Dezbateri parlamentare

Domnul Valer Dorneanu:

Propunerea legislativă privind reînfiinţarea şi organizarea Universităţii de stat cu limbă de predare maghiară din Cluj-Napoca şi Propunerea legislativă privind reînfiinţarea şi organizarea Universităţii de stat cu limbă de predare maghiară din Cluj-Napoca.

Aş ruga Comisia pentru învăţământ să-mi explice de ce sunt două propuneri la un singur punct? Poftiţi.

Domnul Asztalos Ferenc:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Permiteţi-mi ca în numele iniţiatorilor, deci, în numele Grupului parlamentar UDMR şi în numele celor patru colegi, tot din partea Grupului parlamentar UDMR: domnul Konya Hamar Sandor, domnul Szilagyi Zsolt, domnul Nagy Istvan şi domnul Matis Erno, să vă dau câteva explicaţii, referitor la întrebarea dumneavoastră.

Cele două iniţiative legislative – ambele, deci – vizează reînfinţarea Universităţii de stat cu limba de predare maghiară, cu sediul la Cluj-Napoca, care constituie un element fundamental pentru păstrarea şi dezvoltarea limbii, culturii şi identităţii naţionale ale persoanelor aparţinând minorităţii maghiare din România. La elaborarea acestor iniţiative, noi ne-am bazat pe trei elemente concrete: unul ar fi tradiţia învăţământului superior din Transilvania; al doilea element ar fi dreptul intern şi dreptul internaţional şi, nu în ultimul rând, ne-am bazat şi pe practica internaţională din acest domeniu.

În ceea ce priveşte tradiţia învăţământului universitar din Transilvania, aş dori să vă spun că prima universitate cu sediul la Cluj a fost înfiinţată în anul 1581, de Principele Ardealului şi, pe urmă, Regele Poloniei Bathory Istvan. Această universitate, de fapt, a fost coordonată de iezuiţi. A doua universitate, tot cu sediul la Cluj, a fost înfiinţată în anul 1698, tot de iezuiţi, cu facultăţile de filosofie şi de drept, care au funcţionat până în anul 1773, anul desfiinţării Ordinului iezuiţilor. A treia facultate, tot cu sediul la Cluj, a fost înfiinţată în anul 1872, cu patru facultăţi: drept, medicină, filosofie şi ştiinţele naturii.

De asemenea, în acest scurt cronologic al istoricului învăţământului superior din Transilvania, aş dori să menţionez anul 1945, când, prin Legea nr. 407/1945, a fost înfiinţată Universitatea Bolyai, cu facultăţile de litere şi filosofie, drept şi economie politică, ştiinţă şi medicină umană, care a funcţionat. până în anul 1959, când a fost unificată, fără temei legal, cu Universitatea Babeş, funcţionând, în continuare, sub denumirea de Universitatea Babeş-Bolyai.

În ceea ce priveşte temeiul legal al acestor iniţiative legislative, noi ne-am bazat pe prevederile Constituţiei, în primul rând, ale art. 32 alin. 3, şi pe Ordonanţa nr. 36 privind modificarea Legii învăţământului, precum şi pe acele convenţii internaţionale care au fost ratificate de România şi care au devenit parte a dreptului intern.

Din aceste convenţii internaţionale, aş dori să le menţionez pe cele mai importante: în primul rând, Convenţia ONU privind lupta împotriva discriminării în domeniul învăţământului; Tratatul de înţelegere, cooperare şi bună vecinătate între România şi Republica Ungară; Documentul Reuniunii de la Copenhaga al Conferinţei asupra dimensiunilor umane a CSCE; Recomandarea 1201 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei şi, în fine, Cartea europeană a limbilor regionale sau minoritare. Toate aceste acte normative, şi încă multe altele, impun măsuri specifice pentru a asigura cadrul legislativ adecvat păstrării şi dezvoltării identităţii naţionale a persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale. Iar una dintre instituţiile cele mai importante pentru păstrarea identităţii noastre şi care ar da o finalitate sistemului de învăţământ preuniversitar în limba maghiară ar fi această universitate de stat cu limba de predare maghiară.

Revendicarea legitimă a membrilor comunităţii maghiare din România de a reînfiinţa universitatea de stat cu limba de predare maghiară la Cluj-Napoca a fost întărită de petiţia înaintată, în 1990, Ministerului Învăţământului şi semnată de 210 mii de persoane şi de Propunerea legislativă privind învăţământul în limbile minorităţilor naţionale, semnată de 492 mii de cetăţeni de naţionalitate maghiară şi înaintată Senatului, la data de 15 septembrie 1994.

