Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 25 noiembrie 2003
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.155/2003
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 25 noiembrie 2003 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 25 noiembrie 2003
![]() |
17. | Dezbateri asupra Propunerii legislative privind modificarea Legii nr. 31/16 noiembrie 1990, privind societăţile comerciale, republicată şi publicată în Monitorul Oficial nr.33/9 ian. 1998 (amânarea votului final). | ![]() |
||
consulta fisa PL nr. 47/2003 |
|||||
| ................................................ |
|
Supun votului dumneavoastră propunerea legislativă privind modificarea Legii nr.31 din 16 noiembrie 1990 privind societăţile comerciale, republicată şi publicată în Monitorul Oficial nr.33 din 9 ianuarie 1998. Domnule Marin, vă rog. |
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare a fost sesizată spre dezbatere şi avizare în fond cu Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr.31/16 noiembrie 1990, privind societăţile comerciale, republicată şi publicată în Monitorul Oficial nr.33/9 ianuarie 1998. La întocmirea acestui raport, comisia a avut în vedere avizul Consiliului Legislativ. Propunerea legislativă are ca obiect completarea Legii nr.31/1990 privind societăţile comerciale, în sensul de a limita constituirea de societăţi comerciale fantomă care acumulează datorii prin activităţi frauduloase, ulterior falimentate de membrii organelor de conducere a acestora, pentru a se sustrage de la răspundere, completări care vizează angajarea răspunderii limitate a administratorilor, fondatorilor sau asociaţilor de rea credinţă. Propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare. În urma dezbaterii, comisia propune respingerea acestei propuneri şi motivele respingerii sunt următoarele: modificarea propusă pleacă de la premisa nefondată potrivit căreia asociaţii sunt proprietari ai unor societăţi comerciale şi, prin urmare, sunt răspunzători în mod solidar pentru obligaţiile societăţii înseşi. Se confundă totodată răspunderea asociaţilor cu cea a administratorilor unei societăţi comerciale care, în cazul de fraudă, răspund solidar pentru satisfacerea obligaţiilor restante ale societăţii. Modificarea propusă conduce la un paradox juridic: că asociaţii unui SRL care, prin natura sa, presupune în mod absolut că răspunderea asociaţilor săi este limitată doar la răspunderea aporturilor subscrise la capitalul social, vor deveni nelimitat răspunzători pentru obligaţiile societăţii. Prin textele propuse se elimină deosebirile dintre societăţile în nume colectiv sau în comandită simplă, pe de o parte şi societăţile cu răspundere limitată, societăţile pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni, pe de altă parte. Urmarea a intrării în vigoare a unei astfel de modificări, va scădea dramatic numărul de societăţi cu răspundere limitată care la ora actuală reprezintă principalul vehicul de promovare a activităţii comerciale în România. Pentru aceste motive, comisia a propus respingerea acestei propuneri legislative. |
|
Da. Vă mulţumesc. Domnule Miclea, vă rog. Dezbateri generale, da? |
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. În proiectul de lege se vorbeşte despre asociaţi şi se instituie răspunderea lor, deoarece ei, asociaţii, sunt cei care numesc administratorul sau ei înşişi pot fi administratori. Datorită ambiguităţii vechii legi, în care răspunderea administratorilor era principala sursă de recuperare a daunelor provocate, multe societăţi cu răspundere limitată, care au produs pagube, nu au putut fi făcute responsabile, deoarece veniturile ilicite erau transferate de către administratori pe seama asociaţilor, care, nefiind administratori, nu erau traşi la răspundere. În propunerea legislativă se intenţionează responsabilizarea asociaţilor în mod nelimitat pentru paguba adusă de către societatea lor. Nu este vorba de principiul răspunderii limitate a societăţii, ci este responsabilitatea asociatului care, prin conduita lui, nu a luat toate măsurile pentru ca eventuala pagubă să nu se producă. Asociaţii au obligaţia controlării permanente a activităţii societăţii cu răspundere limitată şi să sesizeze acolo unde administratorul sau administratorii săvârşesc nereguli. În acest context, responsabilitatea lor personală trebuie să fie nelimitată, altfel ajungem mereu la situaţia srl-urilor căpuşă care prosperă prin activitate infracţională. Proiectul de lege supus dezbaterii nu permite ca o persoană care a falimentat un srl să înregistreze un altul. Falimentarea unui srl duce în multe cazuri la anularea responsabilităţii acestuia sau la imposibilitatea recuperării pagubelor. Prin proiectul propus sunt obstrucţionate în acest fel persoanele care înfiinţează societăţi fantomă. Este greşită concepţia în virtutea căreia se face o conexiune între responsabilitatea administratorului, prevăzută de Legea nr.64/1995 şi responsabilitatea prevăzută de proiectul supus dezbaterii. În Legea nr.64/1995 responsabilitatea administratorului este pusă în discuţie cu ocazia declarării falimentului la cererea creditorului, iar în proiectul de lege întocmit de către mine şi supus astăzi dezbaterii responsabilitatea asociatului ca factor responsabil al bunului mers al societăţii este pusă în discuţie pentru că societatea a fost falimentată sau a produs pagube. Pe aceste considerente, v-aş ruga frumos să vă aplecaţi la propunerea mea şi să votaţi pentru modificarea Legii nr.31/1990. Vă mulţumesc. |
|
Vă mulţumesc, domnule Miclea. Felicitări. Domnule Marin, vă rog frumos. |
|
Domnule preşedinte, Aşa cum a pomenit şi iniţiatorul, aici se pleacă de la premisă nefondată, potrivit căreia asociaţii sunt proprietarii unei societăţi comerciale şi, prin urmare, sunt răspunzători în mod solidar pentru obligaţiile societăţii. Aici, trebuie făcută diferenţa între ceea ce înseamnă asociat şi ce înseamnă administratorii unei societăţi comerciale. În caz de fraudă, administratorii sunt cei care sunt traşi la răspundere pentru că ei sunt cei care răspund în faţa legii de buna administrare a societăţii, şi nu acţionarii. De aceea, celelalte motivaţii nu mai intervin, deci aici este partea esenţială a problemei. Asociaţii sau acţionarii rămân acţionari; pentru gestionarea funcţionării societăţii respective răspunzători sunt administratorii, aşa cum spune legea. |
|
Da. Vă mulţumesc, domnule Marin. Proiectul de lege trece la votul final, cu propunerea de respingere din partea comisiei. Mulţumesc. |


