Şedinţa Camerei Deputaţilor din 11 mai 2004

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.69/2004
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 11 mai 2004

17. Dezbaterea Propunerii legislative privind constituirea Centrului cultural creştin-ortodox al Mănăstirii Cernica (amânarea votului final).
 
consulta fisa PL nr. 609/2003

 

Domnul Valer Dorneanu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Propunerea legislativă privind constituirea Centrului cultural creştin-ortodox al Mănăstirii Cernica.

Comisia pentru cultură, dacă e cineva?

Domnule preşedinte Mihai Mălaimare, aveţi cuvântul să vă susţineţi propunerea de respingere a iniţiativei.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mihai Adrian Mălaimare:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Cu părere de rău, pentru că e vorba de un coleg de al nostru la care noi ţinem, Comisia pentru cultură propune respingerea acestui proiect de lege. El, de altminteri, are şi aviz negativ din partea Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci şi din partea Guvernului. Votul comisiilor, pentru că a fost vorba de un raport comun, în Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale 12 deputaţi, din totalul de 15 membri ai comisiei, iar în Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă 18 deputaţi, din cei 19 ai comisiei, au fost prezenţi la lucrările noastre, s-a votat împotrivă, cu 11 voturi pentru şi 1 contra, în momentul votării. În adoptarea acestei decizii, comisiile au pornit de la constatarea faptului că propunerea legislativă are ca obiect de reglementare înfiinţarea Centrului cultural creştin-ortodox al Mănăstirii Cernica şi restituirea proprietăţilor mobile şi imobile preluate abuziv din patrimoniul acesteia după anul 1945, dar că textul propunerii este confuz, conducând la un paralelism în cadrul legal deja existent pentru retrocedarea terenurilor şi bunurilor.

Înfiinţarea unui centru cultural, ca persoană juridică, se poate realiza în temeiul Ordonanţei Guvernului nr.26/2000 privind asociaţiile şi fundaţiile, şi nu printr-o lege specială, mai ales că în iniţiativa legislativă de faţă se vorbeşte de constituirea Centrului cultural creştin-ortodox al Mănăstirii Cernica, fără a se preciza scopul şi obiectivele pentru care se înfiinţează.

Sub aspect tehnic, propunerea legislativă este, deci, necorespunzătoare, aşa cum rezultă şi din avizul Consiliului Legislativ.

Guvernul, prin punctul de vedere, nu susţine promovarea propunerii legislative, considerând că dispoziţiile sale sunt neclare, nefiind prevăzută forma juridică de organizare a Centrului cultural, relaţia acestuia cu Mănăstirea Cernica, în vreme ce reconstituirea dreptului de proprietate asupra unor terenuri în suprafeţe mai mari decât cele prevăzute în legislaţia din domeniul Fondului funciar ar crea o situaţie privilegiată pentru Mănăstirea Cernica, în raport cu celelalte mănăstiri, fiind nejustificată, în acelaşi timp.

În ceea ce priveşte bunurile mobile, modalitatea restituirii către mănăstire este neclară şi incompletă, având în vedere că acestea se află în proprietatea privată a unor persoane care nu pot fi expropiate fără a aduce atingere principiului constituţional privind ocrotirea proprietăţii de către stat. Pe de altă parte, pentru bunurile mobile clasate în patrimoniul cultural-naţional, există o procedură legală de restituire prevăzută în Legea nr.182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil.

Noi propunem respingerea proiectului de lege şi vă rugăm să adoptaţi raportul, aşa cum l-am redactat.

Vă mulţumim.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Iniţiatorul sau alţi deputaţi? Poftiţi, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Dumitru Bălăeţ:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Sigur că se poate spune orice despre o iniţiativă legislativă. Puteau fi formulate şi eu însumi am procedat la îmbunătăţirea propunerii legislative, lucrul era firesc şi necesar, dar se constată că între două compartimente ale Ministerul Culturii, şi anume Compartimentul de culte şi Compartimentul de monumente istorice, nu se comunică în mod normal, precum nu s-a comunicat în mod normal, nici între cele două comisii ale Camerei Deputaţilor care au fost chemate să discute în fond propunerea legislativă. De ce, pentru că pe malul stâng al lacului Cernica se află mănăstirea Cernica, iar pe malul drept, în apropiere, se află un sit arheologic format din patru straturi, două creştin-ortodoxe şi două antice, care coboară până la adâncimea de 6.000 de ani şi atestă o civilizaţie extraordinară în zonă. Necomunicarea între compartimente a dus la neînţelegerea faptului că fără cheltuieli, ci, dimpotrivă, cu venituri foarte bune se putea realiza un pelerinaj şi un turism adecvat între cele două părţi ale lacului, cu rezonanţă internaţională.

Dacă lucrul nu a fost înţeles ca atare şi atribuirea Mănăstirii Cernica, nu e vorba de o lege, ci de o atribuire, adică de o ridicare în rang pe care Parlamentul o putea face în limitele tradiţiei noastre străvechi în această privinţă, eu cred că, dacă ne ajută bunul Dumnezeu, vom relua propunerea administrativă şi, cu siguranţă, ne vom bate pentru ea, pentru că Mănăstirea Cernica merită altă situaţie între mănăstiri, ea fiind unicat, prin poziţie şi prin ceea ce atestă cultura românească străveche din jurul ei.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Nu mai sunt alte intervenţii.

Vom supune propunerea votului final astăzi.