În ceea ce priveşte practica internaţională, aş dori să spun, pentru acei colegi, care, pe parcursul acestor ani, de nenumărate ori, au spus că, de fapt, nu există în practica internaţională aşa ceva, nu există universităţi cu limba de predarea a unei minorităţi, aş dori să vă dau doar un singur exemplu. Şi, aici, mă refer la Actul universitar din Finlanda, lege fundamentală în acest domeniu, în forma adoptată la 27 iunie 1997, Secţiunea 9 alin. 2, în care se enunţă: "Limba de instrucţie şi de examniare a Universităţii Abu Academic, a Şcolii suedeze de economie şi business şi a Şcolii suedeze de asistenţă socială şi administraţie locală a Universităţii Helsinki este suedeza".

Cu alte cuvinte, în Finlanda, pentru aproximativ 300 de mii de suedezi, care reprezintă 5,8% din populaţia ţării, există mai multe universităţi cu acestă limbă de predare. Aş dori să menţionez că aici, în România, conform ultimului recensământ, cu peste 1,6 milioane de cetăţeni de etnie maghiară, ponderea noastră este de 7,1%.

Iată argumentele noastre, prin care credem că această comunitate are atât o bază juridică, cât şi un drept moral pentru reînfiinţarea unei asemenea universităţi.

Domnule preşedinte,

Ca să nu revin încă o dată la microfon, în calitate de vicepreşedinte al comisiei şi, normal, în calitate de minoritar în comisie, permiteţi-mi să fac câteva aprecieri şi pe marginea acestui raport de respingere.

Domnul Valer Dorneanu:

Stimate coleg,

Am inversat puţin ordinea, pentru că, în mod normal, trebuia să se prezinte mai întâi raportul de respingere. Acum, dumneavoastră comentaţi ceea ce nu s-a prezentat, încă.

Domnul Asztalos Ferenc:

Domnule preşedinte,

Sunt de acord cu dumneavoastră, dar, atunci...

Domnul Valer Dorneanu:

Nu, luaţi cuvântul acum, aţi şi spus că nu vreţi să mai reveniţi, după prezentarea raportului. Poftiţi.

Domnul Asztalos Ferenc:

Referitor la acest raport de respingere, sincer vorbind, eu cred că, atât din punct de vedere intelectual şi chiar din punct de vedere moral, nu face cinste acestei comisii. Şi permiteţi-mi să argumentez această afirmaţie destul de gravă, foarte scurt.

În şedinţa comisiei se propune plenului respingerea celor două iniţiative, pe următoarele motive:

Primul motiv, permiteţi-mi să citez: "Propunerile legislative contravin Convenţiei privind lupta împotriva discriminării în domeniul învăţământului". Şi, pentru a argumenta această afirmaţie, se dau citate din art. 1 şi 2, din pct. a) şi c). Foarte interesant, nu se face nici o trimitere la pct. b), care spune exact ceea ce ne interesează în momentul de faţă.

Şi permiteţi-mi să citez acel punct, care lipseşte din argumentaţia comisiei: "În cazul când sunt admise de către stat situaţiile următoare, nu sunt considerate că ar constitui discriminări, în sensul art. 1 al prezentei convenţii: (...) pct. d) – Crearea sau menţinerea din motive de ordin religios sau lingvistic de sisteme sau instituţii separate, în care se predă un învăţământ care corespunde alegerii părinţilor".

Şi o singură menţiune. Să ştiţi că, textual, din această convenţie, această frază esate preluată de Legea învăţământului şi o veţi regăsi la art. 12. Deci, nu se poate spune că o asemenea intenţie ar fi o discriminare.

Al doilea argument de respingere al comisiei sună în felul următor: "Aceste propuneri legislative, având ca obiect înfiinţarea unei instituţii de învăţământ superior, cu limba de predare a unei singure minorităţi, invocându-se prevederile art. 123 din Legea nr. 84/1995, astfel cum a fost modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 36/1997 – atenţie! – este prematură, atât timp cât modificarea propusă prin această ordonanţă nu a fost încă aprobată de Parlament".

Nu pot crede că distinşii mei colegi nu cunosc regulamentul, nu cunosc Constituţia României şi, în mod concret, că nu ar cunoaşte art. 114 din Constituţie alin. 4! Iată cum sună acest alineat: "În cazuri excepţionale, Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă. Acestea intră în vigoare numai după depunerea lor spre aprobare la Parlament. Dacă Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă în mod obligatoriu".

