Dezbateri parlamentare

Domnul Valer Dorneanu:

La pct. 16, Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2002 privind modificarea şi completarea unor dispoziţii din Codul Penal referitoare la infracţiuni contra autorităţii, precum şi a unor dispoziţii din Codul de procedură penală.

Comisia juridică, rog să propună timpii de dezbatere.

Cine este din partea Comisiei juridice? Domnul vicepreşedinte Boc? Vă rog să propuneţi timpii de dezbatere.

Domnul Emil Boc:

Domnule preşedinte,

Propun 12 minute, câte 4 minute pe fiecare articol.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Dacă sunteţi de acord cu această propunere? Mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

În unanimitate s-a adoptat acest timp de dezbatere.

Vă rog să urmăriţi textul proiectului de lege.

La titlul proiectului ordonanţei de urgenţă dacă aveţi obiecţiuni? Nu.

Votat, în unanimitate, în formularea iniţială.

Cuprinsul articolului unic care conţine dispoziţia de aprobare a Ordonanţei de urgenţă nr. 58/2002. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu.

Votat în unanimitate.

Titlul ordonanţei de urgenţă. Nu sunt obiecţiuni.

Votat în unanimitate.

La art. I, pct. 1, cel cu privire la modificarea alin. 1 al art. 205 dacă sunt obiecţiuni? Nu sunt.

Adoptat în formularea iniţială.

La pct. 2 are un amendament sau o intervenţie domnul deputat Boc.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Emil Boc:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

În calitate de membru al comisiei, de această dată, la pct. 2, în legătură cu alin. 1 al art. 206, care vizează calomnia, există două amendamente pe care le-am formulat. Primul amendament este trecut în raport la pct. 2, la amendamente respinse, iar cel de-al doilea l-am înregistrat de la comisie şi a fost, din nefericire, omis în raport. O să-l susţin pe cel de-al doilea amendament, am discutat cu colegii noştri de la comisie şi dânşii îşi amintesc dezbaterea care a avut loc acolo.

În ce constă, în esenţă, dezbaterea? Noi am propus ca în cazul infracţiunii de calomnie, la fel ca şi în cazul insultei, să se elimine pedeapsa cu închisoarea. Dacă în cazul insultei, aşa cum am putut observa la punctul precedent, a fost eliminată pedeapsa cu închisoarea, ea se menţine, în continuare, în cazul infracţiunii de calomnie.

Dacă, în principiu, nu susţinem eliminarea din Codul Penal a infracţiunii de calomnie, totuşi, considerăm că este oportună eliminarea pedepsei cu închisoarea din cadrul infracţiunii de calomnie, întrucât ea constituie şi poate constitui, în continuare, o modalitate prohibitivă la adresa libertăţii de exprimare.

Menţinerea în continuare a pedepsei închisorii pentru delicte de presă nu mai constituie o cerinţă în concordanţă cu standardele democratice.

Îmi veţi spune dumneavoastră că în 1999, când s-a înaintat un proiect similar, care a trecut de Camera Deputaţilor şi a rămas la Senat, se prevedea acest lucru.

Dar, între timp, standardele au evoluat în materia libertăţii de exprimare, iar în momentul de faţă vă putem asigura că, în ceea ce priveşte această problematică a libertăţii de exprimare, aproape peste tot în Europa ea nu se mai sancţionează penal. Sancţiunea rămâne la nivelul despăgubirilor civile şi au preponderenţă, în special, modalităţile nepatrimoniale de reparare a prejudiciului.

Cu alte cuvinte, noi vă propunem dumneavoastră să optaţi pentru aceeaşi modalitate europeană, de sancţionare a delictelor de presă doar cu amendă şi nu cu închisoare, pentru a garanta libertatea de exprimare în România şi de a nu menţine în continure un factor prohibitiv, de timorare la adresa presei, în special, a libertăţii de exprimare, în general.

În concluzie, doamnelor şi domnilor, vă rugăm să acceptaţi amendamentul nostru, în sensul că şi în cazul infracţiunii de calomnie pedeapsa să se rezume doar la amendă.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Dacă doreşte cineva dintre dumneavoastră să intervină la această propunere? Iniţiatorul?

Domnul Doru Crin Trifoi (secretar de stat, Ministerul Justiţiei):

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În primul rând, noi, aici, nu vorbim despre delictele de presă, vorbim despre infracţiunea de calomnie, care este reglementată în art. 206 din Codul Penal şi care are un subiect activ nediferenţiat, necalificat. E adevărat, în Constituţie spune că vom reglementa şi chestiunea delictelor de presă printr-o lege specială. Deocamdată, nu am promulgat o asemenea lege.

