Şedinţa Camerei Deputaţilor din 25 februarie 2003

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 25 februarie 2003

17. Dezbaterea Propunerii legislative privind înfiinţarea comunei Negrileşti, judeţul Vrancea.
 
consulta fisa PL nr. 485/2002

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

................................................

Următorul proiect, Propunerea legislativă privind înfiinţarea comunei Negrileşti judeţul Vrancea.

Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul? Da, poftiţi, domnule deputat.

Domnul Kanty Cătălin Popescu:

Domnule preşedinte,

Domnilor colegi,

Această propunere legislativă are ca obiect de reglementare înfiinţarea comunei Negrileşti din judeţul Vrancea. Comuna Negrileşti a fost desfiinţată în anul 1968, când, fără voia locuitorilor acestei comune, a devenit sat, component al comunei Bilieşti. La referendumul organizat şi desfăşurat cu respectarea prevederilor Legii nr.3/2000 au participat 63,3%, din aceştia 96,9% exprimându-se în favoarea înfiinţării comunei Negrileşti, de asemenea, documentaţia care însoţeşte propunerea legislativă a avut în vedere şi prevederile înscrise în Anexa nr.4 din Legea nr.351.

În încheiere, vă rog să fiţi de acord cu aprobarea înfiinţării acestei comune.

Vă mulţumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da. Şi eu vă mulţumesc.

Din partea comisiei sesizate în fond?

Domnul Liviu Iuliu Bara:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic a luat în discuţie propunerea legislativă privind înfiinţarea comunei Negrileşti judeţul Vrancea, ţinând cont de avizele Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, avizul Consiliului Legislativ şi punctul de vedere favorabil al Guvernului, a aprobat în unanimitate înfiinţarea comunei Negrileşti, cu observaţiile şi propunerile făcute în raport.

Vă mulţumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da. Şi eu vă mulţumesc.

Dacă grupurile parlamentare doresc să participe la dezbaterile generale? Nu doresc.

Titlul legii. Vă rog să priviţi în raport la poz.1. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat aşa cum a fost modificat de comisie.

Art.1, vă rog să priviţi în raport, se propune o anumită modificare. Dacă sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat, aşa cum s-a propus de către comisie.

Art.2. Sunt obiecţii? Nu sunt. S-a adoptat această introducere de art.2.

Art.2 din proiect care devine art.3, aşa cum a fost modificat de către comisie. Dacă sunt obiecţii? Nu sunt. Aprobat.

Art.3 din proiect, aşa cum este modificat de comisie prin raport şi renumerotat. Dacă sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.4. Dacă sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat cu modificările propuse de comisie şi renumerotat.

Art.5. Dacă sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Urmează să supunem proiectul într-o şedinţă specială de vot.