Deci, în 1999, se spune că acea ordonanţă, care a fost adoptată de Guvern în 1997 şi a fost dezbătută în 1998, în Senat, e "prematură"! Noi considerăm că ordonanţa de urgenţă se execută şi nu se aşteaptă, oare, care va fi forma sa finală, după luni sau ani de dezbateri în Parlament.

Iar ultimul argument din aceast raport de respingere sună în felul următor: "Propunerea legislativă este în dezacord .şi cu prevederile Programului de guvernare 1998-2000 al actualului cabinet, program unde se prevede lăgirea cadrului instituţional al învăţământului superior – atenţie! – dar prin universităţi multiculturale".

Iată ce spune acest program de guvernare, puteţi verifica în Monitorul Oficial al României nr. 152/16 aprilie 1998: "Măsuri în domeniul învăţământului în limba minorităţilor naţionale. Lărgirea cadrului instituţional al învăţământului superior de stat prin universităţi multiculturale şi – vă rog să fiţi atenţi! – în funcţie de necesităţi, instituţii de sine stătătoare în limbile minorităţilor naţionale".

Iată argumentele conform cărora, normal, că nu pot fi de acord cu acest raport. Şi, încă o dată, dacă într-un raport al comisiei de specialitate mă întâlnesc cu nişte citate trunchiate, modificate, involuntar ajung la tărâmul moralei şi nu pe cel al politicului.

Eu zic că este trist că, într-o comisie de specialitate, ajungem într-o asemenea situaţie.

În concluzie, în calitate de iniţiator, noi propunem şi cerem ajutorul dumneavoastră ca, prin votul dumneavoastră, să respingeţi raportul de respingere al comisiei.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Stimaţi colegi,

Haideţi să intrăm în normal şi să dăm întâi cuvântul preşedintelui comisiei, ca să prezinte raportul de respingere.

Domnul Ferenc Asztalos (din sală):

Sunt vicepreşedintele comisiei.

Domnul Valer Dorneanu:

Eu am făcut această precizare pentru colegii din sală, nu pentru dumneavoastră. Erau colegi din sală care doreau să ia cuvântul înainte. Am înţeles de ce dumneavoastră aţi luat cuvântul. Sunteţi şi iniţiator şi vicepreşedinte al comisiei.

Poftiţi, domnule deputat.

Domnul Petru Andea:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Doresc să prezint argumentele prin care Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport a respins în 1999 această iniţiativă legislativă şi a reconfirmat în 2001 acelaşi verdict asupra acestei iniţiative.

Este o ciudăţenie, într-adevăr, că eu, ca secretar al comisiei, prezint punctul de vedere al comisiei, iar domnul Asztalos, ca vicepreşedinte al comisiei, a arătat în ce măsură dezaprobă soluţia care a fost dată de către comisie, al cărei vicepreşedinte dumnealui este. Inclusiv în 1999, când a fost prima discuţie, de asemenea, a deţinut această funcţie.

Pe scurt însă: comisia, şi în 2001, a analizat cu cea mai mare atenţie această propunere legislativă, întrucât eram conştienţi că ea urmează unui şir lung de discuţii care au pornit de la o astfel de iniţiativă, au trecut prin universitatea multiculturală şi, în final, au ajuns la decizia de a considera neoportună, pentru moment, o astfel de iniţiativă legislativă.

Voi prezenta doar un singur considerent, pentru a nu lungi foarte mult discuţia, în legătură cu modul în care putem privi înfiinţarea unei universităţi de învăţământ superior de stat, astăzi.

Dreptul la învăţătură este un drept complex prin conţinutul său, prin semnificaţiile sale juridice şi prin numărul mare de subiecte de drept implicate în realizarea sa. Ceea ce trebuie remarcat în mod obligatoriu cu privire la conţinutul acestuia este nu numai multitudinea elementelor componente, ci şi specificul juridic rezultat din îmbinarea libertăţii cu obligaţia.

Exercitarea dreptului la învăţătură trebuie să aibă ca finalitate educarea persoanei, pentru ca să devină, profesional şi civic, capabilă de a avea un rol util în societate, prin întărirea aspectului pentru drepturile şi libertăţile publice, favorizarea înţelegerii, a toleranţei.

Art.32 din Constituţie, indiferent de alineat, nu trebuie abordat izolat, ci în coroborare cu celelalte prevederi constituţionale, şi anume cu cele din art.13, care stabilesc că, în România, limba oficială este limba română. Cu aplicaţie la învăţământ, aceasta înseamnă că limba română este limba în care se desfăşoară învăţământul de toate gradele.

Constituţia ia însă în considerare şi realitatea că în România există şi cetăţeni de alte naţionalităţi. Aceştia au, potrivit art.6 alin.1 din Constituţie, dreptul la păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţilor etnice, culturale, lingvistice şi religioase.