Amendamentul nu poate fi acceptat, deoarece s-ar nega diferenţa de pericol social care există între infracţiunea de insultă şi cea de calomnie, prin sancţionarea infracţiunii numai cu pedeapsa amenzii. Infracţiunea de calomnie presupune existenţa unor elemente, care relevă o mai mare gravitate a acestei infracţiuni în raport cu insulta. Astfel spus, pentru existenţa infracţiunii de calomnie este necesar ca afirmarea sau imputarea să aibă loc în public, să privească o faptă determinată şi care, dacă ar fi adevărată, ar expune persoana la o sancţiune penală, administrativă, disciplinară ori dispreţului public.

O astfel de diferenţiere de tratament penal între infracţiunea de insultă şi cea de calomnie se regăseşte în toate legislaţiile ţărilor europene. Nu ştiu la ce face apel domnul deputat, când susţine că în Europa calomnia nu se mai sancţionează penal.

Iată câteva exemple: Spania - calomnia se sancţionează cu închisoare de la 6 luni la 2 ani; Italia - calomnia se sancţionează cu închisoare până la 2 ani; Grecia - calomnia se sancţionează cu închisoare până la 2 ani; Portugalia - închisoare până la 6 luni; Germania - calomnia, până la 2 ani închisoare, iar dacă este vorba de calomnie mincinoasă, pedeapsa este până la 5 ani închisoare; Franţa - 1 an închisoare ş.a.m.d.

Propunem respingerea amendamentului.

Domnul Valer Dorneanu:

Pentru încă o intervenţie, domnul deputat Boc, autorul amendamentului.

Domnul Emil Boc:

Cele afirmate de domnul ministru sunt corecte, numai că trebuie să se facă distincţia: într-adevăr, se pedepseşte calomnia cu închisoarea, aşa cum a menţionat domnul ministru, numai că, în cazul delictelor de presă, nicăieri în Europa, în ţările aparţinând Uniunii Europene, unde standardele democratice sunt în concordanţă cu prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, nu mai avem închisoare pentru delicte de opinie. Este corect, repet, ceea ce spunea domnia sa, din nefericire, iniţiatorul nu a făcut această distincţie între calomnia de drept comun, care trebuie şi poate fi menţinută...

Domnul Valer Dorneanu:

Stimate coleg,

Tocmai asta a spus domnul ministru, că noi ne referim aici la calomnia de drept comun, nu la calomnia ca infracţiune de presă.

Domnul Emil Boc:

Da, dar, din nefericire, noi nu avem un text special pentru a absolvi, eventual, de răspunderea penală pe jurnalişti care ar intra sub incidenţa calomniei prin presă. Calomnia prin presă este reglementată prin acest articol.

De aceea, din această perspectivă, noi am propus eliminarea pedepsei închisorii şi rămânerea la nivelul sancţiunilor civile, aşa cum se practică, repet, în ţările care fac parte din Consiliul Europei şi pentru care Convenţia Europeană a Drepturilor Omului reprezintă legea internă, aşa cum ar trebui să reprezinte şi pentru România. Mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul ministru Gaspar.

Domnul Acsinte Gaspar:

Domnule preşedinte,

Textul, astfel cum este redactat, incriminează calomnia de drept comun. Domnul deputat Boc se referă la delictele de presă. Vreau să-i reamintesc că există în Constituţie un text, art. 30 alin. 8 teza a 2-a, care spune în felul următor: "Delictele de presă se stabilesc prin lege".

Din păcate, după 12 ani, această lege nu a fost adoptată.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul Boc, pentru o ultimă intervenţie. V-aş ruga foarte mult să fiţi succint.

Domnul Emil Boc:

Şi ce spune domnul ministru este, iarăşi, corect, nu cotest acest lucru: art. 30 alin. 8, numai că, în momentul de faţă, nu avem un alt text incriminatoriu în Codul Penal pentru calomnia prin presă, decât acesta, la care ne referim. Deci, indiferent că este vorba de jurnalist sau de orice altă persoană, se aplică acest text, care prevede pedeapsa închisorii, alternativ cu pedeapsa amenzii.

Noi am propus să facem un pas înainte în materia standardelor europene, în materia libertăţii de exprimare, şi să rămânem la nivelul sancţiunii civile şi în această materie. Pentru că sancţiunea închisorii, în materia libertăţii de exprimare, nu se mai practică.

Şi, repet, nu mă veţi putea convinge că nu se va putea aplica sancţiunea închisorii, în cazul unei calomnii prin presă. Ea se poate aplica în continuare în România, lucru ce este în profundă discordanţă cu standardele europene în materie.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul ministru Trifoi.

