşedinte. Două minute pentru luările de cuvânt, în total 10 minute. Mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Dacă sunteţi de acord cu această împărţire a timpului. Poftiţi, domnule deputat Stoica.

Domnul Valeriu Stoica:

Domnule preşedinte, întrucât sunt chestiuni tehnice şi sunt şi amendamente la această ordonanţă de urgenţă, cred că timpul de 10 minute este insuficient pentru a lămuri toate chestiunile importante care sunt în dezbatere. Ca urmare, cred că 20 de minute cel puţin am avea nevoie pentru a lămuri aceste probleme.

Domnul Valer Dorneanu:

Supun votului dumneavoastră, în primul rând, timpul afectat fiecărei luări de cuvânt, de două minute.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Sunt voturi împotrivă? Nu sunt. Nici abţineri nu sunt. S-a aprobat în unanimitate durata fiecărei intervenţii, de 2 minute. Supun votului dumneavoastră, în primul rând dintr-un spirit democratic, timpul pe care l-a propus domnul deputat Valeriu Stoica, de 20 de minute, durata totală a intervenţiilor.

Cine este pentru?

Voturi împotrivă? Împotriva duratei de 20 de minute.

Cu majoritate de voturi s-a respins această propunere.

Propunerea de 10 minute, formulată de către comisie, cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă?

Cu majoritate de voturi a fost adoptată durata totală de 10 minute.

Stimaţi colegi, fiind în cadrul unei proceduri de urgenţă, nu au loc dezbateri generale, ci doar asupra amendamentelor cuprinse în raportul comisiei.

La articolul unic al legii, comisia propune un amendament potrivit căruia "textul actual al legii se completează cu următoarele modificări". Dacă sunt discuţii cu privire la acest aspect. Nu sunt. Supun votului dumneavoastră textul articolului unic în alcătuirea comisiei.

Cine este pentru?

Vă rog frumos să vă manifestaţi votul!

Cine este pentru articolul unic în formularea comisiei?

Voturi împotrivă?

Abţineri? Nu sunt.

În unanimitate, articolul unic a fost votat în formularea comisiei.

La textul ordonanţei, la pct.2 din raport, comisia propune ca art.I pct.1 alin.3 al art.81 să aibă un cuprins amendat, în sensul următor: "Suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu poate fi dispusă în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani, precum şi în cazul infracţiunilor prevăzute de art.182, 183, 197 alin.1 şi 2 şi art.2671 alin.1 şi 2".

Dacă sunt discuţii cu privire la acest amendament al comisiei?

Domnul deputat Stoica.

Domnul Valeriu Stoica:

Domnule preşedinte,

Domnilor deputaţi,

La Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi au fost numeroase discuţii pe marginea acestui amendament; el este justificat. Credem că în această formulare, instituţia suspendării condiţionate poate fi aplicată în mod echitabil. Pe de o parte, a crescut limita pedepsei închisorii pentru care se poate aplica suspendarea condiţionată a executării pedepsei. Cum bine se ştie, în ?96, când au fost modificate Codul penal şi Codul de procedură penală, a intervenit o necorelare care a făcut practic imposibilă aplicarea acestei instituţii a suspendării condiţionate a pedepsei. Amendamentul formulat de comisie are rostul de a preciza mai bine, în cazul unor infracţiuni pentru care există un pericol social deosebit, în ce fel se aplică această instituţie a suspendării condiţionate a executării pedepsei.

Credem că proiectul, în ansamblul lui, este foarte oportun. Precizez că acest proiect de fapt a fost întocmit în legislatura precedentă. Acum, adoptându-l, nu facem decât să dăm curs unei nevoi sociale foarte importante.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Şi eu vă mulţumesc.

Dacă mai doreşte cineva să intervină la acest punct. Nu.

Supun votului dumneavoastră art.I pct.1 alin.3 al art.81, în formularea comisiei.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Dacă sunt voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Vă rog să urmăriţi pct.3 din raport, respectiv pct.2 al ordonanţei referitor la alin.3 al art.861. Să sesizaţi amendamentul propus de către comisie, care face următoarea alcătuire acestui alineat: "Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere nu poate fi dispusă în cazul infracţiunilor intenţionate, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani, precum şi în cazul infracţiunilor prevăzute - aici este adăugarea comisiei- de art.182, 183, 197 alin.1 şi 2 şi art.2671, alin.1 şi 2", în continuare, textul curgând în formularea iniţială: "Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere poate fi dispusă în cazul infracţiunii de furt calificat prevăzute în art.209 alin.3, dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 2 ani".