Măsurile de protecţie luate de stat pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale trebuie să fie însă conforme cu principiile de egalitate şi de nediscriminare în raport cu ceilalţi cetăţeni români. Iată, deci, o coroborare care pune în discuţie finalitatea învăţământului.

Domnul Asztalos sublinia că universitatea în limba maghiară ar avea drept finalitate învăţământul preuniversitar, dar Constituţia spune că finalitatea învăţământului este utilitatea lui socială şi nu legătura între diverse trepte de învăţământ.

Aş mai dori să adaug suplimentar: se cere înfiinţarea unei universităţi în limba maghiară în Cluj Napoca. Tradiţiile au fost menţionate aici. Realităţile de astăzi arată că în Cluj Napoca există un învăţământ superior extrem de puternic dezvoltat, inclusiv în secţii aparţinând limbilor minorităţilor naţionale şi, recte, limba maghiară. Ca urmare, este suficient de cuprinzător actualul sistem de învăţământ din Cluj Napoca, pentru ca o universitate în limba maghiară să nu aibă drept motivaţie decât discutarea unor elemente de justiţie, ca să spun aşa, în învăţământ, şi nu ca să răspundă unor necesităţi strict legate de formarea unor specialişti cu pregătire superioară. Este şi acesta un motiv pentru care Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, rediscutând raportul, a considerat că sunt suficiente elementele care au fost aduse în 1999 pentru a menţine raportul de respingere pe care noi îl susţinem şi în faţa plenului.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Poftiţi.

Domnul Nicolae Leonăchescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Vă mărturisesc că l-am ascultat cu foarte mare atenţie pe distinsul nostru coleg Asztalos, vicepreşedinte al Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, şi m-am străduit să-l şi aprob, gândind că argumentaţia operează. Iată, spre exemplu, demersul meu pe această temă: faptul că a existat în secolul al XVI-lea, la Cluj, o universitate în limba maghiară nu reprezintă o tradiţie care să-l ajute în argumentaţie, pentru că existenţa unor universităţi numai în limba maghiară în acel secol arată faptul că s-a dus o politică discriminatorie împotriva populaţiei româneşti majoritare, care avea şi ea dreptul atunci la o universitate în limba română. Or, n-a funcţionat acest argument în toată tradiţia la care face dânsul apel şi în baza căreia reclamă un drept pe care nouă nu ni l-au acordat atunci când au avut puterea în mână.

Din acest punct de vedere, eu aş sugera să fim foarte atenţi la o tradiţie de oprimare în raport cu tradiţia drepturilor omului, şi voi reveni la această ultimă sintagmă, dacă vreţi, a argumentării noastre.

Colegul nostru dă mereu exemplul finlandez. Anii trecuţi se dădeau exemple din Glamoran, din nişte insule Seychelles, unde ar mai fi nişte modele operante acolo şi care ar trebui neapărat transpuse şi în România, pentru că ele conferă unui segment minoritar etnic anume drepturi. Eu cred că este un contraargument, pentru că modelele, ca postulat de alfel, au valabilitate limitată în spaţiu şi timp, şi ele sunt produsul unui anumit context socio-istoric şi geografic.

Dacă ne referim la Finlanda, în paranteză fie spus, alături este Danemarca, şi ea nu are nici un fel de universitate în limba minorităţilor, pentru că s-ar deschide o cutie a Pandorei. Danemarca a zis altceva: "Cine are nevoie de universităţi în limba minorităţii x sau y să plătească şi să se înfiinţeze; noi nu împiedicăm o asemenea iniţiativă".

Dar ne referim la Finlanda. Finlanda are alt context al relaţiilor sale istorice cu suedezii care, cândva, stăpâneau Finlanda. Atrag atenţia: dinastia Vasa, de origine suedeză, a stăpânit Finlanda. Dar, tot aşa, vă atrag atenţia că celebrul vas Vasa, suedez, s-a scufundat în momentul lansării la apă.

Deci a merge tot timpul pe modelul în care minoritatea suedeză, cândva dominantă, acum fiind din ce în ce în restrângere, inclusiv în ceea ce priveşte solicitarea unor drepturi pe care odată le-au avut ca putere dominantă, deci şi în ceea ce priveşte comportamentul şi atitudinea acestei minorităţi suedeze în Finlanda, ca argument, astăzi, nu operează la noi.

Să fim foarte atenţi asupra proceselor de sistem, ca să putem ulterior apela la condiţii la limită, importate pe conjuncturi care ni se par uneori favorabile.