Domnul Doru Crin Trifoi:

Domnule preşedinte,

Sunt nevoit să fac din nou trimitere la standardele europene şi să reamintesc că, în Germania, de pildă, dacă infracţiunea de calomnie este săvârşită prin presă, închisoarea se majorează până la 5 ani, iar într-o legislaţie nouă, modernă, cum este legislaţia Cehiei, calomnia, dacă este săvârşită prin presă, se pedepseşte cu închisoare de până la 2 ani şi intezicerea exercitării profesiei. Acestea sunt orientările în această materie în Europa.

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

Aţi reţinut şi argumentele domnului Boc, cu privire la eliminarea pedepsei cu închisoarea pentru art. 206 alin. 1, aţi reţinut şi argumentele susţinute de către reprezentanţii Guvernului.

Supun amendamentul domnului Boc votului dumneavoastră.

Cine este pentru?

Domnul Mihai Baciu (din sală):

PD-ul este puternic, aici!

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule Baciu, nu puteţi să vă susţineţi colegul decât prin ridicare mâinii, nu vă mai pot da cuvântul şi în timpul votului!

37 voturi pentru.

Împotrivă? 51 voturi împotrivă.

Abţineri? 1 abţinere.

Cu 51 voturi împotrivă, 37 pentru şi 1 abţinere, amendamentul domnului Boc a fost respins.

Supun, în aceste condiţii, votului dumneavoastră textul pct. 2 cu privire la art. 206 alin. 1, în formularea din ordonanţă.

Cine este pentru? 54 voturi pentru.

Împotrivă? 20 voturi împotrivă.

Abţineri? Nici o abţinere.

Mulţumesc.

La pct. 3 de la art. I? Domnul deputat Boc.

Domnul Emil Boc:

Domnule preşedinte,

La pct. 3 din raport există un amendament respins, pe care l-am formulat. Nu am mai vrut să intervin la punctul anterior, încerc acum să mai spun un singur lucru, că menţinerea în continuare a pedepsei cu închisoarea pentru un delict de opinie este un tip de cenzură care descurajează jurnaliştii şi îngrădeşte libertatea de exprimare.

Domnul Valer Dorneanu:

Îmi cer scuze că vă întrerup, eu nu găsesc amendamentul dumneavoastră aici, la amendamente respinse?

Domnul Emil Boc:

Domnule preşedinte,

La pct. 3 din raportul Comisiei juridice, dacă observaţi, la amendamente respinse, există: "La art. I, după pct. 2, se introduce un text nou".

Domnul Valer Dorneanu:

Am rugămintea să vă referiţi strict la acest amendament, că, altfel, ne trimiteţi la alte discuţii, aşa cum m-am dus eu.

Domnul Emil Boc:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Aş vrea numai să menţionez faptul că, potrivit standardelor europene, libertatea de exprimare acoperă şi acele afirmaţii care şochează, ofensează sau chiar deranjează. Este o decizie a Curţii Europene în cazul Castel versus Spania, iar în timp ce acolo se acceptă, la Curtea Europeană, asemenea forme ale libertăţii de exprimare, din nefericire, noi, în continuare, menţinem incriminată calomnia la nivelul închisorii.

Acum, dacă n-am reuşit acest lucru, poate, putem îndrepta situaţia la art. 207, care se referă la proba verităţii. Amendamentul pe care l-am formulat sună în felul următor: "Proba verităţii celor afirmate sau imputate este admisibilă dacă afirmarea sau imputarea a fost săvârşită pentru apărarea unui interes legitim. Fapta cu privire la care s-a făcut proba verităţii sau care serveşte interesul public şi i s-a făcut proba bunei-credinţe nu constituie infracţiune de insultă sau calomnie".

Care este noutatea amendamentului pe care l-am formulat? Noutatea amendamentului Grupului parlamentar PD constă în aceea că, pe lângă proba verităţii, care există în momentul de faţă reglementată în art. 207 din Codul Penal, am introdus şi interesul public şi proba bunei-credinţe, ca modalităţi de absolvire de răspundere penală pentru aceia care s-ar afla în faţa unei instanţe de judecată.

De ce este nevoie de o asemenea reglementare? Menţinerea probei verităţii ca unică apărare este o caracteristică a sistemului retrograd al legii penale româneşti, care cere acuzatului să-şi dovedească nevinovăţia. Într-un sistem juridic democratic, acuzarea trebuie să dovedească vinovăţia acuzatului. Mai mult decât atât, trebuie avut în vedere standardul european al "verificării rezonabile" făcute de ziarişti, cărora nu li se poate pretinde efectuarea unor cercetări complete pentru stabilirea indubitabilă a adevărului sau falsităţii unei informaţii.

În cazul Dalban versus România, judecat la Curtea Europeană şi pierdut de România, Curtea Europeană a afirmat că: "Proba verităţii este inacceptabilă în raport cu exprimarea unor opinii", că: "Relatarea unor fapte trebuie admisă, atâta timp cât acestea nu sunt total neadevărate" şi că: "Sarcina probei revine celui care acuză".