Dacă la acest amendament doreşte cineva să intervină. Nu. Vă mulţumesc.

Supun votului dumneavoastră alin.3 al art.861, în formularea comisiei.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Dacă sunt voturi contra. Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Votat în unanimitate acest alineat în formularea comisiei.

La pct.4 din raport, pct.3 al ordonanţei de urgenţă, comisia propune un amendament asemănător primului, la alin.3 al art.867, potrivit căruia acest text ar urma să aibă următoarea alcătuire: "Executarea pedepsei la locul de muncă nu poate fi dispusă în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani, precum şi în cazul infracţiunilor prevăzute de art.182, 183, 197 alin.1 şi 2 şi 2671 alin.1 şi 2..."; restul textului curge aşa cum a fost formulat iniţial.

Dacă la acest text doreşte cineva să facă vreo observaţie. Nu.

Supun votului dumneavoastră alin.3 al art.867 în formularea comisiei.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

În unanimitate, a fost votat textul alin.3 al art.867, în formularea comisiei.

La pct.5, cu privire la pct.4 al ordonanţei, dacă sunt observaţii. Nu sunt.

Se consideră votat textul comisiei care, de fapt, menţine textul ordonanţei.

La pct.6 al raportului, referitor la pct.5 al ordonanţei, în privinţa art.146, comisia propune un amendament, prin care, de fapt, doreşte să mărească cuantumul pagubei de la un miliard, cât prevede ordonanţa, la două miliarde.

Dacă în privinţa aceasta, există alte propuneri. Nu sunt.

Supun votului dumneavoastră textul art.146, care defineşte consecinţele deosebit de grave ale acelei infracţiuni, în formularea comisiei.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Textul art.146 a fost votat în unanimitate în formularea comisiei.

La pct.7, respectiv la pct.6 din ordonanţă, referitor la alin.2 al art.209, dacă sunt obiecţii. Nu sunt.

Se consideră votat în unanimitate textul din ordonanţă, susţinut de comisie.

La pct.8, respectiv pct.7 din ordonanţă, referitor la art.209, comisia propune un amendament în sensul introducerii unui alineat nou, care va deveni alin.3, în următorul cuprins: "Furtul privind următoarele categorii de bunuri:a) ţiţei, produse petroliere sau gaze naturale din conducte, depozite, cisterne ori vagoane-cisternă; b)componente ale sistemelor de irigaţii; c)componente ale reţelelor electrice; d) un dispozitiv ori un sistem de semnalizare, alarmare ori alertare în caz de incendiu sau alte situaţii de urgenţă publică în caz de incendii; e)un mijloc de transport sau orice alt mijloc de intervenţie la incendiu, la accidente de cale ferată, rutiere, navale sau aeriene, ori în caz de dezastru; f)instalaţii de siguranţă şi dirijare a traficului feroviar, rutier, naval şi aerian şi componente ale acestora, precum şi componente ale mijloacelor de transport aferente;(cuvântul aferente fiind adăugirea propusă de comisie la pct.f) g)bunuri prin însuşirea cărora se pune în pericol siguranţa traficului (comisia spune traficului în loc de autovehiculelor) şi a persoanelor pe drumurile publice, se pedepseşte cu închisoare de la 4 la 18 ani".

Dacă la acest alin.3 doreşte cineva să intervină. Nu. Vă mulţumesc.

Supun votului dumneavoastră alin.3 al art.209 în formularea comisiei.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă? Nu sunt.

Voturi neexprimate, mai exact, abţineri? Nu sunt.

Textul a fost adoptat în formularea comisiei, în unanimitate.

La pct.9, nu trebuie să supun la vot, pentru că aici comisia explică că în urma adoptării, alin.3, actualul alin.3, devine alin.4.

La pct.10 din raport, vă rog să sesizaţi, din partea comisiei, un amendament la art.II pct.1 lit.a), intervine următoarea modificare propusă de comisie: "infracţiunile prevăzute de Codul penal în art.174- 177, art.179, art.189 alin.3" - până aici curge textul în formularea ordonanţei; adaugă comisia "art.197 alin.3 ( art.109 este din formularea veche) art.209 alin.3 şi 4, art.211 alin.2 şi 3( art.212 se menţine) art.215 alin.5, art.2151 alin.2" şi în continuare textul curge la fel ca în formularea ordonanţei.

Dacă la acest amendament există intervenţii. Nu.

Supun votului dumneavoastră textul propus de comisie în formularea pe care v-am prezentat-o.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

În unanimitate, textul amendat al comisiei la art.27 lit.a) este adoptat în unanimitate.