Şi acum să revenim la problema de fond. Noi înfiinţăm universităţi, dacă există o solicitare autentică din rândul populaţiei, nu dacă o vrea cu insistenţă un anume grup politic. Există populaţie maghiară tânără, capabilă să facă funcţia viabilă a acestei universităţi în limba maghiară? Pentru că segmentul maghiar de la noi este cel mai bătrân din lume. Practic, dacă vreţi, este pe spor negativ. Mai trăim din aşa-zişii gabori, ţigani din zonă, şi vă dau exemplul din Belin Vale, judeţul Covasna, pe care l-am vizitat. Belin Vale cere şcoală în limba română, şi acolo cea mai puţin numeroasă familie are patru copii. Eu am stat de vorbă cu o mamă cu unsprezece copii, care spunea: "Domnule, ne-au trimis o învăţătoare maghiară care încearcă să ne maghiarizeze." Iată nişte realităţi.

Dacă vă duceţi la Comisia de statistică, veţi vedea exact ce se întâmplă pe această temă, în domeniul evoluţiei demografice a populaţiei maghiare. Dar haideţi să dăm la o parte acest argument în realităţile demografice. Să ne reamintim că am făcut unguri de 10 coroane din populaţia românească, pe care o invitam să intre pe islazul moşierului dacă se înscrie automat în etnia maghiară. Este un mod ilicit de a confecţiona etnici. Dar există o facultate, o universitate în limba maghiară - este cea particulară, patronată de Laszlo Tokes. Deci funcţii de acoperire a acestor necesităţi normale, funcţionale, sunt asigurate.

Ceea ce nu putem noi să acceptăm este ca, la nivel universitar, limbajul tehnico-ştiinţific pe care specialistul absolvent al acestor universităţi îl va profesa în România să fie altul decât cel oficial. Noi pregătim specialişti în medicină, în drept, în tot ce vreţi dumneavoastră, prin sistemul universitar, pentru România şi, din acest punct de vedere, apărăm limba oficială, limba română.

Dacă mi-aţi da exemplu din Ungaria, ca argument, ar fi şi mai distrugător, pentru că, în Ungaria, vecinii noştri n-au admis aşa ceva niciodată. În plus, există un liceu românesc la care limba română se profesează numai la desen şi la muzică şi la ora de limba română; restul disciplinelor se predau în limba maghiară. Noi avem de acolo semnale.

Iată de ce, cu toată preţuirea mea pentru incisivitatea cu care domnul Asztalos, şi este bine că o face, îşi apără iniţiativa legislativă, cu toată deschiderea noastră, a tuturor, de a opera în acest domeniu al înfloririi culturii şi limbilor minorităţilor naţionale, nu putem accepta depăşirea acestor limite până la nivel de privilegii.

Vă mulţumesc foarte mult.

Domnul Valer Dorneanu:

Vă ascult.

Domnul Ferenc Asztalos:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Noi avem în faţă un raport de respingere. Atunci când am venit cu acele argumente pe care vi le-am explicat, am încercat să vă explic de ce nu stau în picioare acele motive pe baza cărora a fost respinsă iniţiativa legislativă şi, din cele patru argumente, v-am citat trei şi am explicat de ce sunt aceste argumente slabe. Din punct de vedere juridic, chiar şi din punct de vedere moral, se pun sub semnul întrebării.

Domnilor,

Eu n-am auzit nici de la Andea, nici de la distinsul coleg de la PRM, că ar fi încercat să vină cu alte argumente şi să-mi demonstreze că cele spuse de mine, referitor la un text scris de un raport oficial, nu este valabil.

Domnul Valer Dorneanu:

Care este problema de procedură?

Domnul Ferenc Asztalos:

Şi, atunci, intru la problema de procedură.

Domnilor,

Să discutăm despre acest raport, şi să nu venim cu diferite informaţii eronate, şi să nu facem în plenul Camerei Deputaţilor, din lipsă de informaţie, un atu politic, fiindcă, dacă doriţi, putem discuta despre situaţia demografică a populaţiei maghiare, dar cu nişte argumentaţii concrete. Dacă doriţi să ştiţi cifra tinerilor maghiari, a celor care în momentul de faţă învaţă în instituţii superioare din România, vă pot spune exact, dar nu asta este tema discuţiei noastre.

Deci, propunerea este să revenim la discuţii pe marginea raportului. Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Vreau să vă spun un lucru, stimate coleg: tot procedură a cerut şi colegul dumneavoastră, şi a vorbit pe fond cinci minute.

Domnul coleg solicită o problemă de procedură. V-aş ruga foarte mult să ne încadrăm totuşi în termenii Regulamentului.