Pe lângă acest argument, referindu-mă la buna-credinţă, de ce ar fi necesară să introducem proba bunei-credinţe în Codul Penal, o să vă invoc câteva situaţii comparate. În Franţa, de exemplu, un ziarist sau orice alt inculpat îşi poate construi apărarea pe baza bunei credinţe - de exemplu, că a acţionat cu grijă, a controlat faptele sau a încercat să contacteze persoana interesată.

De exemplu, Curtea a declarat că: "Motivaţia legitimă care se naşte din dreptul şi din datoria de a informa permite jurnalistului să invoce buna-credinţă, atâta timp cât stabileşte nu numai seriozitatea investigaţiilor, ci şi prudenţa şi obiectivitatea sa". Deci, dacă jurnalistul dovedeşte buna-credinţă, în sensul că a controlat faptele, a încercat să contacteze persoana interesată, a acţionat cu grijă, atunci el nu poate fi condamnat, pentru că se demonstrează că a acţionat cu bună-credinţă.

În jurisprudenţa americană, care este şi mai avansată, trebuie să se dovedească că a fost o rea-credinţă intenţionată, pentru a fi condamnată o persoană, pentru a fi condamnat un jurnalist. Nu numai că a acţionat cu rea-credinţă, ci acea rea-credinţă să fie intenţionată: ştii în mod evident că faptele sunt false; cunoscând acest lucru, în mod intenţionat le-ai scris şi le-ai afirmat cu toată convingerea. În condiţiile în care nu ai ştiut că faptele sunt false, ai depus diligenţele necesare pentru a afla, pentru a te informa (adevărul de presă este perisabil, nu este ca adevărul juridic), atunci, această bună-credinţă trebuie apreciată în consecinţă şi menţinută şi introdusă şi la noi în Codul Penal, aşa cum există şi în altă legislaţie.

Interesul public este, la fel, justificat. Dacă o persoană, în apărarea sa, invocă interesul public, un interes major, dincolo de un interes particular, ar trebui avut în vedere, pentru a nu fi sancţionată persoana respectivă cu pedeapsa închisorii sau cu pedeapsa amenzii.

De exemplu, în Germania, vă pot invoca dumneavoastră, Curtea Supremă a decis că interesul public constituie o apărare împotriva calomniei, dacă chestiunea este una de interes public substanţial, chiar dacă editorul nu crede în adevărul ei. Mai sunt alte exemple pe care am, din Germania, din Olanda şi din alte ţări din Uniunea Europeană.

Cu alte cuvinte, doamnelor şi domnilor, ce vă propunem dumneavoastră este următorul lucru: pe lângă proba verităţii, ca alternativă sau ca şi modalitate de completare, să acceptaţi fie invocarea bunei-credinţe, fie invocarea interesului public, ca modalitate alternativă pentru a nu condamna o persoană, atunci când dovedeşte aceste două lucruri. Este, repet, un standard european în materia libertăţii de exprimare, dacă tot am menţinut pedeapsa închisorii pentru calomnie, cred că acum putem face un pas înainte şi să recunoaştem acele două valenţe, recunoscute peste tot în lume. Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Domnul ministru Trifoi.

Domnul Doru Crin Trifoi:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Toate argumentele aduse s-au raportat, din nou, la infracţiunile de calomnie prin presă şi nu la infracţiunea de calomnie pe care noi am sancţionat-o în art. 206 din ordonanţa de urgenţă şi care, am spus, este calomnia de drept comun, nu este calomnia calificată, comisă prin presă.

În al doilea rând, am rugămintea să nu facem o confuzie de termeni din domeniul dreptului penal cu termeni din dreptul civil. Noţiunea de "bună-credinţă" în dreptul penal îşi are valenţele ei, dar aici vorbim despre vinovăţie, sub formele ei: intenţie şi culpă şi nu despre buna-credinţă.

Pe de altă parte, aşa cum sună textul astăzi, în Codul Penal, la art. 207, care reglementează proba verităţii, el este destul de cuprinzător şi acoperă şi interesul domnului deputat. În sensul că proba verităţii este admisă, dacă demonstrează apărarea unui interes legitim. Or, "interesul legitim" acoperă, prin conţinutul lui semantic, şi interesul public.

În ultimul rând, sintagma propusă de domnul deputat, şi anume: "Servirea interesului public şi proba bunei credinţe", în situaţia în care nu se admitem proba verităţii, ar însemna să ducă la concluzia că prin imputarea unui fapt mincinos se poate servi interesul public cu bună-credinţă, ceea ce cred că este inadmisibil şi din punct de vedere etic.