La pct.11 din raport, respectiv cel referitor la lit.d) al pct.1 al art.27, comisia propune modificarea lit.d) în felul următor: "infracţiunile de spălare a banilor" şi adaugă: "precum şi infracţiunile privind traficul şi consumul ilicit de droguri".

Cine doreşte să intervină la acest amendament? Nimeni.

Supun votului dumneavoastră alcătuirea acestui text al art.27, respectiv a lit.d) în formularea comisiei.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Dacă sunt voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Textul a fost votat în unanimitate. Mă refer la textul lit.d) al art.27.

Pct.12 din raport, respectiv pct.14 al alin.1 al art.3859. În cuprinsul ordonanţei, acest text are următoarea formulare: "când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege". Comisia propune eliminarea acestui text.

Dacă sunt intervenţii. Nu sunt.

Supun votului dumneavoastră amendamentul comisiei, respectiv eliminarea pct.14 al alin.1 al art.3859.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Eliminarea acestui text a fost votată în unanimitate.

La pct.13 din raport, care priveşte "pct.18 al alin.1 al art.3859 se abrogă". Comisia propune eliminarea acestei formulări, deci păstrarea textului iniţial.

Dacă sunteţi pentru acest amendament.

Cine este pentru amendamentul Comisiei juridice, de eliminare a pct.18, alin.1 al art.385? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Textul a fost eliminat la propunerea comisiei.

La pct.14 din raport, cel care se referă la alin.3 al art.3859, text pe care iniţiatorul propune să fie modificat potrivit următoarei formulări: "Cazurile prevăzute în alin.1, pct.1-7, 10, 13, 14, 171, 19 şi 20, se iau în considerare întotdeauna din oficiu, iar cele de la pct.11, 12, 15, 17 se iau în considerare din oficiu numai când au influenţat asupra hotărârii în defavoarea inculpatului".

Comisia propune, prin amendamentul ei, eliminarea acestui text.

Dacă sunt obiecţii la aceasta. Nu sunt.

Supun votului dumneavoastră eliminarea textului cuprins la subpunctul 5.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Textul a fost eliminat la propunerea comisiei.

Pct.15. Guvernul propune la subpunctul 4 al pct.I al art.410 modificarea acestuia în felul următor: "când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege". Prin amendamentul ei, comisia propune eliminarea acestui text.

Dacă sunt observaţii. Nu sunt.

Supun votului dumneavoastră amendamentul comisiei de eliminare a acestui text.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Adoptat amendamentul în unanimitate.

Pct.16. Iniţiatorul propune ca subpunctul 8 al pct.I al art.410 să se abroge.

Comisia, prin amendamentul ei, propune să se elimine acest text din ordonanţă şi să rămână textul iniţial.

Sunt observaţii? Nu sunt.

Supun votului dumneavoastră amendamentul de eliminare a subpunctului 8 al art.410.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Dacă sunt voturi contra? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Amendamentul comisiei de la pct.16 - adoptat în unanimitate.

La pct.17 din raport, comisia propune menţinerea textului din ordonanţă.

Dacă sunteţi de acord cu acest lucru.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

De asemenea, la pct.18 şi pct.19, vă rog să observaţi, comisia propune menţinerea textului din ordonanţă.

Dacă sunteţi de acord cu această propunere.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

La pct.20, de asemenea, referitor la art.411 alin.3 şi 4, care urmează să devină alin.4 şi 5, comisia propune menţinerea acestor texte în alcătuirea şi numerotarea care survin situaţiei votate până acum.

Dacă sunteţi de acord cu această propunere.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Vă rog să observaţi că înainte de pct.21, după art.411, comisia, într-un raport suplimentar, propune un text nou.

Dacă sunteţi de acord cu textul amendamentului propus, din raportul suplimentar al comisiei.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Dacă sunt voturi împotrivă. Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

La pct.21, vă rog să observaţi, din raportul suplimentar, că prin renumerotare, art.III devine art.IV, iar la pct.22, prin renumerotare, art.IV devine art.V, şi să mai observaţi la pct.21 din raportul iniţial un art.III nou propus de comisie în alcătuirea: "Hotărârile pronunţate înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi sunt supuse căilor de atac ordinare prevăzute în această lege".

Dacă sunteţi de acord cu acest amendament.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Având în vedere că şi textul raportului a fost votat şi timpul a expirat, vă rog să constataţi că textele ordonanţei au fost votate, iar legea de aprobare urmează să fie supusă votului final joi, la şedinţa de vot.

Vă mulţumesc.