Domnul Antal István:

Domnule preşedinte,

Am cerut cuvântul, ca preşedinte al Grupului de prietenie cu Parlamentul Finlandei.

Domnul Valer Dorneanu:

Stimate coleg, evident că este o problemă de fond. Vreţi să aduceţi argumente. Vă voi da cuvântul pe fond, dar aceasta nu este o problemă de procedură, nu vă supăraţi.

Domnul Antal István:

Vroiam să vă atrag atenţia că aici s-au făcut unele declaraţii care nu sunt la locul lor.

Domnul Valer Dorneanu:

Când vă dau cuvântul pe fond, vă referiţi la ele.

Domnul Antal István:

Voi reveni.

Domnul Valer Dorneanu:

Vă rog.

Domnul deputat Boc.

Domnul Emil Boc:

Domnule preşedinte,

Prezint aici punctul de vedere al Grupului parlamentar al PD şi, în subsidiar, voi vorbi şi în calitate de cadru didactic la Universitatea Babeş-Bolyai.

Partidul Democrat susţine raportul în forma existentă, din următoarele considerente: actuala propunere încurajează segregaţionismul cultural şi în materie educaţională, în discordanţă profundă cu documentele internaţionale în materie, unele dintre ele cu acurateţe menţionate aici, şi, în al doilea rând, nu ţin cont de o realitate a Transilvaniei, de o realitate potrivit căreia Transilvania este un spaţiu definit prin alteritate – românii şi maghiarii se definesc unii prin alţii, şi nu prin entităţi separate.

Nu credem că, în secolul şi mileniul al III-lea, românii trebuie să trăiască în continuare separaţi de maghiari. Cred că Transilvania este un exemplu corect de gestionare a intereselor etnice şi nu credem că asemenea propuneri ar face vreun serviciu Transilvaniei şi bunei colaborări care există între români şi maghiari acolo.

Prin urmare, sub acest aspect, în condiţiile în care toate eforturile sunt spre integrare, spre unitate, şi nu spre separare, raportul de respingere a propunerii de înfiinţare a universităţii de stat în limba maghiară este binevenit.

Daţi-mi voie, în al doilea rând, să menţionez faptul, şi aici mă voi referi şi la realităţile de la Universitatea Babeş-Bolyai, că acceptarea înfiinţării universităţii de stat ar conduce de drept la desfiinţarea Universităţii Babeş-Bolyai.

Nu cred că este cazul să fac aici referiri la această universitate. Realizările ei sunt cunoscute. Doar două lucruri menţionez aici: în primul rând, Universitatea Babeş-Bolyai, tocmai prin modelul ei central şi est-european de îmbinare a multiculturalismului, a reuşit să se impună în centrul şi estul Europei şi să fie acreditată la nivel internaţional. De altfel, comisarul Verheugen, atunci când a fost la Cluj, şi înaltul comisar Max Vanderstul au avut aprecieri elogioase pentru modul de cooperare de la Universitatea Babeş-Bolyai, cu privire la funcţionarea liniilor de studiu în limba română, maghiară şi germană.

Sunt optsprezece facultăţi la Universitatea Babaş-Bolyai. La şaptesprezece dintre ele există secţii în limba maghiară. Nu există, evident, la teologie ordodoxă.

Chiar anul acesta s-au făcut ultimii paşi, eu zic foarte corecţi, şi pe bună dreptate, de a avea secţii în limba maghiară şi la facultatea de drept şi la facultatea de ştiinţe economice. Cunoaşteţi această discuţie.

Eu cred că universitatea din Cluj, în acest moment, prin actuala structură multiculturală, nu numai că răspunde la realităţile învăţământului multicultural din Transilvania, dar este un model pentru România şi pentru întreaga Europă Centrală şi de Est. De aceea, haideţi să vedem şi să judecăm cu maturitate. Eu îi apreciez pe colegii mei maghiari de la Cluj, pe domnii parlamentari, care sunt oameni de o înaltă ţinută morală şi profesională, dar noi credem că în interesul tuturor este mai bine să păstrăm ceea ce avem şi să nu distrugem. Vă amintesc în acest sens ceea ce s-a întâmplat în Belgia, când, în urma unei asemenea intervenţii de segregare, au ajuns profesorii să-şi arunce pe geamuri din biblioteci cărţile unii altora, distrugând de fapt lupta pentru valori. Nu cred că este cazul ca în Cluj să ajungem la asemenea situaţii, prin incitări sau prin provocări pe care le-am putea da noi, de la nivel politic.

Deci încă o dată, mă pronunţ pentru menţinerea actualului raport de respingere a propunerii legislative.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Stimaţi colegi,

Este evident că nu vom putea vota astăzi legea, dar vă propun, pentru a asigura continuitatea dezbaterilor, să le facem astăzi.

Mai doreşte cineva?

Poftiţi. Urmează, după aceea, domnul deputat Stanciu.

Domnul Antal István:

Domnule preşedinte,

Ca deputat UDMR, vorbesc şi în numele Grupului UDMR, dar vorbesc şi în nume personal, ca preşedinte al Grupului de prietenie cu Parlamentul Finlandei, şi aş dori ca domnul secretar să-şi retragă acele calificative pe care le-a făcut la adresa legislaţiei statului finlandez, pentru că, din punctul meu de vedere, acel paralelism făcut între vasul care s-a scufundat şi legea care permite unei minorităţi din Finlanda să aibă mai multe universităţi proprii a fost de prost gust, şi n-aş dori să ajungem în situaţia să solicităm pe altă cale, din partea partidului dumnealui, un punct de vedere. Vă reamintesc că, anul trecut, la summitul de la Helsinki, în decembrie, România a avut un sprijin puternic din partea Parlamentului finlandez, şi n-ar fi de dorit ca noi, săptămâna viitoare, când primim o delegaţie din partea acestui stat, să fim puşi în situaţia de a da explicaţii vis-a-vis de aceste calificări care au fost lansate de la această tribună.

Ca atare, solicit din nou, foarte hotărât, să fie retrase aceste calificative la adresa Parlamentului finlandez.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

A existat propunerea să vorbească un singur reprezentant al grupurilor parlamentare.

Domnul Stanciu am înţeles că doreşte să facă unele precizări în calitate de preşedinte al comisiei şi, cu aceasta, propun să încheiem dezbaterile.

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Întârzierea mea s-a datorat unei iniţiative deosebite a domnului ministru Sârbu de a se întâlni cu cei patru preşedinţi de comisie – doi de la învăţământ şi ştiinţă, doi de la agricultură, conducerea Academiei Agricole şi Silvice, spre a tăia nodul gordian la un proiect de lege, singurul de altfel, pe care PDSR-ul şi PRM-ul au reuşit să-l treacă legislatura trecută şi care s-a blocat la Senat. De aceea, îmi cer scuze că v-am lipsit poate de plăcerea de a mă audia în calitatea de preşedinte.

Vreau să precizez, domnule preşedinte, că am dezbătut de două ori în comisie aceste două proiecte de legi şi am avut nopţi de insomnie mulţi din comisie, gândindu-ne că am putea să greşim şi să-i lipsim pe colegii noştri de la UDMR de posibilitatea de a studia în limba maternă. Norocul nostru a fost că dânşii, insistând, ne-au făcut să înţelegem că nu-i interesează să înveţe în limba maternă, pentru că acest lucru îl au, şi îl au chiar cu prisosinţă. Atât de mult îl au, că nu s-au ocupat toate locurile care au fost alocate pentru linii, pentru că secţiile sunt altă treabă. Deci, au rămas locuri vacante. Dânşii doresc de fapt să aibă o instituţie proprie, cu portar de o anumită etnie, cu profesori de o anumită etnie, şef de catedră de o anumită etnie, decan, prodecan şi rector.

Evident, noi chiar am vrut să le acordăm acest lucru, dar ne-am gândit: nu cumva aducem principiile Aperheid-ului faţă de colegii noştri şi îşi vor da seama mai târziu că i-am discriminat?! De aceea, pentru binele dânşilor, noi ne-am opus acestui separatism, gândindu-ne că le facem un lucru bun. Constat acum cu surprindere că domnul vicepreşedinte nu a înţeles asta nici acum. Atunci, ce să fac?! Să-i fac o comisie separată, lângă comisia noastră, în care dânsul să fie preşedinte, ca să se simtă bine?! Eu văd că de opt ani se simte bine lângă mine, acolo, ca vicepreşedinte. Şi, atunci, de ce nu s-ar simţi şi copiii dânsului bine lângă ai mei, în acea universitate? Ce-i împiedică să înveţe fiecare, în limba domniilor lor, să facă schimb de informaţii, să-şi îmbogăţească cunoştinţele prin patrimoniul cultural al unuia sau al altuia? Cred că nimic, şi cred că dânşii vor numai să ne încerce. Eu zic să nu cădem în această capcană şi să-i apărăm de această segregare, când toată lumea merge pe interculturalitate, merge pe grupe comune. Pe aceasta se merge în Europa! Asta se cere în Consiliul Europei, şi nicidecum tranşee care să ne separe.

S-a spus aici că avem pământ comun. Avem şi universităţi comune. Iar Babeş-Bolyai este un exemplu de reuşită, de convieţuire interetnică în domeniul învăţământului şi de îmbogăţire. Avem şi linii maghiare şi linii germane şi aşa mai departe. Nu are sens acum să începem să împărţim, cum spunea cineva, cărţile, căci, stând drept şi judecând strâmb, nu au profesori nici pentru liniile în limbile respective şi nici pentru universitatea particulară pe care au înfiinţat-o, şi o parte din cursuri se predau în limba română.

Deci, cred că este o chestiune de imagine pentru un număr mic din colegii noştri, şi nu pentru majoritatea, de a cere existenţa acestei universităţi separate, de a separa o universitate cu tradiţie care, şi cu asta închei, a fost separată numai în perioadă de dictatur㠖 dictatura lui Horty şi dictatura lui Ceauşescu. Or, eu nu cred că dânşii, care sunt democraţi, că aşa se cheamă, Uniunea Democrată, vor întoarcere la dictatură, ceea ce ar fi surprinzător pentru noi.

De aceea, îi rog pe distinşii noştri colegi de la UDMR să voteze pentru prima dată alături de PRM nu pentru respingere, ci pentru acceptarea convieţuirii interetnice. Vă mulţumesc.

(Aplauze din partea stângă a sălii.)

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

Pentru că domnul preşedinte Stanciu s-a pronunţat totuşi şi politic, în numele grupului, vă propun să dau cuvântul ultimului vorbitor, în numele iniţiatorului, deci nu al Grupului parlamentar al UDMR, şi cu aceasta v-aş propune să încheiem dezbaterea.

Domnul Konya-Hamar Sándor:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Vorbesc în calitate de iniţiator.

Domnul Valer Dorneanu:

Poftiţi.

Domnul Konya-Hamar Sándor:

Nu vreau să fac o interpretare celor spuse anterior de colegii mei vorbitori. Totuşi, se pare că este vorba de un deziderat de zece ani care, practic, se pare că necesită, fiindcă are un aspect politic şi are un aspect juridic în acelaşi timp, reparaţiile necesare.

Aspectul politic se pare că îl cunoaştem deja, pentru că acea voinţă politică de care avem nevoie nu există şi luăm act de acest fapt. Dezideratul, însă, rămâne deziderat şi aşa se fac referiri şi la aspectul juridic, la acea reparaţie juridică care, practic, sunt necesare şi nu au fost reglementate nici până astăzi şi se pare că vor mai dura şi vom avea de aşteptat în această direcţie. Pentru că este un argument ştiinţific deja că însuşirea profesiei se face cel mai bine în limba maternă.

Practica meseriei respective, în piaţa muncii, este un alt aspect şi se pare că putem insera o serie de argumente. Nu este adevărat că separarea s-a făcut în regimul Ceauşescu. În '45, când Universitatea "Bolyai" a fost înfiinţată, conform Legii nr.407/1945, ştim ce regim a existat. Şi această universitate a funcţionat până în '59, când, pe baza unui referat, s-a decis unificarea, pierzând, în felul acesta, universitatea, în mod ilegal, şi personalitatea juridică şi patrimoniul realizat.

Cum am început, dezideratul nostru este evident şi vom milita pentru acest lucru, pentru că, se pare, perspectiva politică şi istorică nu este posibilă fără un sistem de învăţământ care, practic, conţine şi asigură toate nivelurile. Aici, practic, considerăm noi şi daţi-ne voie să prezentăm pretenţiile noastre şi dreptul nostru să fie formulat de noi, nu alţii să ne spună ce ne e bine sau nu ne e bine. Acesta este un aspet.

A doua problemă. Se pare că, astăzi, se încheie un capitol. Poate mâine vom începe altul. Dezideratul, cum am spus, rămâne deziderat. Consiliul Legislativ, la vremea respectivă, al cărui preşedinte tocmai domnul preşedinte Dorneanu a fost, a argumentat împiedicarea, sau neaprobarea sau respingerea acestui proiect de lege sau a celor două proiecte, pentru că, probabil, înfiinţarea instituţiilor universitare minoritare sunt premature. Premature, până când?! Este o întrebare constantă şi persistentă.

Trebuie, probabil, să găsim alte modalităţi, alte mijloace. Vom vedea.

Vă mulţumesc. (Aplauze în Grupul UDMR)

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc, stimaţi colegi.

Deci, constatând că s-au încheiat dezbaterile la acest proiect, vom supune propunerea făcută de comisie votului final la şedinţa de vot final.